Am vrut să îi văd mari, să mergă singuri, să mă strige când îi doare ceva. Am vrut să îi văd mari, să își facă prieteni și să știe să spună ce vor și ce nu vor. Să știe când pot singuri și când au nevoie de ajutorul meu.
Am vrut să îi văd mari, să ceară apă când le e sete și mâncare când le e foame. Să înlocuiască plânsul cu cuvinte și să nu depindă de noi la fiecare pas.
În toamna asta au mers amândoi la grădiniță. Andy a început grupa baby, Mark a început grupa mare.
“Sunt deja mari!”, mi-a spus cineva acum două zile, uitându-se cu admirație. Era un tată de bebeluș care nu avea o clipă de liniște cu copilul care făcea primii pași.
Ieri pentru Mark a fost prima zi din ultimul an de grădiniță. Mi-am dat seama abia când l-am văzut de mână cu colegii lui, cît de mare a crescut. La anul va merge la școală și va fi elev. Oficial va fi mare, iar eu mi-am dat seama că îl vreau încă mic.
Îmi place așa cum e acum, cu joaca lui de copil, cu alintatul de dimineață cînd nu vrea să se trezească, cu furișatul în patul nostru când nu vrea să doarmă singur, cu momentele în care nu mai vera să îl ajutăm și vrea să fie independent.
Pentru el, ieri a fost prima zi din grupa mare. A primit o medalie pe care screi “Grupa mare” și a făcut împreună cu colegii de grupă un pod de flori, pe sub care au trecut copiii de la grupa mică și de la grupa mijlocie. A făcut cunoștință cu colegii noi, s-a revăzut cu cei vechi. Cînd l-am luat acasă, era foarte încântat de toate noutățile pe care le-a găsit la grădiniță. La finalul zilei mi-a pus că vrea în fiecare zi să fie în grupa mare. Și eu aș vrea să fie în fiecare zi grupa mare și timpul să nu treacă așa de repede….
Leave a Reply