E vineri seara. Afară ninge de câteva ore bune. Deja nu se mai văd aleile, totul este alb și abia aștept să ies mâine cu bunicul să mă plimbe cu sania. Sunt singură în casă cu bunica. Doar în bucătărie este cald de la cuptorul care merge de câteva ore. Bunica gătește, iar eu mă joc pe lângă ea. Îmi place cum miroase a mâncare caldă, îmi plac poveștile pe care mi le spune, dar mai ales sunt nerăbdătoare să gust din gogoși. Pentru că azi e vineri și vinerea e zi de gogoși.
Bunica nu are nevoie de carte de bucate, ea știe rețetele pe de rost, iar acolo unde nu știe exact, improvizează. Dar mâncarea ei are mereu gust minunat, așa cum doar mâncarea făcută de bunici poate să aibă, pentru că este făcută cu dragoste. Câteva mâini de făină, un pic de drojdie, lapte, niște gălbenușuri, un pic de zahăr vanilat și un strop de sare. Le frământă bine cu putere, mai adaugă un pic de făină, iar frământă. Mereu m-a fascinat relația bunicii cu făina. “Făină cât cuprinde” o aud mereu spunând. Nu știu ce înseamnă asta, cum se măsoară, dar se pare că ea deține secretul și știe întotdeauna cum să măsoare acest “cât cuprinde”, astfel încât aluatul să îi iasă perfect.
Bunica întinde aluatul pe masă și taie cu paharul forme rotunde. De fiecare dată când taie o nouă formă, făina se ridică ușor în aer, într-un nor fin. Îmi place cum arată norișorii de făină și vreau să fac și eu. Pe un colț de masă, eu modelez din aluatul rămas câteva bastonașe și cerculețe. Apoi le strâng pe toate, le frământ iar și încerc să fac și eu forme de gogoși. Dar tot norii de făină mă fascinează. Seamănă cu ninsoarea de afară, doar că ninsoarea cade de sus în jos, iar norii de făină saltă în sus de pe masă, din aluatul muncit.
Iau de pe masă un pic de făină și o pun în buzunarul vestei mele. Este o vestă roșie cu un model cu fulgi albi de zăpadă, pe care tot bunica mi-a tricotat-o. Are un buzunărel micuț, în care abia îmi încape pumnul. Îndes făina în buzunar și lovesc cu palma buzunarul vestei. Puff! Norul de făină se ridică în aer, iar odată cu el, râsul meu de copil sparge liniștea din casă.
Nu mai știu cum au ieșit gogoșile în acea seară de vineri, dar țin minte ce bine m-am distrat cu norișorii de făină. Râdeam și eu, râdea și bunica. Pentru că aș sunt toate rețetele bunicii, cu făină cât cuprinde, cu povești și cu multe râsete.
Poveste din 1985, spusă în 2019.
Photo by Jordane Mathieu on Unsplash
Leave a Reply