“Iulie 2020. Ora 7 dimineața. Sună alarma, deschid ochii: altă zi, aceeași poveste. CORONAVIRUS. Astăzi sunt iar de garda pe sala de CORONAVIRUS, iar voi sta 7 ore în costumul de austronaut, iar termin ziua cu senzația de murdărie, ochelarii aburiți la fiecare 5 minute, viziera deja e tocită de la cât am folosit-o, am mirosul de spirt impregnat în nări și în pielea corpului. Voi termina ziua cu aceeași intrebare: oare am scapat și azi de vreo posibilă contaminare cu COVID 19, ținând cont că tot văd în fiecare zi pacienți suspecți?
Începând din luna martie 2020 a început calvarul in Spania (sau iadul pe pământ, pentru noi, medicii). A început ca orice alt virus, doar că în mai puțin de 2 săptămâni deja era declarată pandemia de COVID 19. Pe data de 20 martie se atinge apogeul în ceea ce priveste numărul de cazuri declarate în 24 de ore in Spania: 10828, decesele creșteau ăn fiecare zi. La data de 3 iulie 2020 avem 250.545 cazuri de infectați de COVID 19 în Spania, la nivel mundial 10.719.946. Mă uit în urmă, am impresia că traiesc această situație excepțională de mai bine de 1 an, sunt obosită fizic si psihic. În luna martie am început lupta cu un virus nou, necunoscut.
În fiecare zi apăreau noi informații, modificam forma de a consulta pacientul de la o zi la alta, în mai puțin de o luna deja aveam o oarecare idee cu ce ne luptam, cu toate că de multe ori virusul ne-a surprins: de ce am un pacient de 35 de ani intubat de acum 2 săptămâni, când se credea că virusul atacă puternic doar organisme cu imunitate scăzută sau cu vârste mai înaintate sau cu anumite boli asociate? Starea de urgență impusă de Guvernul Spaniei ne-a obligat să ne autoizolăm in domicilii, să nu intram in contact unii cu alții, rata de contaminare era foarte mare. La nivel medical, ne-a ajutat cel mai mult acest lucru, in luna aprilie vedeam rezultatele izolarii, numărul de cazuri începea să scadă, cu toate că spitalele erau depășite și paturile de terapie intensivă s-au înmulțit enorm de mult. Oamenii au început să vadă realitatea, au început să ia măsurile recomandate de specialiști: purtatul măștii, distanța socială, evitarea locurilor aglomerate.
Timp de 3 luni de zile am trăit ca în vreme de război: orar pentru cumpărături, orar pentru ieșit pe stradă pentru alte necesități, poliție și autorizații necesare. Timp de 10 săptămâni m-am izolat de familie, pentru a-i proteja de o eventuala infecție și am locuit într-un hotel. La spital, în fiecare zi era o persoană desemnată pentru sala de COVID, în tura de dimineata de la ora 8 la ora 14.30 și în tura de după amiază de la ora 14.30 la ora 21. Fiind tură de aproape 7 ore, se făcea o pauză de 15 min la 4 ore , moment în care de duceai la baie, beai apa și eventul mâncai ceva bogat în zahăr ( pentru a avea energie ) și o cafea.
A fost greu, dar a fost necesar. În data de 21 iunie s-a terminat starea de alertă în Spania, pentru că am învățat să lucrăm în echipă, medic-pacient. Ne-am ajutat, ne-am susținut, ne-am dedicat trup și suflet sfaturilor și s-au văzut rezultatele. Am început să ne relaxam un pic, dar menținem în continuare multe restricții. Virusul nu a plecat, nu va pleca în viitorul apropiat, trebuie să învățăm să trăim cu el, cu măsurile de precauție obligatorii: masca, distanța sociala, igiena, etc. Avem încă pacienți internați, intubați din cauza infecției cu COVID 19, încă mor pacienți infectați și de multe ori, pacienți tineri. Orice om trebuie să fie conștient de acest lucru: virusul există, pandemia nu este o teorie a conspirației, virusul incă face ravagii, virusul încă atacă și paciență tineri de 20 de ani, și pacienți de 80 de ani. NU E O GLUMA. “
Ce părere ai despre faptul că în România s-a dat lockdown cand erau puține cazuri? Ce părere ai ca acum numarul de cazuri este în creștere in Romania?
“Numărul de cazuri a început să crească din cauza nerespectării măsurilor recomandate. În România percepția este eronată asupra virusului, din câte observ în mediul online. Daca nu crezi în existența acestui virus, nu te protejezi. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este o percepție eronată. În România se merge pe ideea: nu cred până nu văd. Poate ar trebui să se facă o campanie de informare în acest sens și poate doar așa românii vor vedea realitatea. Cifrele apărute la nivel Mondial spun mult. Zilnic se observă cum creste numărul de infectați, numărul de decese. Spitalele din Spania nu au coborât garda, mai ales că în ultimele săptamâni a început un nou val, sunt deja în total 170 de focare de reinfecție, unele județe au revenit la fazele de restricții. Deja ne pregătim pentru toamnă, când vom avea o situație destul de complicată, căci se va uni și virusul gripal, plus virusii respiratori tipici. ”
Ce le-ai spune celor care nu cred în virus și celor care nu poartă
mască?
“Pentru cei sceptici am un mesaj: îți respect decizia de a nu crede, dar refuz să te am lângă mine, refuz sa fii un risc pentru mine și familia mea, decid să te scot din câmpul meu personal. La un moment dat, cei sceptici vor trăi și ei drame legate de virus, fie în propriile familii, fie printre prieteni și vor începe să vadă realitatea, dar din păcate va fi prea tarziu. Iresposabilitatea de a nu purta mască și de a nu respecta distanța socială, anulează munca medicilor și eforturile depuse luni de zile. “
Alina Dumbrăveanu este medic în Madrid și în perioada pandemiei a lucrat într-un spital suport COVID, efectuând gărzi în sălile cu pacienți contaminați cu noul coronavirus.
Photo by Gustavo Fring from Pexels
Leave a Reply