Un bulevard larg cu dungă dublă continuă. Din 500 în 500 de metri, sensuri giratorii unde poți să întorci. Cu toate astea, un șofer alege să întoarcă pe dunga dublă continuă. Că așa a vrut el și nu a mai avut răbdare încă 200 de m până la următorul sens giratoriu.
Ieșeam de pe o stradă cu sens unic. Văd o mașină care voia să intre pe acea stradă. Claxonez, îi arăt că este sens unic și îi arăt și semnul inerzis. Șoferul se uită la semn, la mine, ridică din umeri și accelerează. Că așa a vrut el și acolo avea el treabă.
Eram într-o seară în oraș, într-un restaurant în care mesele erau un pic prea apropiate, astfel încât auzeam făăr să vreau conversația de la amsa de alături. Două cupluri dezbăteau dacă să comande sau nu vin. Ar fi vrut, dar erau cu mașina. Aparent, asta era o problemă doar pentru unul din cei doi domni, pentru celălat un pahar de vin nu era o treabă serioasă. Nu era prima dată când se urca la volan după o bere sau un pahar de alcool și nu avusese probleme niciodată cu Poliția. De parcă asta era singura problemă: poliția sau amenda. Nu viața lui, nu viața soției, nu viața altora. Amenda.
Sunt trei întâmplări distincte, trei oameni diferiți care au ales să încalce reguli de circulație sau norme morale. Nu știu dacă celor doi șoferi din primele două exemple le-o fi fost frică vreo secundă de amendă, dar îmi dau seama că alte probleme probabil nu și-au pus: că poate lovesc pe cineva care nu se așteaptă ca o mașină să întoarcă pe dungă dublă continuă, sau o mașină să vină din partea stângă pe o stradă cu sens unic. Pentru al treilea era clar: cel mai rău lucru care i se putea întămpla era amenda. Faptul că viteza lui de reacție încetinită din cauza alcoolului ar fi putut duce la un accident, nici nu intra în discuție.
De ce scriu toate astea? Pentru că eu cred foarte mult în puterea obișnuinței și în puterea exemplului. Dacă indiferent cât de pustie e strada, tu respecți regulile de circulație nu se cheamă că ești fraier, ci că te respecți pe tine. Dacă indiferent de circumstanțe NU te urci la volan după ce ai băut un pahar de alcool, înseamnă că te respecți pe tine. Și mai cred în puterea exemplului pe care îl dai mai departe: câtre cei din jur, către copii. Aș vrea să ne comportăm mai mult așa cum ne-ar plăcea să se comporte toți in jurul nostru, din respect pentru noi și mai puțin de teama amenzii.
Photo by Alexandre Boucher on Unsplash
Leave a Reply