De câte ori auzeam fraza asta înainte să am al doilea copil, credeam că se referă la faptul că experiența acumulată la creșterea primului copil mă va ajuta foarte mult la creșterea celui de-al doilea. După un an și opt luni de când sunt mamă de doi copii, încep să îmi dau seama că sunt mai multe înțelesuri ascunse în această frază.
Poate și experiența de părinte m-a ajutat să fiu mai relaxată sau să nu mă mai stresez la fiecare mică problemă, dar cum fiecare copil vine la pachet cu provocări specifice și cum nu există doi oameni identici pe lume, nici provocările pe care le ai cu un copil nu seamănă cu provocările pe care le ai cu al doilea.
Ce înseamnă de fapt fraza “Cu al doilea e mai simplu?”
Înseamnă că al doilea copil are deja un exemplu pe care să îl urmeze în tot ceea ce face.
Primul copil are ca exemplu părinții și bunicii, adică adulții din familia lui. Al doilea copil, în schimb, privește gesturile pe care le face fratele sau sora mai mare și copiază mult mai ușor tot ceea ce vede.
Au fost lucruri pe care a trebuit să îl învățăm pe Mark să le facă, în timp ce Andy le-a făcut natural, văzând doar cum face fratele lui. Așa am constat într-o zi că Andy știe să coboare singur din pat (pe Mark l-am învățat noi cum să se rostogolească și să coboare), că Andy știe să împingă o mașinuță înainte și înpoi și să facă “vrum-vrum” și mai târziu a început să se dea cu trotineta după ce l-a văzut pe fratele lui cum face.
De aceea multe lucruri le-a făcut mult mai devreme. În primul rând a avut acces la jucării mult mai multe și mai avansate de cât a avut fratele lui și l-a văzut de fiecare dată pe fratele său cum le folosește. În timp ce lui Mark îi cumpărasem doar jucării specifice vârstei lui, acum avem în casă și jucăriile lui Mark cu care se joacă la 4 ani și pe cele pentru Andy (pe care nu prea le mai bagă nimeni în seamă). Și asta îl ajută mult. Uneori este captivat de o anumită jucărie și chiar dacă nu reușește de la primele încercări să se joace cu ele, încearcă până prinde mișcarea.
Interacțiunea cu un copil apropiat de vârsta lui este mult mai benefică decât orice joacă sau activitate cu un adult. Exemplul pe care fratele mai mare îl dă este mult mai ușor de copiat de către copilul mic. Uneori observ cum încearcă să pronunțe cuvinte pe care le aude la Mark sau să fredoneze cântecele pe care le cântâ fratele său.
Au fost multe lucruri pe care nu ne-am dat seama când le-a învățat al doilea copil. Pur și simplu ne-am dat seama că le știe, fie că este evorba despre cum funcționează anumite lucruri, despre ce trebuie să facem în anumite situații sau știe să răspundă la diverse întrebări simple. De exemplu, de fiecare dată când intram în casă de afară, îi spuneam lui Mark: “Acum ne dezbrăcăm, ne descăltăm, punem haina îi cuier și mergem să ne spălam pe mâini”. Într-o zi am constatat că cel mic face toate aceste lucruri când intră în casă: se așează pe jos și își desface încălțările, apoi încearcă să își descheie haina. Nu reușește încă singur, dar este un început promițător. După ce îl dezbrăcăm, merge către baie să se spele pe mâini, fără să îi mai spună nimeni nimic.
Acum suntem în faza în care trebuie să îl obișnuim pe cel mic cu spălatul pe dinți, așa că îi rog să se spele împreună pe dinți, astfel încât cel mic să învețe de la cel mare.
Este foarte adevărat că de cele mai multe ori frații mai mici sunt mai năstrușnici decât frații mai mari, tot datorită exemplului. Dacă fratele mai mare sare în pat la 4 ani, fratele mai mic de 1 an și ceva, va sări și el. Oare fratele mai mare sărea singur în pat la un an și ceva? Probabil că da, dar măcar el nu avea cu cine să se ia la întrecere atunci și nici nu trebuia să vină cu idei mai năstrușnice de ghidușii ca să concureze cu fratele lui.
Concluzia mea după un an și opt luni de mamă de doi copii este că tot de la cel mare vin provocările pentru că el este mereu într-o etapă nouă, pe care noi ca părinți nu am experimentat-o. Și dacă reușim să trecem cu bine peste etapa respectivă, cu siguranță lucrurile vor fi mai ușoare cu al doilea copil (exceptând situațiile extreme, bineînțeles).
Pentru voi ce înseamnă: “Cu al doilea e mai simplu?” Și când ați simțit cu adevărat acest lucru?
Photo by Victoria Borodinova from Pexels
Leave a Reply