Dumitru Prunariu este primul și singurul cosmonaut, care a zburat în Cosmos pe 14 mai 1987. Misiunea sa adurat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, în cadrul programului Intercosmos. Deși au trecut 37 de ani de la zborul Cosmic, activitatea sa este orientată în continuare tot în acest domeniu, împlicându-se în crearea de politici în domeniul spațial și prin implicarea în activitățile organizațiilor care iau decizii majore în acest domeniu.
A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civileromâne, președinte al Agenției Spațiale Române, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale Europene (ESA). În prezent are gradul de general-locotenent în rezervă.
Am avut ocazia să îl cunosc prin intermediul campaniei lansate de Danonino “Spune da”, ocazie cu care a avut amabilitatea să îmi povestească puțin din fascinanta viață de Cosmonaut, dar și din experiența de tată de doi băieți.
Întrebare: Am citit că ați fost pasionat încă de mic de zbor și aș vrea să ne spuneți cum a apărut visul acesta și ce au spus părinții Dumneavoastră despre această pasiune.
Răspuns: Îmi amintesc câteva episoade din copilăria mea prin care mi-am definit oarecum interesul pentru zbor. Trăiam în Brașov, unde este o intersecție de linii aeriene deasupra orașului. Mă uitam mereu pe cer și vedeam cum zboară avioanele, cum se intersectează dârele lăsate de ele și mi s-a părut un fenomen interesant. Am început să îl întreb pe tatăl meu ce se află în acelea parate care zboară, cine le dirijează. Aveam câțiva ani atunci. Ulterior, această pasiune s-a transformat într-o activitate extrașcolară: am început să construiesc aeromodele în cadrul Casei Pionerilor unde se desfășurau cercuri despecialitate. Apoi acestă pasiune m-a îndrumat spre secția de Inginerie Aerospațială a facultății Politehnice București.
Întrebare: Și atunci vă gândeați că veți ajunge în spațiu?
Răspuns: Oh, nici pe departe. Mă gândeam doar la zbor. România părea prea departe de posibilitatea unui zbor Comsic. Aveam 5 ani când a fost efectuat primul zbor spațial, când a fost lansat primul Sputnik in 1957. Am trăit zborullui Yuri Gagarin, dar niciodată nu m-am gândit că România ar putea să ajungă așa de aproape de un astfel de eveniment. Nu aveam cunoștință atunci că România semnase deja un acord Intercomsos, în cadrul căruia se prevedea și lansarea unui cosmonaut din fiecare țară. Despre acest lucru am aflat abia după ce am terminat facultatea. Când am aflat că se caută candidați cosmonauți, eram deja inginer și lucram într-un domeniu care îmi plăcea. După ce am fost selecționat,am început să aflu din ce în mai multe despre spațiul Cosmic și a început să măfascineze și mai mult.
Întrebare: Care a fost rolul părinților în parcursul Dumneavoastră? Încariera pe care v-ați ales-o?
Răspuns: Rolul părinților a fost esențial și m-au sprijint foarte mult în ceea ce doream să fac. Doream să construiesc aeromodele, îmi creau condiții acasă să fac asta când nu aveam timp să lucrez la Casa Pionerilor. Am avut un avantaj având în vedere că ei m-au susținut. Mama era casnică și s-a ocupat în permanență de noi, de mine și de soara mea. Începând cu o hrană sănătoasă, până la îmbrăcăminte curățată, călcată, știa să ne facă să ne respectăm pe noi înșine și chiar ne supraveghea și ne ajuta la lecții. Părinții mei au răspuns pozitiv pasiunii mele pentru zbor, m-au ajutat și m-au încurajat să fac aeromodele. În momentul în care am decis să devin inginer de aviație, ei știau că asta implică și zbor, deodată au dat puțin în spate și au spus că li se pare periculos. “Nu vrei să devii inginer terestru?” Și au încercat să mă reorienteze spre un domeniu mai puțin periculos. Am venit la București, am dat la facultate, iar ulterior erau foarte mândri că am reușit să intru la facultate atunci când competiția era acerbă.
Întrebare: Atunci când ați fost selecționat să faceți zborul în spațiu ce au spus părinții?
Răspuns: Legat de zborul în spațiu am o altă amintire simpatică. Când le-am spus părinților că am fost selecționat pentru cursuri în vederea spațiului cosmic, m-am întors la părinți la Brașov, le-am povestit și i-am întrebat ce părere au. Mama era foarte serioasă, a stat pe gânduri apoi a spus: “Știi ceva mamă? Dacă ei au nevoie de tine, du-te!” Vorbele ei au fost foarte încurajatoare. Ea a înțeles că fiind deja selecționat într-un domeniu științific de asemenea interes, țara are nevoie de mine și m-a încurajat să merg.
Întrebare: Cât timp ați stat în Orășelul Stelar, familia Dumneavostră a statalături de dvs. Cum a fost pentru copii această experiență?
Răspuns: Da, a fost o condiție să mergem cu întreaga familie pentru a putea fi liniștiți, să nu ne gândim mereu la ei, să avem un mediu de dezvoltare și de pregătire profesională foarte bine închegat.
Când am plecat din țară, cel mic avea 3 luni și cel mic 2 ani și 3 luni. Când am ajuns acolo pe cel mare l-am dat la grădiniță, unde se vorbea limba rusă. Încet încet, fără să își deaseama a început să învețe limba. Când veneau părinții noștri în vizită copiii erau translatori pentru ei. Acolo s-au acomodat foarte bine, mai greu a fost când am venit acasă. Ei erau obișnuiți acolo în Orășelul Stelar să povestească cu colegii de grădiniță despre plecările taților lor în Cosmos: “Tatăl meu pleacă peste 3 luni, tatăl colegului peste o săptămână, tatăl celuilalt s-a întors din Cosmos”. Pentru ei era ceva comun, ceva normal. Când au ajuns la grădiniță aici, au început să îi întrebe pe colegii lor: “Tatăl tău când pleacă în Cosmos? “
Încet încet au înțeles că este oarecum unic ce am făcut eu, că ei sunt oarecum unici, copii de Cosmonaut, dar a trebuit să le explic că sunt copii ca oricare alții, că trăiesc într-o comunitate în care toți sunt egali, fiecare se laudă cu profesia părintelui, dar asta nu înseamnă că trebuie să exagereze cu asta.
Întrebare: Ce ați simțit când ați ajuns acolo sus?
Răspuns: Sentimentele sunt cu totul altele față de cum ești jos pe pământ. De cum te urci în rachetă deși interiorul este identic cu simulatorul la care ai făcut sute de ore de pregătire, îți dai seama că momentul este altul. Momentul istoric este altul. Te copleșesc emoțiile, dar pe primul loc rămâne concentrarea la acțiunile pe care trebuie să le înteprinzi pentru misiunea în care ești trimis. Ai emotii pentru că știi că ești primul din țara ta care zboară în Cosmos, pentru că ești în fața unui zbor Cosmic care oricând poate să aibă și probleme. Dar pe de altă parte ești în fața unei experiențe unice care te va duce într-un mediu în care nu ai mai fost niciodată: deasupra Pământului. Toate acestea generează niște trăiri aparte.
Întrebare: Au fost momente în care v-ați gândit și la cei de acasă, v-a fost dor de ei?
Răspuns: Oh, bineînțeles că m-am gândit mereu la ei. Am luat cu mine pozele băieților mei pe care le-am lipit pe pereții stației orbitale și erau în ochii mei mereu. Fiecare avea astfel de lucruri personale. Nu am avut o legătură radio directă cu familia, dar primeam mesaje de le ei zilnic și știam ce fac. Acum lucrurile au evoluat mult, cosmonauții pot comunica direct cu familia, pot primi emailuri, dar atunci era puțin altfel. Mesajele acestea erau benefice si ne dădeau o stare de confort.
Întrebare: Unul dintre băieții Dumneavoastră este aviator, celălalt a cochetat și el cu zborul. În ce măsură i-ați susținut în alegerea carierelor?
Răspuns: În mod sigur au fost influențați de locurile prin care i-am plimbat și pe care le-am vizitat. După zborul cosmic am fost invitat în diverse comunități aeronautice, am vizitat aerocluburi unde i-am luat cu mine. S-au împrietenit cu piloți, au văzut cum arată un avion. Cel mare a făcut o pasiune din asta, cel mic a făcut parașutism, dar la un moment dat a hotărât să aleagă alt drum în viață. Cel mare a fost pasionat de informatică, a făcut un liceu de informatică, iar în timpul liber mergea la aeroclub. Apoi schimbările din societate de după 90’ l-au făcut să se gândească la o facultate în domeniul economic. După terminarea facultății a decis să își transforme pasiunea în meserie și a devenit pilot profesionist. I-am încurajat să facă ce le place lor, nu i-am obligat să aleagăun parcurs pe care nu și-l doreau.
Întrebare: Sunt părinți care visează pentru copiii lor anumite meserii și chiar le pun asta înainte încă de micii. Ce părere aveți? Este bine?
Răspuns: Trebuie să îi lăsăm să tatoneze și dacă vedem că dezvoltă o atracție deosebită pentru un anumit domeniu și apoi să îi lăsăm să vedem cât de departe pot să ajungă cu pasiunea loc. Îmi amintesc cum un frate de-al mamei mele era presat de bunica să devină medic: “Eu am nevoie de un medic în familie.” S-a dus la București să dea examen la medicină, dar el de fapt a dat examen la matematică pentru că era pasionat de matematică. Abia prin anul 3 a aflat bunica că el nu face medicină, dar a ajuns un profesor de matematică foarte talentat.
Întrebare: Cum era joaca cu copiii? Aveați timp să vă jucați cu ei?
Răspuns: Oh, da. Eram cei mai buni parteneri de joacă și ne jucam de câte ori aveam ocazia. Mergeam mereu pe munte în drumeții și când au crescut un pic, am început să mergem la ski și era una din pasiunile noastre în sezonul rece. Sunt momente minunate de care îmi amintesc cu mare plăcere.
Întrebare: Acum focus-ul jocurilor se schimbă, din ce în ce mai mult migrăm spre tehnologie și de multe ori jocul copiilor este ghidat sau asistat de aplicatii. Ce părere aveți de acest lucru?
Răspuns: Pentru că am avut posibilitatea, când cel mare avea 12 ani, am cumpărat un PC, un Commodore 64. A fost o fericire imensă in familie. Stătea foarte concentrat la jocurile de pe calculator. Așa a învățat engleza foarte bine și mai târziu cel mare a fost pasionat de programare și a urmat chiar un liceu de informatică. Deci pentru ei a fost o experiență bună. Acum cei mici sunt atrași de tablete, de telefoane. Important este să nu exagerăm, să le limităm timpul în fața acestor device-uri pentru că orice atracție prea mare poate duce la dependență.
Întrebare: Danonino a lansat de curând o campanie prin care îi invită pe cei mici să explorezespațiul cosmeic. Este un domeniu extrem de captivant pentru copii. Ce părereaveți de acțiunea lor?
Răspuns: Sunt foarte bucuros că Danonino se implică în educarea copiilor folosind un domeniu atât de atractiv cum este spațiul cosmic. Abordarea aceasta este lăudabilă și sunt convins că va avea un success extraordinar. Eu sunt mândru că au ales un domeniu atât de drag mie, cum este Cosmosul.
Întrebare: Ce sfat aveți pentru părinții din ziua de azi?
Răspuns: Lăsați copii să viseze! Încurajați-le visele și lăsați-i să le urmeze, pentru că atunci devii un om de success când faci un lucru cu pasiune și când îl faci cu convingere!
Mai multe detalii despre Campania “Spune da” lansată de Danonino și despre cum puteți avea un mic planetariu la voi acasă cu ajutorul noilor produse recent lansate, puteți să citiți aici.
Leave a Reply