Acum doi ani am făcut varicelă, la 36 de ani. Am luat-o de la Mark. Andy era bebeluș și din fericire, a scăpat. A fost cea mai grea boală a mea și nu doresc niciunui adult să facă bolile copilăriei la maturitate.
Anul următor, Mark a făcut herpangină și apoi a luat și Andy. A fost foarte greu, cel puțin la cel mic, care avea câteva luni. Nu voia să mănânce, nu voia să bea, nu putea să doarmă de durere în gât. Îl plimbam cu mașina ca să adoarmă și singurul aliment pe care îl suporta era lapte matern, scos cu pompa și dat cu biberonul. Din cauza aftelor în gură îi era greu să înghită și de aceea nu putea să mănânce direct de la sân.
Anul ăsta, când ne-am întors din vacanța din Turcia, tot Andy a făcut boala gură-mână- picior. A debutat foarte atipic, fără febră, doar cu niște dureri în gât și tuse. Două zile i-am dat sirop de tuse, dar apoi a început erupția, care a fost foarte puternică. Inițial am crezut că este vorba despre o alergie la soare (având în vedere că fusesem la mare și am stat la plajă) sau chiar îmi era frică să nu fi luat o ciupercă din piscină. În câteva ore s-a umplu de bubițe, care erau localizate pe picioare, în zona gurii și pe brațe. Medicul de familie ne-a recomandat să mergem la Matei Balș și acolo am primit diagnosticul oficial: boala gură-mână-picior. De tratat am trata-o destul de ușor, fiind virus nu se administrează antibiotic. Problema mare o reprezentau bubițele, care deși nu îl mâncau, trebuia să am grijă să se usuce și să se vindece.
Din fericire au trecut și acestea și chiar nu au lăsat urme. Erupția a coincis cu plecarea lui Mark în tabără, așa că el a scăpat și nu a luat, dar eu am stat ca pe ghimpi tot timpul. Cea mai mare teamă a mea a fost să nu fac și eu boala, pentru că de fiecare dată, fac o variantă mult mai rea decât cele manifestate de copii. Într-o seară am simțit o durere puternică de cap și eram sigură că am luat și eu virusul. Din fericire am scăpat de data asta, dar mi-am amintit cât de rău m-am simțit aunci când am făcut varicelă.
Cam în aceeași perioadă am citit postări ale altor mame, care se plângeau de boala obrajilor pălmuiți, boală de care nu mai auzisem până acum. De herpangină și boala gură-mână-picior aflasem abia anul trecut, atunci când au făcut copiii. Parcă înainte nu știam de ele, nici mama nu își amintește să fi auzit de așa ceva când eram eu mică. Chiar dacă am fost un copil sănătos, cu un sistem imunitar bun și nu prea am făcut niciuna din bolile acestea, tot afla mama de ele, de la părinții prietenilor mei.
De unde tot apar bolile astea? Existau și inainte sau nu aveam eu contact cu lumea asta a copiilor care iau de la unul la altul tot felul de boli și viruși?
În fiecare an am impresia că apar noi boli ale copilăriei și de fiecare dată mă tem pentru copiii mei și pentru noi, care putem să luăm de le ei. Cel mai rău este de ăsta mic care a luat pe bandă rulantă cam tot ce a adus Mark acasă de la grădiniță și în plus a mai colectat și el câțiva viruși de la locul de joacă. A fost un fel de toba bătăilor legat de tot felul de boli.
Singura consolare este gândul că Andy se va îmbolbăvi mai puțin atunci când va intra în colectivitate.
Leave a Reply