Cum am aflat că nu există Moș Crăciun

Când eram mică, la mine venea Moș Gerilă. Îmi aducea un brad mare, împodobit cu multe globuri și beteală, iar sub brad așeza cadouri. Eram fascinată mereu cum reușea el să intre în casă, când toți erau plecați de acasă: părinții erau la serviciu, eu la bunici sau la grădiniță. 

Nu îmi amintesc nici dacă îi scriam scrisori, nici dacă încercam să fac fapte bune înainte să vină, dar mă bucuram tare mult de tot ce găseam sub brad. Când aveam doi ani, părinții mei au organizat împreună cu alți părinți de pe scară, un fel de petrecere de Moș Gerilă. Au venit toți copiii cu părinții la noi acasă și la un moment dat a sunat la ușă chiar Moș Gerilă, cu sacul în spate, plin de cadouri. Mama spune că eu m-a speriat foarte tare, am început să plâng și nu voiam decât să plece. Nici cadourile nu m-au interesat prea tare. Ceilalți copii au spus poezii, au cântat, eu așteptam doar să plece. 

Anii următori l-am mai reîntâlnit pe moș Gerilă doar la grădiniță, dar a fost ceva mai bine, deja mă obișnuisem și nu m-am mai speriat. 

În toamna anului ’89 am intrat în clasa întâi. Unii din colegii mei de școală aveau frați mai mari, care le spuseseră că nu există Moș Gerilă. De la ei am aflat și eu tristul adevăr. 

Părinții și bunicii au încercat să facă cumva să îmi treacă supărarea și mi-au propus ca în anul respectiv să îmi aleg singură cadoul de la moșul. La început mi-a plăcut ideea și programasem o vizită la magazinul Guliver, împreună cu mama și cu bunica.

Pe 22 Decembrie , cu câteva minute înainte să plecăm la cumpărături, o vecină a dat buzna în casa la bunica, strigând speriată “A fugit Ceaușescu!” 

Am fost sigură că toată treaba cu Revoluția a fost din cauza lui Moș Gerilă. Adică toată lumea aflase acum că nu există și de aceea au ieșit în stradă. Ca dovadă, nici n-a mai poment nimeni de Moș Gerilă, de anul următor a venit Moș Crăciun. 

A fost un Crăciun destul de agitat, cu multă teamă, cu multe griji. Părinții mei urmăreau tot ce se întâmpla la televizor, vorbeau la telefon cu mătușa de la București și nimeni nu știa ce urma să se întâmple. Deși am primit cadoul pe care mi l-am ales singură, ceva a lipsit: magia descoperirii.

Anii următori am preferat să mă prefac că Moș Crăciun există și să îi las pe părinți să îmi facă cadouri surpriză. Chiar și acum fac la fel. Mă bucur nespus să găsesc ceva pentru mine sub brad.

Când am mai crescut, s-a întâmplat de câteva ori să descopăr din greșeală cadourile, dar încercam să nu mă uit și le puneam repede la loc, ca să nu stric surpriza serii de Crăciun.

De câțiva ani, de  când am devenit mamă, gust altfel magia Crăciunului, prin bucuria din ochii copiilor mei atunci când primesc cadouri. Acum eu sunt cea care ascund cutiile în fundul dulapului, în portbagaj în sacoșe mari sau pe balcon. Anul trecut era să mă dea de gol o pungă de cadouri. Am avut proasta inspirație să folosesc acceași pungă de cadouri pe care Mark o primise cu câteva luni în urmă. Nu m-am gândit nici o secundă că o să țină minte cum arăta punga în care a primit el un cadou cu câteva luni în urmă. Eu sigur nu îmi aminteam. Am reușit însă să îi distrag atenția de la sacoșă, dar mi-a stat inima în loc pentru o clipă. Vreau ca pentru ei Moș Crăciun să existe cât mai mult și să se bucure mereu de tot ceea ce înseamnă această Sărbătoare minunată a bucuriei.

Voi cum ați afat că nu există Moș Crăciun?

 Photo by bruce mars from Pexels