Îmi place să folosesc produse cosmetice și de fiecare dată când am descoperit un produs care să îmi placă, am rămas fidelă și l-am cumpărat mereu. Deși a fost o perioadă când aveam baia plină de tot felul de creme și șampoane, am ajuns la concluzia că foloseam doar câteva dintre ele și mereu am încercat să reduc la minim numărul produselor depozitate prin dulapuri.
De-a lungul timpului am descoperit câteva produse mici, pe care le folosesc mereu cu încredere și nu aș mai renunța la ele. Sunt aliații mei de nădejde ca să arăt mereu bine. Le folosesc pentru a pune la punct mici detalii, dar atunc când le folosesc se vede diferența.

- Uleiul de cuticule. Mă ajută să îmi mențin manichiura timp mai îndelungat. Pielea foarte fină din jurul unghiilor se uscucă, se agață și arată destul de rău după câteva zile după ce mi-am făcut manichiura. De când am descoperit uleiul de unghii, am reușit să previn uscarea cuticulelor, astfel încât manichiura arată bine mai mult timp. Sunt multe variante, eu momentan folosesc acest produs.
- Rimelul pentru spâncene. Când vine vorba de conturat sprâncele, sunt un mare antitalent. Nu am reușit niciodată să folosesc creionul de sprâncene și să obțin două sprâncene aproximativ egale. Am încercat multe produse, dar cu toate arătau oarecum nenatural. Fie erau prea groase, fie făceam conturul prea gros, fie culoarea era prea intensă. Dintre toate produsele, cel mai ușor de folosit mi s-a părut rimelul de sprâncene pentru că nu fac decât să urmăresc linia naturală a sprâncenelor și doar să le conturez puțin și să le definesc culoarea. Sunt multe variante pe piață, de la câțiva lei până la sute de lei. Am încercat mai multe și m-am oprit la acesta care are un preț absolut rezonabil, aprox 20 de lei.
- Crema de călcâie. O folosesc destul de des în sezonul rece, dar vara este nelipsită din arsenalul meu pentru că nu îmi place cum arată călcâiele crăpate, mai ales când port sandale. Eu folosesc această cremă, care a costat incredibila sumă de 8 lei și pe care o am de câteva luni. Nu aș mai schimbo-o pe nici un alt fel de produs din această categorie.
- Uleiul pentru pielea din zona ochilor. Nici tinerețea mea nu mai este ce era, nici somnul nu mai e ce a fost odată, așa că seara la culcare aplic mereu un ulei special pentru pielea din jurul ochilor și apoi cremă hridratantă pentru contur de ochi. Sunt multe variante de astfel de uleiuri în comerț, așa că aveți de unde alege. Cel mai ieftine ste uleiul de migdale și pe acesta puteți să îl folosiți și pe corp. De câteva luni folosesc serul special pentru ochi de la Sabio și îmi place foarte mult efectul pe care îl are.
- Crema de gălbenele. Este un fel de mama cremelor pentru mine, remediul bun la toate când nu ai nimic altceva la îndemână. Nu găsești uleiul de cuticule? Masezi cu un pic de cremă de gălbenele. Nu găsești crema de călcâie? Dai cu cremă de gălbenele. O julitură, o bătătură? Tot cu cremă de gălbenele. O folosesc uneori și pentru copii atunci când nu am altceva la îndemână. Crema asta este un fel de tradiție în cultura românească, nu cred că există casă în care să nu găsești una și uneori mă mir că nu a devenit populară și peste hotare.
Mi-ar plăcea să știu care sunt produsele minune în care aveți voi încredere și pe care le folosiți cu mare drag de fiecare dată.
Leave a Reply