Tocmai când mă gândeam că a început să fie mai ușor cu doi copii, că cel mic nu mai e așa mic, că cel mare e omuleț cu care să te înțelegi, că parcă au intrat toate lucrurile pe un făgaș normal, ne-a lovit o viroză de ne-a dat tot metafizicul pe dos.
Viroze am mai avut, muci am mai suflat, siropuri am mai administrat, dar de fiecare dată câte unui singur copil. De fiecare dată aveau decența să se îmbolnăvească pe rând, de la cel mare la cel mic, fix în ordinea asta. Pentru că așa e atunci când unul din copii este în colectivitate: aduce acasă tot felul de balauri pe care apoi îi pasează fratelui mai mic. O săptămână era bolnav cel mare, cum se făcea bine, începea cel mic.
Dar de data asta a fost diferit. De data asta au fost bolnavi aproape în același timp. Așa că programul meu de săptămâna trecută a fost unul de suflat muci, administrat medicamente, luat temperatura, dezinfectat, sterilizat, dat vitamine, sucuri, ceaiuri. Totul la dublu. Terminam cu unul, începeam cu celălalt. Mofturi la masă, mărăieli și plânsete la luat medicamente, mărăieli de plictiseală, cel mic voia numai în brațe, cel mare nu voia să facă nimic din ce aș fi vrut eu să facă, o stare așa de mărăială și supărare generală. Pe care să îl împaci mai întâi, pe care să îl liniștești primul?

Prima rază de soare am văzut-o vineri sera când a început Andy să se simtă mai bine și a avut un pic de chef de joacă.
Sâmbătă și duminică au fost ceva mai bine, așa că au început solicitările și provocările: să le fac ceva bun, să ne jucăm, să colorăm, să desenăm, să pictăm, să dăm copilul mic jos de pe dulap să nu cadă, să ținem copilul mic să nu își tragă fața de masă cu toate vasele și tacâmurile peste el, să avem grijă să nu sricăm puzzle-ul făcut în mijlocul casei pe podea și tot așa.
Aseară după ce am făcut baie ambilor copii și i-am băgat la somn, eram epuizați și eu și soțul. Înainte să ne culcăm și noi odată cu găinile ca să ne recuperăm după weekend, mi-am adus aminte de ceva ce am auzit la un moment dat (nu îmi aduc aminte unde și în ce împrejurare): Făcut cu simț de răspundere, parentingul poate fi un act de eroism.
În timp ce unii dintre noi astăzi au plecat la birou, alții au rămas în continuare acasă să o facă pe eroii, pentru încă câteva zile până scăpăm definitiv de tuse și de muci. Dar nu pot să nu mă întreb cum reușesc părinții cu mai mulți copii, cum pot să îi îngrijească pe toți, să îi aline, să îi liniștească, să îi distreze, să îi alinieze și mai ales de unde au energie și putere să facă asta zi de zi?
Photo by Hutomo Abrianto on Unsplash
Leave a Reply