Cele 7 stări prin care am trecut în perioada de izolare

De când a început starea de urgență și stăm acasă, am trecut prin tot felul de etape:

• Panica. Aveam zeci de întrebări cărora nu puteam să le găsesc niciun răspuns: Ce ne facem? Cum o să supraviețuim? Câți oameni vor muri? Cât de mult va fi afectată economia? Cum ne vom descurca? Cum se vor descurca părinții și bucnicul care sunt departe? A fost perioada în care am vorbit cel mai mult la telefon cu cei dragi care sunt departe, perioada în care ne-am făcut calcule, provizii, scenarii. Perioada în care nu am putut să mănânc, să dorm, să citesc sau să scriu. Perioada în care eram pe pilot automat și aveam tot timpul un nod în gât.

• Furia. Eram furioasă pe toată lumea: pe chinezi, pe statul chinez, pe cei care călătoreau fără să se gândească că ar putea răspândi virusul, pe cei care nu respectau carantina, pe cei care nu declarau de unde vin, pe autorități, pe guvern, pe sistemul medical, pe vântul care bate și pe strănutul care poate împrăștia virusul. 
• Disperarea. A fost cea mai grea perioadă. Mi se părea totul imposibil: imposibil să stăm în casă așa de mult timp, imposibil să ne descurcăm cu lucratul de acasă și cu copiii, imposibil să rezistăm. În fiecare zi credeam că nu vom rezista.
• Organizarea. Perioada în care am căutat soluții, în care am făcut programul zilnic, am încercat să ne organizăm astfel încât să putem trece cât mai bine și cât mai ușor peste aceastăperioadă.
• Acceptarea. Perioada aceasta a venit după ce am reușit să fac o rutină zilnică și am văzut că ne putem descurca, că putem să le integrăm pe toate în programul nostru săptămânal. Am acceptat că asta e ceea ce trebuie să facem, că statul acasă nu este chiar așa de rău. Am acceptat că lupta noastră înseamnă muncă de acasă, grădiniță online, joacă cu copiii, gătit aproape în fiecare zi și dezordine în casă. Tot atunci am început să apreciez munca celor care sunt în prima linie și duc tot greul: medici, polițiști, jandarmi, grăniceri, farmaciști, curieri, vânzători de supermarket.
• Enjoy the ride. Avem multe zile în care chiar reușim să ne distrăm, să ne relaxăm, să muncim cu spor și să ne bucurăm de statul acasă cu copiii. Astea sunt zilele cele mai frumoase, cele mai fericite, zilele pe care vreau să mi le amintesc peste ani.
• Dezmorțirea. Ne apropiem de final stării de urgență. Teoretic vom putea ieși în voie din casă, vom putea să ne reluăm ușor-ușor ritmul. Dar oare pericolul a trecut? Oare chiar suntem în siguranță?

Sunt curioasă, voi prin ce stări ați trecut? Ce sentimente v-au încercat în perioada asta?