Credeam că pot să le fac pe toate repede și bine: scriam un email în timp ce vorbeam la telefon, mai modificam ceva la o prezentare în timp ce ascultam conversația a doua colege despre un poiect nou, răspundeam la un email în timp ce supravegheam mâncarea de pe aragaz, mâncam în timp ce făceam ordine în dosarele de pe birou și tot așa.
Mereu făceam cel puțin două lucruri odată, chiar și acasă, chiar și în timpul liber: vorbeam cu mama la telefon în timp ce strângeam prin casă, făceam lista de cumpărături pentru casă în timp ce ascultam o conferință.
Credeam că sunt multitasking și că asta înseamnă eficiență. Si credeam că asta e bine, că le fac pe toate odată și pot să jonglez cu multe în același timp. Și mai credeam că asta înseamnă economie de timp.
Prima dată când am auzit că nu este ok și asta nu înseamnă multitasking, am râs. Adica ce, eu nu știu? Parcă eu nu așa fac? În acel moment, atenția mea nu era canalizată 100% la videoul pe care îl ascultam (că nu pot spune că eram cu ochii în ecran ca să privesc). Făceam ceva treabă prin casă și din când în când mai răspundeam unor mesaje pe what’s up.
Am dat ignore total și mi-am vazut mai departe de treaba mea, de făcut cum știam eu, două lucruri odată. Cum să pierd eu bunătate de timp prețios, când uite ce bine mă descurc așa?
A doua oară când am auzit treaba asta eram la o conferință și atenția mea era direcționată mai mult spre vorbitor, deși cu coada ochiului mă uitam la ecranul telefonului, să văd dacă îmi raspunde soțul la mesaj.
” Nu suntem multitasking, creierele noastre nu sunt construite pentru a face multitasking… Când oamenii cred că fac multitasking, nu fac decât să treacă de la o treabă la alta foarte repede. Și, de fiecare dată când fac asta, se acumulează oboseală și stres”.
Adică, ceea ce credem noi că este multitasking, înseamnă de fapt un schimb de taskuri. Acum tastăm, apoi punem pe pauză tasarea și vorbim la telefon. Ascultăm, pauză, reluăm scrisul mailului început, ne oprim iar. Și tot așa. Acțiune, pauză. Acțiune 2, pauză. Reluat acțiune 2, pauză.
În timp, acest schimb permanent între taskuri ajunge să ne obosească foarte tare și să creeze stres. Cu alte cuvinte, ne creem singuri stresul, încercând să jonglăm cu cât mai multe lucruri.
Mai mult, s-a constat că în loc să fim mai eficienți, ne încetinim singuri. Pentru că de fiecare dată când trecem de la un task la altul, revenirea la taskul anterior va presupune un timp în care să ne reconectăm cu ceea ce trebuia să facem. Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă întrebați: “ce trebuia să scriu aici?” Sau: “Ce trebuia să mai pun la supa asta?”.
Acest lucru se aplică și lucrurilor pe care le facem în mod automat. Ex: condus și vorbit la telefon, sortat rufele și privit o emisiune la TV.
Nici mâncatul în timp ce facem alte lucruri nu este în favoarea noastră, pentru că nu ne dăm seama cât am mâncat și când ne-am săturat. În plus nu mai savurăm mâncarea, nu ne mai bucurăm de gustul ei.
Efectele multitaskingului sunt destul de grave: apar greseli în ceea ce facem, ne afectează memoria, ne obosește, ne stresează.
Mi-a luat destul de mult să asimilez aceste informații și să îmi dau seama că așa este. Mi s-a întâmplat să uit mâncarea pe aragaz pentru că mă apucasem să scriu un articol, am amestecat rufe colorate cu rufe albe în mașina de spălat pentru că eram atentă la conversația de la telefon cu o prietenă, era să trimit un mesaj către alt destinatar, am pus hainele copilului în dulapul meu de haine, am aruncat cojile de la legume cu tot cu cuțit la coș, am pus uleiul în frigider și l-am căutat apoi câteva zile. Dar declickul final a fost în momentul în care mi-am dat seama că sunt obosită și stresată. Am înțeles că nu pot să port o conversație atunci când răspund unui mesaj, că nu pot fi atentă la ceea ce fac copiii în timp ce strâng prin casă și vorbesc la telefon, că nu pot asculta o știre la TV în timp ce unul din copii încearcă să îmi comunice ceva.
De atunci am început să fiu mai selectivă cu taskurile și să încerc să îmi creez un mediu cât mai propice de lucru, astfel încât să termin mai repede și mai ușor. Atunci când am ceva important de lucru, îmi pun telefonul pe silent și încerc să ignor cât mai mult mesajele pe care pe primesc și mailurile care intră. Dacă vreau să vorbesc la telefon și știu că este o conversație importantă, încerc să găsesc un moment de liniște, astfel încât să mă pot concentra cât mai bine.
Încerc să îmi grupez task-urile pe tipuri de activități: dimineața mă ocup de treburile casei: ordine, pus la spălat, făcut lista de cumpărături, plan cu ce mai gătesc. Când mă apuc să lucrez, îmi grupez activitățile. De exemplu, dacă lucrez penru blog: răspund la mailuri, moderez comentarii, mă uit pe lista cu teme despre care vreau să scriu, văd ce mai adaug, ce idei noi mai. Când încep să scriu un articol, închid telefonul, pagina de facebook și opresc notificările de mailuri noi. Abia după ce am terminat de scris, le repornesc.
Nu îmi iese mereu să fiu doar single tasking, dar am observat că mă concentrez mult mai ușor la ceea ce am de făcut, termin mai repede și nu mai am senzația că am început 100 de treburi și nu e gata niciuna. Chiar dacă aparent am bifat mai puține lucruri de pe lista de TO DO, măcar știu că cele bifate, sunt bine făcute și pot să mă concentrez pe celelalte.
De exemplu acum, am terminat de scris acest articol, voi da PUBLISH, iar aopi pot să mă bucur de cină și de joaca cu copiii.
Pentru voi ce funcționează cel mai bine? Cum faceți să le faceți pe toate?
Leave a Reply