I-am spus o singură dată lui Mark, când Andy avea câteva săpămâni că este responsabilitatea lui de frate mai mare să îl învețe pe frățiorul lui multe lucruri: să se joace, să îl învețe să coloreze, să îl învețe cântecele.
M-a privit cu ochișori mirați și mi-a părut rău că am pus pe umerii lui o asemenea povară. Apoi l-am luat în brațe și i-am spus că noi vom fi acolo să îl sprijinim și îl vom învăța împreună pe cel mic tot ce trebuie să știe.
De atunci nu am mai reluat ideea.
Dar în ultimele săptămâni am observat că a început singur să îi explice unele lucruri fratelui săi:
-Andy, când vrei să faci pipi, vii și faci la oliță! Nu mai trebuie să faci în scutec. Wc-ul e pentru mine și mami și tati! Dacă vrei să te așezi pe wc trebuie să pui colacul ăsta mic, ca să nu cazi acolo, pentru că tu ești mic!
-Andy, acum ești mare, nu mai trebuie să asculți muzică de bebeluși! Uite, îți pun eu Queen și Michael Jackson! Radio Gaga e mai tare decât Pu-pu!
-Andy, nu băga aia în gură, că e de pe jos! O aruncăm la coș și luăm alt biscuite din pachet! Bine?
–Andy, acum parcăm toate mașinuțele aici, nu le aruncăm pe jos!
Și ăsta mic îl ascultă și îl aprobă și e atent la tot ce îi spune fratele mai mare. Dacă spun eu, are sau nu relevanță, dar dacă îi spune Mark, e literă de lege.
Și să vezi bebelușul cum cere acum Ga-ga (Radio Gaga) în loc de Ci-Ci, cum îmi arată oala și spune “Piș!” (asta nu înseamnă că și face, dar îmi demonstrează că știe la ce folosește), cum îmi arată periuța de dinți și spune: “Diți”.
Vă spun eu, parenting e mult mai greu decât brothering-ul. Parcă sfaturile fratelui mai mare sunt mai relevante, au mai multă greutate. Pentru mine este o mare bucurie să constat asta. Mă buucr de relația frumoasă care se construiește între ei, mă bucur de încrederea pe care cel mic i-o arată fratelui mai mare și că urmează exemplul lui.
La voi cum este?
Leave a Reply