Castelul Corvinilor de la Hunedoara

Pentru mine, Castelul Corvinilor de la Hunedoara a fost mereu un loc încărcat de legendă, care mi se părea desprins din cărțile cu povești cu balauri și cavaleri. Nu am avut ocazia să ajung niciodată în anumite zone din România, așa că pentru mine, vacanța de la Sibiu a fost plină de locuri pe care le-am văzut pentru prima dată.

Exceptând Sibiul pe care l-am vizitat de multe ori și care îmi place extrem de mult, am ajuns aproape în fiecare zi în alt loc nou, în care nu mai fusesem înainte. A fost și cazul Castelului de la Hunedoara, care după cum vă spuneam, mi s-a părut mereu un loc impresionant, datorită zidurilor înalte dar și pentru că este una dintre cele mai bine păstrate fortificații din România.

Drumul de la Sibiu la Hundedoara a durat cam o oră jumătate și pentru că am pornit destul de devreme (atît cât se poate atunci când ești în vacanță cu doi copii), am ajuns acolo pe la ora zece și jumătate. (atenție! Lunea se vizitează doar începând cu ora 12). Era destul de cald, dar încă nu începuse să dogorească soarele cu putere, iar lume era, dar nu foarte multă. La casa de bilete era deja coadă, dar nu am stat foarte mult, doar atît cât să avem timp să facem o poză și să alerg eu după Andy care voia să se cațere pe zid (și eu muream de frică să nu cadă pe partea cealaltă). Accesul în cetate se făcea doar dacă aveai mască, iar pe parcursul vizitei am văzut că toată lumea respecta această regulă, iar la intrare erau și dispozitive cu dezinfectant.

Castelul Corvinilor este impresionant încă de la intrare, cu turnurile înalte, cu zidurile groase și peisajele desprinse parcă din basm. Există un circuit de vizitare, pe care am văzut că îl respecta aproape toată lumea, dar din păcate erau momente în care se aglomera destul de mult și nu era nimeni care să mai oprească turiștii să intre înainte să iasă cei dinaintea lor. Totuși oamenii au fost civilizați și amabili, când îi mai rugam să aștepte înainte să urce sau să intre într-o nouă încăpere, aveau răbdare.

Încă de la început am urcat într-un turn destul de înalt (din care se vedea foarte frumos o parte a castelului și peisajul din jur), dar care mie mi s-a părut destul de greu de urcat cu doi copii (din care unul aproape de 3 ani). Scările erau destul de abrupte (dar în stare foarte bună) și la un moment dat, puteai să vezi în gol mult sub scări, iar dacă ai probleme cu răul de înălțime (cum am eu) și mai trebuie să ai grijă și de un copil energic care nu are teamă de nimic (Slavă Domnului că cel mare este liniștit și ascultător), urcatul și coborâtul din turn poate fi destul de stresant. Dar priveliștea din turn m-a ajutat să mai uit un pic de scările urcate și m-am bucurat că am ajuns până acolo.

La ora 12 am coborât în curte unde a avut loc o scenetă, interpretată de personaje îmbrăcate în costume din vremea lui Matei Corvin. Înainte de începere, ni s-a reamintit că trebuie să purtăm mască și să nu stăm foarte mult în sălile castelului, pentru a evita aglomerarea excesivă.

Apoi am continuat vizitarea castelului, dar eu nu am mai putut să mai urc în celălalt turn, pentru că încă îmi tremurau genunchii de la vizitarea primului turn.

Nouă ne-a plăcut mult, am stat peste două ore și am mai fi stat să citim despre castel și să vedem mai bine anumite zone, dar cei mici dădeau deja semne de oboseală și foame, iar curtea era deja plină de turiști.

Prînzul l-am luat la restaurant Werk, care are o terasă destul de mare și foarte frumos amenajată. Când am ajuns noi, erau puține mese ocupate și am fost serviți foarte repede, dar când am plecat, erau deja persoane care așteptau la rând să se elibereze mese.

Pentru că tot ajunsesem la Hunedoara pentru prima dată, am vrut să profităm și să mai vizităm ceva. Căutând pe tripadvisor, am găsit Muzeul trenulețelor, un muzeu care ne-am gândit că va fi placul copiilor și chiar așa a fost.

Muzeul este foarte frumos amenajat, cu multe diorame cu trenuri, cu orașe în miniatură cu muuulte detalii extrem de bine puse la punct. Intrarea arată că o locomotivă de tren, lângă recepție sunt câteva scaune ca cele de tren, iar la geam este amenajat un loc drăguț, care seamănă cu interiorul unui vagon de tren. Am stat aproape o oră și dacă mai stăteam încă una, copiii nu s-ar fi plictisit, dar ne propusesem să ajungem și la Rezervația de Zimbrii de la Hațeg.

De la Hunedoara până la Rezervația de Zimbrii de la Hațeg am făcut cam 25 de kilometri, pe un drum frumos cu peisaje minunate. Rezervația de Zimbri este în pădure, iar de la parcare pînă acolo unde am văzut Zimbrii, am mers cam 10 minute pe jos, pe un drum forestier. Era destul de puțină lume și ne-a făcut mare plăcere să mergem pe la umbră și să ascultăm liniștea pădurii.

Pentru că era deja ora prînzului și era foarte cald, zimbrii erau retrași la umbră și păreau să fie la somnul de prânz. Rezervația nu are foarte mulți Zimbri, dar zona este foarte frumoasă. În iunie noi am vizitat și Rezervația de Zimbrii din Județul Neamț, care este mult mai mare și unde sunt mult mai mulți zimbri.

Am mai stat puțin la umbră la o masă din aceea de lemn cum se găsesc în locurile de picnic, copiii au mai alergat prin iarbă și apoi am pronit spre Sibiu, “baza” vacanței noastre. Concluzia vizitei la Hațeg a fost că trebuie neapărat să ajungem neapărat în zona aceea, pentru că este extrem de frumoasă și peisajele sunt superbe.

Voi ce locuri frumoase ați vizitat anul acesta?