Supapa de evacuare

Simt cum începe să îmi fiarbă sângele în vene, cum se adună un ghem de tensiune în piept. E ceva ce crește gradual, la început e abia imperceptibil, dar spre final simt că mai am un pic și explodez. Inspir adânc, expir. Inspir din nou, expir. Nu vreau să încep să țip, nu vreau să mă enervez. În fond, nu au făcut nimic ieșit din comun, fac ceea ce fac toți copiii zi de zi. Dar știu exact pe ce puncte sensibile să calce, pe ce butoane nevăzute să apese.

Uneori pur și simplu nu ai cum să nu te enervezi. Sun ai tăi, îi iubești ca pe ochii din cap, ai face orice pentru ei, dar au o tehnică specială de a te scoate din răbdări uneori și de a pișca exact de unde te aprizi cel mai ușor. 

Nu îmi place de mine când sunt așa ca un arici nervos care nu mai are răbdare cu ei, care mai are un pic și țipă și care a uitat să râdă.

Dar uneori simt că nu mai pot să repet de zece ori același lucru, nu mai pot să mai trag de zece ori mucii cu aspiratorul nazal, nu mai pot să mai alerg cu lingurița de sirop prin casă, nu mai pot să mai arbitrez aceleași lupte pe jucării sau să mai explic de zece ori de ce nu se pot uita toată ziua la desene și de ce nu putem mânca numai dulciuri. Nu mai pot să aud același “Maaamiii” tărăgănat și miorlăit, să intru la baie cu acompaniament de bătăi în ușă, să mă ridic de la masă de 10 ori ca să mai aduc câte ceva și apoi să constat că mi s-a răcit mâncarea. 

După două săptămâni de stat în casă cu viroze, ei sunt plictisiți iar eu sunt nervoasă. Se simte o tensiune în aer care nu ne face bine deloc. Și nu e vina lor că suntem așa, nu e vina mea că uneori se acumulează așa multă tensiune. Dar vreau să ieșim din starea asta și îmi dau seama că rezolvarea e la mine. Că eu sunt cea care trebuie să se elibereze de toată tensiunea, ca să pot să restabilesc armonia și zâmbetul din casă.

 Și atunci îmi caut câte o supapă de evacuare. 

Supapa de evacuare este modalitatea prin care reușesc să mă liniștesc, atunci când simt norii de furtună cum se adună. Atunci când simt că nu mai pot, dar nu mai pot ăsta nu are o cauză fizică, ci ține mai mult de tensiunea acumulată, de nervii întinși la maxim. Uneori am nevoie doar de câteva minute, de o mica pauză, de un moment al meu în care să las să iasă afară tot ceea ce nu vreau să transmit către ei:

• momentul ală când te duci până la magazinul din colț doar ca să ai unde să te duci
• momentul ală în care ai ajuns cu mașina în fața blocului sau a grădiniței și mai stai încă 2 minute în mașină, cu muzica dată tare și cânți cât te țin plămânii
• momentul ală în care închizi ușa de la baie după tine și dai drumul la duș, fără să mai ții cont că cineva mic bate la ușă și strigă “Mama!”
• momentul ală după ce adorm copiii și te trântești pe canapeaua din sufragerie cu un pahar de vin în mână sau cu o înghețată 
• momentul ală în care mergi singură la o cafea, doar ca să stai 10 minute legate la masă, fără să te ridici 
• momenul ală în care suni prietena cea mai bună doar ca să te plângi, fără să ceri nici un sfat, doar pentru că știi că ea te înțelege și nu te judecă
• momentul ală când o suni pe mama și o chemi să vină să te ajute cu copiii, că nu mai poți
• momentul ăla când deschizi laptopul și scrii un articol despre ceea ce simți, pentru că știi că asta te ajută să te liniștești.

Ca apoi să fii o mama zen, care își ia copiii la o tură de hârjoneală prin casă, fără să te mai deranjeze zecile de jucării aruncate peste tot prin casă. 

La voi care este supapa de evacuare? Care sunt modalitățile prin care vă calmați după o perioadă încărcată?

Photo by Lina Kivaka from Pexels