Noaptea care a trecut a fost una liniștită. M-am culcat la zece, Andy s-a trezit doar o dată. I-am făcut un biberon cu lapte și apoi a adormit imediat. Noaptea dinainte, în schimb, a fost mai agitată. S-a trezit de două ori și a doua oară a adormit greu: avea chef de joacă și de vorbă la cinci dimineața. A adormit spre ora șase, iar mie mi s-a parut că alarma telefonului a sunat în clipa în care am adormit la loc.
De doi ani și o lună nu am dormit o noapte întreagă. Andy a fost un bebeluș dificil la somn: adormea greu și se trezea repede. În ăștia doi ani am legănat, am cărat în brațe, am cântat și am mângâiat cât pentru doi copii.
Mark a dormit bine din prima seară în care am ajuns acasă (cu 2-3 treziri pentru mâncat în primele luni și apoi iar somn până dimineața). La 4 luni a dormit de la 9 seara la 5 dimineața. M-am trezit speriată, cu sânii duduind de lapte, bluza de la pijama udă. L-am trezit să mănânce, să oprească vulcanul care se zbătea să erupă din mine. Apoi a adormit, iar eu i-am dat mesaj pediatrului să întreb dacă e normal. A răs și m-a felicitat. Așa au fost toate nopțile noastre: impecabile, cu somn cap-coadă. Nu știu când i-au dat dinții, măselele, nu a plâns noaptea decât atunci când a avut febră. Uneori se trezea și scâncea ușor în somn și cerea suzeta. Apoi adormea iar, în secunda următoare.
Ne invidiau mulți prieteni. Mă plângeam eu că nu prea mănâncă, dar toți îmi spuneau că suma problemelor cu un bebeluș este constantă, ca la vicii. “Să zic merci că doarme!”
Când am rămas însărcinată a doua oară, mama a zis că vrea un nepot sau o nepoată care să mănânce. Habar nu avea că asta vine la pachet cu alte minusuri. Și a fost mâncăcios. Din prima secunda în care l-am pus la sân a știut ce vrea. A tras cu putere, am auzit cum înghite, am știut că suntem pe drumul cel bun cu alăptarea. Cu somnul în schimb a fost greu. Din prima seara în maternitate când s-a trezit de cel putin opt ori.
La fel a fost și după ce am ajuns acasă. Adormea greu și se tressa ușor. Când era mic, adormea la sân sau legănat în marsupiu. Noaptea se trezea foarte des. Mânca puțin la sân și adormea la loc. Îl puneau în pătuț și mă culcam și eu. Uneori dormea câte două ore, uneori se trezea după câteva minute.
Am avut și nopți în care îl chinuiau colicile și nu se liniștea decâ dacă îl țineam pe mână și mă plimbam cu el în casă. Era mic și destul de ușor, dar după o oră tot îmi amorțea mâna. Când a crescut un pic mai mare, îl puneam în marsupiu și mă plimbam cu el prin casă. De la căldura corpului meu se liniștea și adormea. Uneori eram atît de obosită, încât mă legănam cu ochii închiși prin casă, cu copilul legat de mine. Cred că de câteva ori am și ațipit așa în picioare.
Abia spre vârsta de un an au început să se rărească trezirile dese și s-au redus la 2-3 pe noapte. Ce bucurie! Simțeam și eu că parcă apuc să dorm un pic, să închid ochii și să ațipesc între 2 alăptări. Nu știu cum reușeam dimineața să mă dau jos din pat și să mă țin pe picioare, dar seara adormeam de multe ori înaintea copiilor. Ce-i drept, în perioada aceea Andy adormea ușor, în câteva minute. Uneori adormea singur în pătuțul lui, iar acelea mi se păreau cele mai grozave seri. Dar baza o reprezenta tot legănatul în sistemul de purtare, iar eu simțeam cum spatele meu nu mai rezistă pe măsură ce bebelușul creștea în greutate. Atunci am încetat să îl mai legăn. Stăteam lângă pătuțul lui și îl mângâiam și îi cântam până adormea.
Pe la 1 an și jumătate, a apărut o altă problemă. Nu mai voia să adoarmă singur în pătuțul lui. În fiecare seară, îl luam în patul meu și îl adormeam acolo. Îl mângâiam, îi cântam, îl țineam în brațe. Bineînțeles că el se foia, se învârtea, se sucea. Și tot procesul ăsta dura între 10 minute (într-un caz extrem de fericit) și o oră. Erau seri în care mi se părea că nu se mai termină foiala. După ce adormea îl puneam în pătuțul lui, iar când se trezea să bea lapte, nu mai adormea la loc singur. Trebuia iar să îl iau în patul mare, să îl adorm. Nopțile deveniseră iar un chin, adormeam copilul seara, îl adormeam din nou noaptea.
la începutul verii nu am mai rezistat și am vorbit cu un consiler în somn. Inițial voiam să rezolv problema trezirilor din timpul nopții. Mi-a pus o mulțime de întrebări: cum adoarme, cum mănâncă, cum se joacă, cu cine stă ziua. Mi-a explicat că trebuie întâi să rezolvăm problema adormitului. Să adoarmă în pătuțul lui, astfel încât atunci când se trezește noaptea să se regăsească în același loc. Atunci scad șansele să se sperie, să plângă, să vrea din nou în patul mare lângă mine. Și am început sleep training-ul, care nu înseamnă că lași copilul să plângă pînă leșină de somn, ci doar că îl ajuți să învețe să adormă singur.
Prima seară a fost cea mai grea. După ce a băut laptele, nu l-am mai luat cu mine în pat. L-am lăsat în pătuțul lui și i-am explicat că el acolo doarme și eu în patul mare. A fost cu plâns, dar nu dramatic. A fost cu încercări de a mă convinge să âl iau în brațe. Am stat cu el în cameră, dar nu l-am mai luat în pat. După 45 de minute a adormit. Seara următoare a durat mai puțin, doar 30, iar aopi au fost seri în care adormea în 10-15 minute. De atunci adoarme singur în pătuțul lui. Nu l-am mai luat în pat nici noaptea când se trezea și în câteva zile s-a obișnuit cu noul ritm. Chiar am observat că adormea imediat după biberonul de noapte, iar uneori se trezea abia la șase dimineața și cerea lapte.
În ultimele nopți a fost din nou agitat, bănuiesc că îi dau niște măsele și iar s-a trezit de mai multe ori pe noapte. Dar am speranța că suntem pe drumul cel bun. Ultima redută de desființat a rămas biberonul de noapte (de care știu că nu are nevoie din punct de vedere al hranei pentru că mănâncă bine ziua și seara înainte de culcare). E doar un moft de bebeluș pe care mi-am propus să îl elimin cât de curând pentru că visez la o noapte întreagă de somn, visez la dimineți în care să mă trezesc sătulă de somn și fără să mă chinui să îmi dezlipesc genele ca să văd lumina zilei.
Nici nu îmi amintesc cum e să nu îți fie somn de la prima oră a dimineții, să nu fii obosit din clipa în care te-ai trezit și să depinzi în fiecare zi de cana de cafea și de vitamine ca să te ții pe picioare până seara.
Nopțile mamelor se numără în numărul de treziri, iar eu abia aștept să nu mai număr trezirile, ci orele dormite.
Image by Stephanie Pratt from Pixabay
Leave a Reply