Archives for February 2019

Eram cu Mark de mână zilele trecute, când mi-a spus:

-Mami, îmi place de doamna aia! Uite ce frumoasă este!

Am întors capul și m-am uitat după doamna pe care mi-o arătase Mark. Era o doamnă ca toate doamnele, nici prea grasă, nici prea slabă, nici înaltă, nici micuță. Astăzi dacă aș vedea-o din nou pe stradă, nu știu dacă aș recunoaste-o. Nu pot să spun că era frumoasă, dar avea fața luminoasă și o privire vie și senină. Iar când zâmbea, zâmbea din toată inima, ca și cum chiar se bucura de viață. 

Citeste in continuare

Sunt mamă de 2 băieți și cea mai mare provocare a mea o reprezintă rufele murdare. Copiii sunt în continuă mișcare: pictează, explorează, savurează cu plăcere mâncarea, se joacă cu multa plĂcere afară, indiferent de anotimp. Și asta implică muulte rufe murdare.

Zi de zi, coșul de rufe este asaltat de haine murdare. Zi de zi pun rufe la spălat, scot rufe de la spălat, strâng rufe, le pun în dulap. Iar multe dintre ele necesită și călcare.

Nu vreau să îi opresc din ceea ce fac și nici nu cred că am cum, nu îmi doresc să fiu genul de mamă care strigă după ei „Stai cuminte, că iar te murdărești!”, „Ai grijă, că pătezi bluza!” Sunt copii și cu asta se ocupă. Iar rolul meu este să îi susțin și să îi încurajez, nu să le tai aripile. Așa că îmi găsesc cei mai buni aliați în lupta cu murdăria.

Citeste in continuare

Am stat de vorbă cu Adela Hanafi, președinte al Asociației Conil, asociație care luptă pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale și de a oferi consiliere părinților care au nevoie de sprijin. Adela a înființat această asociație, inspirată de fiul său, Kuky, un copil cu nevoi speciale. Deși Kuky nu mai este printre noi, Adela continuă misiunea pe care a început-o, luptând pentru apărarea drepturior la educație, integrare și incluziune a copiilor cu dizabilități, pentru încurajarea și susținerea familiilor acestor copii.

Citeste in continuare

În România sunt aproape 40.000 de copii cu tulburări din spectrul autist. Cu toate astea, se știu foarte puține lucruri despre autism. Sistemul educațional nu este adaptat pentru a ajuta acești copii să se adapteze, nu există programe finanțate de stat pentru ajutorul acestor copii.  Unii copii cu autism se pot recupera până la 95%, dar toată recuperarea se face pe banii și efortul părinților , fără nici o susținere de la stat, fără nici un sprijin financiar suplimentar. Mai mult, uneori se lovesc de discriminare, jigniri sau marginalizare din partea societății sau chiar a cadrelor didactice care ar trebui să îi sprijine pe acești copii.

Am stat e vorbă cu Nicoleta Orlea, Fundraising Manager la Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată –  ATCA care mi-a explicat ce înseamnă autismul, cum se poate recupera un copil cu autism și mai ales ce provocări are un părinte de copil cu această tulburare de comportament.

Citeste in continuare

Nu înțelegeam de ce părinții vin obosiți luni dimineața la birou

Nu înțelegeam de ce aleargă imediat acasă ce copilul face un pic de febră

Nu înțelegeam cum e să ai telefonul plin de 100 de poze din același unghi doar cu copilul.

Nu înțelegeam cum ai putea vorbi ore în șir doar despre copiii tăi,

Citeste in continuare

Am multe calități, dar cântatul nu este punctul meu forte. Nu am talent, nu am ureche, așa că stau în banca mea. Cânt în mașină atunci când sunt singură, dar am grijă să am geamurile bine închise și să dau volumul tare la muzică, ca să nu produc dezastre în trafic.

Citeste in continuare

– Mami, te iubesc!

– Și eu te iubesc puiule! Dar ce simți tu când mă iubești?

– Vreau să te pup și să te îmbrățișez! Pentru că ești frumoasă și zâmbești ca o zână! Și pentru că te joci cu mine și îmi faci paste și pentru că mergem la munte și pentru că faci puzzle cu mine!

Eu m-am topit de 1000 de ori și mai aveam puțin și plângeam la așa o declarație frumoasă.

-Mami, dar îl iubesc și pe tati și pe Andy și pe Maia și pe Alta Mama și pe Bubu! Pe toți vă iubesc!

Citeste in continuare

Eram la rand la supermarket. Cumpărături banale într-o zi de joi: o pâine, niște fructe, brânză și cafea. În fața mea la rând era o mamă cu două fetițe, ce țopăiau ca două vrăbiuțe în jurul mamei lor:⁃ Să luăm și asta!

⁃ Mami, uite ce drăguț e ăsta! Îl luăm?

⁃ Nu draga mea, nu avem nevoie, te rog pune-l la loc!

⁃ Bine, dar de ăsta ce zici? spune cealaltă, luând un alt obiect de pe raft.

⁃ Te rog să îl pui la loc, am luat tot ce ne trebuia!

⁃ Bine, dar îmi placeeee! Îl vreaauuuu! Te rooog!

Nimic anormal, o scenă pe care am văzut-o de zeci de ori, scenă care mi s-a întâmplat și mie de zeci de ori. Doar că eu trebuia să mă lupt doar cu un singur omuleț care punea haotic produse în coș, nu cu doi. 

Citeste in continuare

Simt cum începe să îmi fiarbă sângele în vene, cum se adună un ghem de tensiune în piept. E ceva ce crește gradual, la început e abia imperceptibil, dar spre final simt că mai am un pic și explodez. Inspir adânc, expir. Inspir din nou, expir. Nu vreau să încep să țip, nu vreau să mă enervez. În fond, nu au făcut nimic ieșit din comun, fac ceea ce fac toți copiii zi de zi. Dar știu exact pe ce puncte sensibile să calce, pe ce butoane nevăzute să apese.

Citeste in continuare

În 2018 mi-am propus să îmi îmbunătățesc stilul de scris și am făcut câteva lucruri în acest sens care m-au ajutat să scriu mai bine, mai ușor și să îmi explorez mai mult latura creativă. Nu sunt chiar trucuri, multe dintre ele presupun multă muncă și exercițiu, dar dacă reușești să te ții de ele, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Citeste in continuare