În curând se fac cinci ani de când am devenit mamă. Cinci ani în care am învățat mereu ce înseamnă să ai grijă de o ființă mică, să fii acolo când are nevoie de tine, dar să te dai la o parte atunci când are nevoie să încerce să facă ceva nou singur, să îi explici ce trebuie să știe în viață, dar să lași anumite lecții să le învețe singur. Cinci ani de când învăț ce înseamnă să fii părinte și cum să iubești fără să sufoci, cum să ghidezi fără să tai aripile.
Zi de zi învăț alături de ei, dar sunt lucruri pe care aș fi vrut să le știu de la început, încă din prima zi în care am devenit mamă.
Să nu mă mai stresez atât de tare din orice
Pentru fiecare linguriță pe care au refuzat-o, pentru fiecare lovitură ușoară, pentru fiecare moment în care au vrut altceva decât aș fi vrut eu să facă, pentru fiecare “nu” pe care mi l-au spus, pentru fiecare julitură, pentru fiecare ceartă pe jucării, pentru fiecare tuse, pentru fiecare semn de febră.
Să nu mă mai supăr atât de tare că nu mănâncă
Una din cele mai mari probleme ale mele când Mark era mic era legată de faptul că nu mânca, sau nu mânca așa cum aș fi vrut eu, ce aș fi vrut eu. De fiecare dată când refuza mâncarea, simțeam un ghem în stomac care creștea de fiecare dată când întorcea capul, de fiecare dată când nu deschidea gura. Mă consumam enorm de mult și mereu credeam că eu nu fac ceva bine, că nu e bună mâncarea pregătită de mine, că nu e bună metoda prin care îl hrănesc. Am început să mă relaxez când am înțeles că el mănâncă dacă îi este foame și dacă îi place mâncarea, dar pănă atunci am dus un război nevăzut, în care nervii mei erau întinși al cote maxime.
Să nu îmi mai compar copilul cu ceilați copii
Unii vorbesc mai repede, alții merg mai devreme, unii sunt măncăcioși, alții buni atleți. Unii rețin multe poezii, alții pictează sau au o gândire logică foarte bună. Cu toate astea suntem tentați să facem comparații între copii: câte kilograme au, cât sunt de înalți, cât de mult mănâncă, cât de bine dorm, cât de repede aleargă, câte cuvinte spun. Uităm că fiecare vine cu un bagaj genetic diferit și este normal să se comporte diferit. Mult timp am uitat acest lucru și am căzut în capcana comparațiilor, care nu făceau decât să îmi crescă sentimentul de frustrare atunci când simțeam eu că alții sunt mai “avansați” decât copiii mei.
Să nu mai cred că celelalte mame știu mai multe decât mine
Mereau auzeam sfaturi și păreri: să fac așa sau invers, să încerc într-un fel sau altul. Mereu credeam că alte mame sunt mai deștepte ca mine, că poate au citit mai mult sau că știu ele metode și trucuri ca să le fie mai bien copiilor. Apoi mi-am dat seama că fiecare își dă cu părerea oricum, fie că știe sau nu știe cum să rezolvi o problemă, fie că se loviseră sau nu de ceva similar. Iar cele care chiar știau ce sfaturi să dea, erau cele care trecuseră deja prin ceva similar, dar se chinuieseră și întrebaseră și ele la rîndul lor. Nu erau nici mame mai bune, nici mame mai deștepte, ci doar cu mai multă experiență.
să mă bucur mai mult de fiecare clipă
Am fost o mamă stresată la început: că nu fac bine, că nu fac suficient, că uite alții câte fac, că uite alții câte știu. Și încercam să fac și eu mai mult și mai bine, pierzînd timp și energie cu lucruri care nu contau așa de mult și care doar mă oboseau, când tot ce ar fi trebui să fac, ar fi fost să mă relaxez și să mă bucur mai mult de fiecare etapă a creșterii lor. Să măjoc cu ei, să mă bucur de ei, să îă miros, să îi pup, să îi ascult și să îi țin aproape. Asta este tot ce conteză. Nu câte feluri de mâncare ai gătit, nu câte activități ai făcut cu ei.
Să fiu mai relaxată
Sfatul ăsta încă încerc să mi-l dau în fiecare zi în care mă surprind că mă agit pentru tot felul de nimicuri: că iar au făcut copiii dezordine, că iar și-au pătat hainele, că iar vine seara și trebuie să targ de ei să intre la baie și apoi la somn, că iar vine weekendul și nu știu pe unde să mergem, că iar am întârziat undeva și ei încă aleargă dezbrăcați prin casă în loc să se îmbrace. În momentele bune reușesc să ignor toate gîndurile astea și să mă bucur de veselia lor, dar sunt zile în care nimicurile astea neînsemnate îmi provoacă o stare de agitație.
Sunt sigură că și voi aveți astfel de lcururi pe care ați fi vrut să le știți înainte să deveniți părinți. Care sunt acestea?
Leave a Reply