Toți cei care au prins măcar câțiva ani în comunism știu cum arată magazinele cu rafturile goale. Știu cum este să nu ai de unde și ce să cumperi, cum să stai ore în șir la coadă și să nu cumperi în final nimic pentru că nu mai rămâne pînă ajungi la rând. Știu cum este atunci când hrana să fie valută forte: o tabletă de ciocolată sau o pungă de cafea să fie cele mai apreciate cadouri. Știu cum este atunci când singura ocupație este procurarea hranei: mers la cules de fructe sau ciuperci, făcut zacuscă, conserve, dulceață sau compot.
Citeste in continuareArchives for February 2020
Primăvara se numără zilele cu soare și se măsoară hainele rămase mici (p)
Simt cum vine primăvara. O simt în aerul tot mai cald, în zilele tot mai luminoase. Weekendurile le petrecem mai mult pe afară, să ne bucurăm de lumină, să prindem primii muguri de flori. Am renunțat la gecile groase, la căciulile de iarnă, la mănuși. Zburdăm parcă mai ușori, mai veseli.
Zilele trecute am început să scot hainele mai subțiri din dulap și să strâng gecile groase de iarnă, mănușile, fularele, căciulile. Le ascund bine în fundul dulapului, să rămînă acolo până la toamnă.
Citeste in continuareCâte întrebări cu “De ce” poate adresa un copil?
Curiozitatea este unul din lucrurile la care copiii excelează. Când îi interesează un anumit subiect, vor să afle totul. Ați văzut vreodată un copil pasionat de dinozauri? Care știe cum se numesc toate speciile de dinozauri, cu ce se hrăneau, ce fel de dinozauri erau? Copii aceștia au multe cărți cu dinozauri, au camera tapetată cu dinozauri și au toate hainele cu dinozauri, începând de la șosete până la căciulă. Iar când se joacă, se joacă de-a dinozaurii. Bineînțeles, dinozaurii sunt doar un exemplu. Am văzut copii pasionați de prințese, de unicorni, de mașini, de trenuri, de cosmos și lista este nesfârșită. Dar toată pasiunea lor a pornit de la ceva ce le-a stârnit curiozitatea.
Citeste in continuareExperimente cu zăpadă
Mark a fost foarte încântat când a văzut că în sfârșit ninge. S-a dat imediat jos din pat dimineața, deși altă dată greu se lasă convins, s-a îmbrăcat repede și am coborât la joacă înainte să meargă la grădiniță. Apoi seara a vrut din nou afară la joacă, doar că la un moment dat îi era deja frig și mănușile erau ude. Cu toate astea, nu voia să renunțe la joacă și singura variantă să îl conving să intre în casă, a fost să îi promit că facem experimente cu zăpadă.
Am avut timp să adun câteva materiale în timp ce ei au mâncat, apoi am coborât în fața blocului și am umplut un lighean cu zăpadă. Iată câteva din experimentele pe care le-am făcut noi.
Citeste in continuareO idee simplă prin care am reușit să îl dezvăț pe Mark să folosească cuvinte urâte
Chiar înainte de vacanța de iarnă, am constatat că Mark și-a îmbogățit vocabularul cu niște cuvinte nu tocmai plăcute. Fix cu o zi înainte să plecăm în vacanță, a folost în decurs de o oră mai multe cuvinte și expresii care mi-au zgăriat urechile: “la naiba”, “la dracu”, “oh, shit”, “prostănac”, “tembel”, “fuck” și “boss”. Prima reacție a fost să strig la el, să îi interzic să le folosească, dar mi-am dat seama că nu aș face decât să îl incit să le folosească mai des.
Citeste in continuare