Nu pot să mă laud cu performanțe extraordinare în domeniul culinar, de asta am evitat să scriu sau să postez ceva pe blog legat de acest subiect. Dar nevoia de a-mi hrăni copiii, m-a împins acolo unde nu bănuiam că voi ajunge vreodată: la butoanele aragazului. La început timid cu legume la aburi, apoi treptat am început să experimentez tot felul de rețete.
Deși am progresat în ultimul timp la capitolul gastronomie, recunosc că sunt mâncăruri pe care nu le-am încercat niciodată și nu îmi este rușine. Probabil va veni și timpul lor.
De exemplu nu am făcut niciodată sarmale, nu am făcut niciodată cozonac, nici piftie sau mâncăruri foarte complicate.
În schimb am devenit destul de pricepută la mâncăruri rapide, pe care să le prepar ușor, fără prea mult efort și care să fie pe gustul copiilor. Pentru noi mai pun o carne pe grătar, mai fac o salată, dar de cele mai multe ori mâncăm aproape la fel cu ei.
Cel mai des mâncăm împreună seara, la cină, de aceea încerc să avem mereu ceva bun și proaspăt la masă.
Am făcut o listă cu mâncărurile care sunt cele mai apreciate la noi, pe care mă uit mereu când nu mai știu ce să mai gătesc. Lista asta o actualizez mereu când mai prind câte o idee nouă, iar mâncărurile astea le tot rotesc astfel încât cei mici să nu se plictisească foarte tare de ele.
- macaroane cu brânză
- paste cu pui, porumb și sos de roșii
- paste cu sos pesto (ați prins ideea: paste cu orice, sub orice formă)
- orez cu lapte/ griș cu lapte
- briose cu dovlecei și brânză (un fel de dovlecei gratinați)
- chec aperitiv (de multe ori tot sub formă de brioșe îl fac, pentru că arată mai simpatic)
- pizza (rețeta am publicat-o acum o lună, aici)
- wrap de pui în lipie de tortilla, cu sos de brânză și legume proaspete (fără cartofi și maioneză)
- pilaf cu legume
- supă cremă de legume
- supă cremă de ciuperci
- bruschete cu roșii și mozzarella
- budincă de macaroane cu brânză
- cous-cous cu legume
- pește la cuptor cu legume sau cu mămăligă
- ciocănele de pui la cuptor cu diverse garnituri
- brioșe de cartofi și broccolli cu brânză (ca cele de la Ikea)
- lasagna cu brănză sau cu carne, dar seara prefer să le dau copiilor cu brânză, pentru că este mai ușoară
- țăieței de orez cu legume (tai legumele julien, le înăbuș în unt, apoi adaug tăiețeii de orez gata fierți și pun câtea condimente). Noi ne mai punem sos de soia și uneori adaug și bucățele de carne de pui sau de vită.
- mămăligă cu brânză și smântână
Mămăliga cu brânză am lăsat-o ultima, dar este de fapt mâncarea NUMĂRUL 1 la noi acasă. Este un fel de REGINA mâncărurilor. Când nu vor nimic altceva, când nu le place nimic din ce am pregătit, fac repede o mămăligă și am salvat situația. Foarte rar au refuzat să mănânce mămăligă, iar eu mă bucur că sțiu sigur că nu rămân flămânzi.
Sunt sigură că fiecare are o mâncare preferată, care iese repede și pe care o preferă toți din casă. La voi care sunt cele mai populare rețete?
SURSĂ FOTO: Photo by Alyson McPhee on Unsplas
Leave a Reply