Fața i se luminează de fiecare dată când mă vede și știu că se bucură cu adevărat că am apărut, pentru că de fiecare dată întinde mânuțele să mă îmbrățișeze.
Dacă ies din cameră doar și pentru câteva minute, se întristează imediat și de cele mai multe ori vine după mine să vadă unde plec.
Nu știe să vorbească, dar știe să îmi arate ce vrea. Mă apucă de mână și mă trage acolo unde vrea el, îmi arată cu degețelul lui pufos și încearcă să îmi explice cu cele câteva cuvinte pe care le știe. Uneori mă prefac că nu înțeleg ce vrea și atunci începe să explice din nou și mă trage iar de mână și îmi arată ceva cu degețelul lui mic.
Dacă e obosit sau supărat, întine mânuțele să îl iau în brațe și își lipește capul de pieptul meu. E atât de multă dragoste și căldură în îmbrățișările astea a lui! Îi simt mâinile micuțe cum încearcă să îmi cuprindă umerii și mă învăluie mirosul de bebeluș. E atât de liniștită și caldă îmbrățișarea lui, încât îmi dă o stare de bine. Aș fi în stare să las orice și să stau cu el în brațe ore întregi. Își lipește obrazul de mine și simt cât de catifelată e pielea lui, așa cum doar pielea de copil poate fi.
Uneori mă uit la el cum doarme liniștit în pătuțul lui, cu mânuțele adunate pumni deasupra capului. Încă mai e bebeluș, dar crește atât de repede!
Nu se mai trezește așa des noaptea, dar atunci când se întâmplă, are nevoie de atât de puțin ca să se liniștească! O îmbrățișare, o mângâiere, puțin legănat în brațe și gata, somnul vine iar.
Când tatăl lui vine seara acasă de la birou, e primul care fuge la ușă să îl îmbrățișeze. De cum aude cheia în broască, chiuie de bucurie, începe să tropăie din piciorușe și strigă: “Tati! Tati!” Apoi se duce și se prinde de piciorul lui, cu toată puterea lui de bebeluș.
Fratele cel mai mare e centrul Universului lui. Îl caută dimineața imediat cum se dă jos din pat, se duce să îl mângâie și apoi îl trezește să se joace împreună. În zilele în care Mark e deja plecat la grădiniță, îl caută prin casă și dacă nu îl găsește ridică din umeri și spune: “Nu-i!”. Când se joacă, îi analizează fiecare gest și vrea mereu să imite tot ce vede la el: felul în care se joacă, felul în care mănâncă. În mașină stă cuminte și îl ascultă pe Mark cum vorbește sau cum îi cântă și nu pleacă seara la culcare până nu îi spune “Pa!” și îi face “Pup” cu degețelul la gură.
E ceva unic în felul în care iubește el. În felul în care mă iubește pe mine, în felul în care îl iubește pe tatăl lui, în felul în care își iubește fratele. E magie pură, născută din dragostea noastră pentru el, din grija noastră pentru el.
E ca și cum toată dragostea noastră pe care i-am arătat-o de la început, s-ar întoarce acum în cel mai frumos mod cu puțință: prin sufletul și prin zâmbetul unui bebeluș.
Credit foto: Luchian Comșa, fotograf la lifetopixel.
Leave a Reply