Pe data de 21 decembrie seara, când ne-am întors de la spital cu Andy cu mânța în ghips, credeam ca va urma cel mai trist Crăciun. Mă încerca un amalgam de sentimente: vină că nu am fost acolo în secunda aceea să îl prind, neputință că nu mai puteam face nimic sa dau timpul înapoi, milă pentru copilașul care plânsese aproape două ore că îl doare mâna, îngrijorare pentru refacerea lui, dar și deznadejde pentru Crăciunul trist și greu care credeam că ne așteaptă.
Prima noapte a trecut ușor, cu somn liniștit. Era obosit după cât plansese cu o seară înainte, după agitația de la spital.
A doua zi am umblat la cîteva centre cu aparatura medicală să îi cumpăr o orteză care să îi susțina mâna. Nu am găsit una așa de mică, așa că am lăsat pe am încheiat cu o vizită in Orășelul lui Moș Craciun, unde s-a dat în carusel. Veselia și cheful de joacă păreau să îi fi revenit.
Sâmbătă seara am fost în vizită la niște prieteni, iar singura noastră preocupare a fost să nu cadă cumva pe mână să se lovească mai tare. Era doar preocuparea noastră, pentru ca el nu avea nicio problemă: a sărit, a alergat, s-a jucat, la fel ca înainte de ghips.
Duminica am ieșit puțin în parc, să ne plimbam pentru ă era o vreme de primăvară, cu soare și 15 grade. Mare greșeală. Cum a ajuns in parc, a vrut să se cațere peste tot: pe tobogan, pe balansoare, pe sforile de cățărat. Nu conta ca are mâna in ghips, ca nu are cum sa se țină bine. L-am luat cu greu de acolo si am mers acasă. Seara am fost în vizită la alți prieteni, unde a alergat după pisica și s-a jucat împreună cu ceilalți copii.
Nu a stat nicio secunda pe loc, ba chiar la un moment dat le spunea el celorlalti copii sa alerge si să sară.
Luni am reușit să îi găsesc o orteză pe mărimea lui și am fost tare încântată când am văzut că a acceptat ușor să o poarte.
Cea mai mare problemă era cea cu îmbrăcatul hainelor, pentru ca unele bluze nu le puteam trage peste ghips, dar am folosit din hainele lui Mark, care sunt mai mari și încap mai ușor. A purtat inclusiv o geaca de-a lui Mark, care îi ajunge pana la genunchi, dar care îi încape ușor peste ghips.
O alta problemă a fost cea legată de baie. Lui ii place mult în cadă, dar este exclus să se bălăcească acum. I-am facut doar dușuri rapide și i-am înfoliat mânuța în pungi ca să nu se ude ghipsul.
La cele 14 kg ale lui, acum se adaugă și ghipsul, iar de câte ori îl iau în brațe, am senzația că i s-a dublat greutatea, deși real vorbim doar de 1 kg în plus.
Un alt capitol de care imi era teama, era mersul cu mașina. Nu îmi dădeam seama cum îi vom putea pune centura, cum va rezista la drum. S-a dovedit că nici la capitolul ăsta nu aveam de ce să îmi fac griji. I-am pus centura normal și a stat cuminte în scaunul lui tot drumul.
În rest: a alergat, a sărit, a țopăit, a cântat, a dansat, ca în orice altă zi.
S-a dovedit a fi totul mult mai simplu decât îmi imaginam eu ca va fi.
Acum așteptam cu nerăbdare să mergem la control și să vedem cum arată manuța și dacă mai este cazul să mai stea cu ghips.
Leave a Reply