În fiecare zi când îl iau de la grădiniță, avem același ritual: ne pupăm, ne îmbrățișăm, îl așez în scaunul lui, îi prind centura, apoi mă așez la volan. Îmi pun și eu centura, bag cheia în contact și pornim.
Cea mai frumoasă parte la drumul ăsta spre casă este că vorbim mult, dar mai ales că el îmi povestește și aflu multe multe lucruri, nu doar despre ce a făcut la grădiniță, dar și despre lucrurile care îi plac, despre întrebările care îl macină.
Suntem doar noi și muzica de la radio, dar de cele mai multe ori dau volumul la mic și vorbim. E cel mai frumos moment al zilei pentru mine, pentru că știu că pot să mă bucur în liniște de o conversație cu el. E singurul moment în care nu mă supăr dacă este aglomerat, dacă stăm de două ori la un semafor sau dacă durează mult drumul spre casă. Și de multe ori mai lungesc eu drumul, ca să mă bucur mai mult de discuțiile cu el.
Cred că fiecare părinte are un moment preferat în care știe că poate vorbi cu copilul lui pe îndelete, că îl poate întreba și îl poate asculta în voie, că îl poate descoase și îl poate provoca la discuții lungi.
Pentru noi, acest moment este drumul cu mașina, de la grădiniță spre casă. Aunci îmi povestește de colegi, de fetele care îi plac, de lucrurile pe care le învață. Tot atunci facem planuri fie pentru momenul în care ajungem acasă, sau pentru weekend și uneori chiar pentru vacanțele noastre viitoare.
Și uneori aș conduce așa ore în șir vorbind cu el și răspunzând la sutele de întrebări, pentru că îmi place momentul ăsta al nostru, în care nu avem altceva de făcut decât să vorbim și să ne ascultăm unul pe altul. Pentru că asta îmi place cel mai mult: să fiu cu el și să îl ascult, să îl cunosc și să îl ajut să se cunoască. Iar momentul ăsta al drumului spre casă, nu e despre condus, nici despre a ajunge repede din punctul A în punctul B. Drumul de la grădiniță spre casă este despre noi, despre el și despre relația pe care o țesem împreună.
Leave a Reply