Imediat cum a luat vacanță de la grădiniță, Mark a vrut în vacanță la bunici, așa cum a auzit el că stau mulți din prietenii lui de la grădiniță. Planul inițial era să îl ducem dimineața la mama soțului meu și să îl luăm seara, pentru că locuiește în București, destul de aproape de noi.
El însă a avut alt plan. În prima zi de vacanță, i-am pregătit bagajul pentru ziua respectivă: câteva haine de schimb, câteva jucării, o carte. Pe drum ne-a anunțat că el vrea să stea acolo toată săptămâna și că nu vine seara acasă. Toată ziua ne-a tot sunat și ne-a spus ce să îi mai ducem: pijama, periuța de dinți, alte jucării, alte cărți. Seara am fost acolo cu tot ce ne-a cerut.
Cum ne-a văzut, a făcut inventarul și apoi ne-a reamintit că el rămâne acolo și noi plecăm acasă. Și așa am făcut.
În fiecare seară ne duceam să îl vedem, ne jucam câteva ore apoi ne spunea că noi trebuie să plecăm și el rămâne acolo.
La început nu știam ce să spunem. A fost prima dată cînd a plecat mai multe seri de acasă și ne era teamă că ca plânge seara că vrea acasă. Nici gând! Copilul s-a simțit minunat. După două zile, a început să ne placă și nouă ieea asta de vacanță la bunici. Și ei au nevoie de timp petrecut cu buncii și noi avem nevoie de timp pentru noi. Și ei au nevoie de puțin răsfăț și libertate de la regulile stricte, așa cum și noi avem nevoie să ne regăsim ne mai tragem un pic sufletul.
Mi-am amintit de toate vacanțele mele la bunici, când alergam de dimineața până seara dintr-o parte în alta, când mă bucuram de libertate și de toată frumusețea zilelor de vară. Când eram de vărsta lui, stăteam aproape toată vara cu bunicii la țară și foarte rar mi se făcea dor de casă. Vineri seara mă apuca o ușoară nostalgie și mă uitam cu jind către poartă, așteptând să vină părinții să mă vadă. Dar altfel, eram toată vara ocupată cu tot felul de treburi prin curte și grădină și nu aveam timp să simt dor de casă. Așa că am înțeles perfect dorința copilului de a sta în vacanță la bunici.
Deși nu a fost plecat de tot, trebuie să recunosc că a fost mult mai ușor să avem doar un copil acasă. un singur copil de culcat, un singur copil de schimbat, unul singur de trezit, un singur copil de spălat pe dinți, un singur copil de hrănit.
Am avut și noi timp să vorbim, să stăm liniștiți pe canapea seara după ce adormea Andy, eu am citit o carte iar soțul a mai văzut câteva filme SF pe care iși dorea de mult să le vadă.
Și diminețile parcă au început mai liniștite, cu mai puține drame și chiar am ajuns destul de devreme la birou. Bineînțeles că ne-a lipsit și mereu ne întrebam dacă o fi adormit, dacă s-o fi trezit, dacă i-o lipsi ceva. Dar de un moment de liniște aveam nevoie și noi, așa că am profitat și ne-am mai încărcat și noi bateriile.
Nici nu a simțit cînd a trecut timpul. A avut tot felul de activități prin curte: măturat, udat florile, și a avut grijă de cățelul unor vecini plecați în concediu. Deși în primele zile părea că nu simte dorul de casă și nici de noi, spre final începuse să ne sune mai des și să aștepte cu nerăbdare ora la care ne duceam să îl vedem.
Când a venit, primul lucru a fost să facă inventarul jucăriilor. Auzise că Andy a primit un cuptor de jucărie și era tare curios să vadă cum arată și cum funcționează. Apoi ne-a făcut un concert cu trompetă și tobă, ca să ne arate ce a mai învățat cât a lipsit de acasă. Bănuiala mea este că a vrut să se asigure că știu toți vecinii din bloc că s-a întors.
Pentru că imediat ce a revenit, a început hărmălaia, dar noi eram deja cu bateriile încărcate, cu dor de el și cu nervii relaxați după ultima săptămână în care lipsise tărăboiul din casă. Așa că a picat la fix întoarcerea, să nu ne obisnuim prea tare cu liniștea și relaxarea.
La voi cum e cu vacanțele de vară? Aveți bunici la care mai lăsați copiii, sau petreceți toată vara împreună?
Photo by Michael Morse from Pexels
Leave a Reply