Sunt mici, dar plini de energie și de chef de joacă. Adică cam ceea ce ne lipsește nouă, că noi ne dorim să stea cuminți și noi să stăm liniștiți. Să nu țipe, să nu alerge, să nu deranjeze. Să nu facă gălăgie, să nu ne facă de râs. Iar noi să stăm liniștiți la masă sau pe plajă sau mai știu eu unde.
Dacă există un buton de silent pentru copii, acesta este ecranul. Și e atât de ușor să îi faci să stea cuminți! Un click și gata, s-a făcut liniște, iar tu sorbi liniștit din pahar, mănânci fără să strigi de 10 ori: “Stai cuminte pe scaun!” sau “Ieși de sub masă!”.
E atât de simplu! E arma noastră când nu mai putem, dar uneori apelăm prea des și prea ușor la ea. Am văzut părinți care aprind aprind telefonul de cum se așează la masă, fără să aștepte să îl ceară copilul. Am văzut copii care merg în căruț cu tableta în brațe, de la vârste foarte mici, fără să vadă ce este în jur, fără să audă. Vă jur că nu înțeleg. De ce scoți copilul la plimbare în parc și îi dai telefonul în căruț? De ce să nu se uite la copaci, la căței, la alți copii? De ce să nu îl lași să alerge (că doar e în parc) și să se joace la un loc de joacă sau chiar pe iarbă? De ce îi privăm de ce se petrece în jur, de ce alegem mereu varianta asta atât de ușoară pe termen scurt, dar cu consecințe atât de urâte pe termen lung?
Știu cât de simplu este să ai liniște la masă cu un singur click! Fără să te chinui cu mașinuțe, cu creioane de colorat, cu jocuri, cu povești.
Dar oare chiar vrem liniștea asta? Vrem copii care nu aleargă în restaurant, care nu se bagă sub masă, care nu aruncă cocoloașe din șervețele către frații lor?
Am ajuns atât de comozi încât “îi parcăm” în fața unui ecran și îi lăsăm acolo?
Să nu credeți că ai mei nu cer să le dăm telefonul, că nu inistă, că nu ne roagă. Dar dacă ar fi să îi lăsăm pe ei să decidă, probabil ar sta foarte mult să asculte cântecele sau să se uite la filmulețe. Știu cât este de simplu, pentru că au fost momente în care am apelat la varianta asta, împinși de circumstanțe, dar nu este o practică pe care aș vrea să o aplic foarte des și nici nu o încurajez. Atunci când le dăm voie pe telefoane, le limităm timpul și suntem atenți la conținutul pe care îl urmăresc.
Care sunt consecințele expunerii la ecrane?
Dependența se instalează imediat, de aceea va crește timpul pe care îl petrec cu ecranul în față și de asemena frecvența cu care cer să stea pe telefon. Unii copiii încep să plângă sau să fie nervoși atunci când li se ia tableta din mînă sau atunci când li se refuză accesul. E ca sevrajul pentru un drogat, fără exagerare.
Pe termen lung pot apărea probleme de concentrare, de atenție, uneori chiar pot avea probleme în a socializa cu alți copiii sau apar chiar întârzieri de vorbire. Autismul virtual este o tulburare apărută în ultimii ani și este o cosecință a expunerii îndelungate la ecrane. Obezitatea este o altă consecință negativă a statului pe telefon sau tabletă de la vârste mici.
Care este durata optima /zi pentru un copil?
Asociația Americană de pediatrie recomandă evitarea expunerii copiilor sub 2 ani la ecrane, sau chiar până la vârsta de 3 ani. Pentru copiii cu vârste între 2 și 5 ani, accesul la tehnologie ar trebuie să se limiteze la maxim o oră/ zi, dar copil să vizioneze împreună cu un adult, dar acesta să îi explice mereu ce vede și să verifice conținutul filmului. Sursa aici. Pentru copiii cu vârsta peste 6 ani, trebuie stabilite limite clare de timp și urmărit de asemenea conținutul pe care copilul îl urmărește. Mie mi se pare mult o oră pentru un copil de 3 ani, chiar dacă vorbim de timpul total cumulat pe o zi.
Știu că sunt părinți încântați de ceea ce învață copiii din clipurile de pe youtube (ex: culori, numere, cuvinte în limbi străine). Studiile au arătat că de fapt ei învața papagalicește să pronunțe aceste cuvinte și de cele mai multe ori nu sunt capabili să le includă în conversații.
Mai știu și părinți care sunt încântați cât de bine folosesc copiii lor tableta de la vîrsta de 2 ani și se bucură să vadă cât “deștepți” sunt copiii lor. Copiii nu fac decât să imite gesturile văzute la prăinți și faptul că știu să dea “scroll”, “click” sau “skip add” de la 2 ani, nu înseamnă că vor fi maeștri în programare sau că vor avea abilități extraordinare când vor crește mai mari.
Care ar fi soluția?
Vă spun că toți suntem în căutarea ei, dar cred că cel mai bun răspuns este “moderația”. Să ne jucăm cu copiii, să le citim povești, să ne plimbăm cu ei, să îi implicăm în tot felul de activități și treburi gospodărești. Știu că e greu să găsești mereu resursele și energia necesare să faci toate lucrurile astea, am și eu momente în care aș vrea o pauză, dar când văd cât de “absenți” devin atunci când sunt cu ochii în telefon, mi se face teamă de repercursiunile pe care le poate avea pe termen lung accesul al tehnologie și atunci prefer să devin “mama cea rea” care nu îi lasă cât ar vrea ei. Știu, ne luptăm cu un dușman atât de mare, numit “ecrane” încât nici noi nune dăm seama cât de grea devine lupta asta pe măsură ce copiii află de la colegi de jocuri și desene animate noi, de aplicații și videoclipuri. Important este să verificăm ce fac ei pe ecrane și să nu îi lăsăm exagerat de mult.
Copiii voștri cât timp au voie pe zi la ecrane? Care sunt regulile voastre cu privire la jocuri și filme pe tabletă?
Leave a Reply