Acum ceva timp am fost în vizită la niște prieteni care nu au copii. Era așa un zen și un calm acolo și totul la locul lor, că parcă era desprins din revistele de design interior. Obiecte frumos așezate, pernuțe aliniate pe canapea, cărți frumos rânduite în bibliotecă, flori, iar covorul era curat, fără pete de mâncare sau de carioci și fără jucării pe care să calci.
Mi-am dat atunci seama că apartamentul nostru este “decorat” și “organizat” acum astfel încât să evităm tot felul de accidente cu copiii, iar noi să ne facem viața mai ușoară, ceea ce este logic. cu toate astfea, nu am putut să mă abțin să nu mă minunez și să nu compar casa prietenilor mei cu terenul nostru de luptă.
Obiecte de decor puse pe măsuțe de sticlă
De când a început Mark să meargă de-a bușilea, am tot urcat mai sus obiectele de decor, până când au ajuns pe rafturile de sus ale bibliotecii. Vaze, rame foto, boluri decorative, tot ce se poate sparge sau în care avem depozitate mărunțișuri, sunt cât mai sus, astfel încât să nu ajungă copiii la ele. Și cu astea avem mare grijă să nu le lăsăm foarte în margine, ca să nu le cadă copiilor în cap atunci când se mai apucă de escaladat.
La măsuța de cafea am renunțat pentru că avem nevoie de spațiu de joacă, iar una din sticlă clar mi-ar produce palpitații în fiecare moment în care copiii s-ar urca pe ea. Pentru că așa sunt copiii, nu poți să îi oprești să se cațere pe tot ce le iese în cale.
Plante decorative
Acum am două orhidee pe pervazul geamului de la dormitor și sunt foarte mândră de ele pentru că au înflorit minunat și au rezistat mai bine de un an. Dar trebuie să le păzesc mereu, pentru că Andy se urcă pe scaun ca să vadă pe geam afară și este foarte tentat să le jumulească. Înainte mai aveam câteva plante în ghivece mari, pe care le-am făcut cadou cunoscuților, atunci când Mark începuse să sape în pământul din ghiveci, așa cum făcea la groapa cu nisip.
Lumânări parfumate
Tot din categoria lucruri la care am renunțat de când avem copii care mișună prin casă, sunt lumânările parfumate. Am renunțat la ele pentru că mi-e frică să nu le dărâme ei și să se ardă sau să nu le uităm aprinse. Pentru că de când am copii, atenția mea este orientată foarte mult spre ei și uneori ignor alte lucruri care se întâmplă în jur. Da, aș putea să le aprind seara după ce adorm ei, atunci când stăm și noi liniștiți la un pahar de vin. Dar de cele mai multe ori adormim și noi odată cu ei, iar simplu fapt că este liniște ne relaxează instantaneu.
Obiecte electrocasnice cu toate butoanele la locul lor
Nu știu cum sunt copiii voștri, dar băieții mei au o afinitate pentru tot ce are butoane, scoate sunete și lumini. Și pentru cablurile acestor obiecte. În permanență ascundem încărcătoarele de telefoane/tablete și apoi nu mai știm pe unde le-am pus. Telecomanda de la televizor a văzut stele verzi la propriu, acum e bandajată cu scotch. Telefoanele au folii protectoare, huse, bumpere și cu toate astea sunt crăpate sau roase de dințișori mici în plină erupție.
Cu laptopul trebuie să am mare grijă pe unde îl las atunci când sunt copiii în preajmă. După ce a “zburat” de pe canapea săptămâna trecută, prefer să îl las în geanta lui, după canapea, pentru că e mai în siguranță acolo.
Ordine
Aici nu cred că mai trebuie să detaliez. Mai știți cum e să te așezi pe o canapea fără să îți intre o jucărie în fund? Sau baia să arate ca un spa, cu toate șampoanele și cremele la locul lor, cu prosoape frumos aliniate și fără rațe și pinguini pe margine? Mai știți cum e să mergi la bucătărie să iei ceva și să găsești lucrul respectiv fix acolo unde l-ai lăsat? Sau cum e să îți pui cartea pe noptieră și ea să rămână acolo cu semnul de carte frumos aranjat înăuntru? Eu nu mai am nimic pe noptieră și nici în noptieră de câteva luni bune, pentru că totul era tras, scos din sertare, împrăștiat pe jos. Ochelarii mi-i pun sus pe raftul cu borcane cu dulceață, telefonul pe cuptorul cu microunde, cheile tot sus, pe dulap. Pe masă încerc să nu las aproape nimic, sau doar obiecte care nu se pot sparge, strica, deteriora.
Știu că sunt multe alte lucruri frumoase pe care le găsești într-o casă cu copii, cum ar fi râsete și veselie, dar măcar pentru o zi aș vrea și eu oglinzi curate fără degețele, pereți fără mâzgăleli, și să îmi găsesc cheile și agenda acolo unde le-am lăsat.
Sursă foto: Photo by André François McKenzie on Unsplash
Nuu mai stiu. A fost acu 7 ani. Am 3 copii, 2 băieți si o fetiță. Casa e plină mașini, papusi, unicorni, lego, cărți. Am învățat sa nu ma mai deranjeze dezordinea, ca toate lucrurile sunt niste considerabile in viața noastră, ca lucrurile importante sunt timpul petrecut împreună, vacantele, joaca. Nu mai am nici un lucru personal, fetița e pasionata sa vada cu ce ma machez, este inca mica sa le foloseasca dar le examineaza curioasă.
Fiecare isi aranjeaza cate un colț cu jucariile prferate, iar cel mic umbla cu o sabie de polistiren (are un an jumatate) si zice intr-una “gard” de la ” en garde”. Este un haos total.