Ultima noastră excursie din vacanța de vară, a fost la Alba Iulia, orașul Marii Uniri. Deși am prins o zi cu ploaie și cu vânt, am reușit să ne bucurăm de vizita la Cetatea Alba Carolina și ne-a plăcut extrem de mult.
Am plecat tot dimineață din Sibiu și pe la 10.30 eram deja în Alba Iulia. Nu a fost greu să găsit Cetatea și încă de la distanță copiii au început să strice “Wow!” când vedeau zidurile cetății. Cetatea este costruită în formă de stea cu șapte bastioane și ziduri groase de caramidă, înconjurată de două rânduri de sanțuri de apărare, motiv pentru care și-a păstrat până astăzi titlul de cea mai impresionantă cetate din sud – estul Europei. Cetatea a fost restaurată în 2010 și de aceea acum arată foarte frumos și este o plăcere să o vizitezi.
Noi am intrat pe la poarta a IV-a, de aceea imediat după ce am intrat în cetate, am vizitat Catedrala Încoronării, unde au fost încoronați Regele Ferdinand I și Regina Maria în 1922. Am văzut multe biserici ortodoxe, dar aceasta mi s-a părut că are cea special. Mi s-a părut modestă și elegantă în aceleași timp, fără să fie încărcată excesiv și am regăsit liniștea și pacea pe care trebuie să le simți când intri într-o biserică.
De acolo am mers să vizităm Biserica Romano-Catolică, care este vestigiul sacral medieval cel mai bine pastrat din Europa Centrala. In catedrală sunt monumentele funerare ale lui Iancu de Hunedoara si al fiului acestuia, Ladislau de Hunedoara, precum si sarcofagele familiei Zapolya (Izabella si Ioan Sigismund, primul Principe al Transilvaniei). Biserica initială a fost construită în secoului XI, dar a fost distrusă și apoi refăcută, iar ulterior i s-au adăugat mici anexe. Biserica este impresionantă, prin împletirea stilurilor din diverse perioade istorice.
Noi ne propusesem să ajungem până în ora 12 la Cetate pentru a vedea schimbarea gărzii, dar din păcate această ceremonie nu mai are loc. Am crezut că este legată de pandemie, pentru a evita adunarea unui număr mare de persoane, dar se pare că lipsa fondurilor a fost factorul care a declanșat anularea.
Următorul obiectiv turistic pe lista noastră ar fi fost Traseul celor Trei Fortificații, dar începuse o ploaie măruntă și rece, care ne-a descurajat, pentru că traseul durează mai mult de două ore și este în aer liber.
Am continuat plimbarea prin Cetate, am admirat clădirile și am ajuns la poarta a III-a, cea mai impresionantă poartă, care are forma unui Arc de Triumf și este ornată cu sculpturi din scene de luptă. La soclul porții se află celula în care a fost închis Horea, liderul revoltei din 1785. De aceea în exteriorul cetății, în fața porții, se află Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, ridicat în memoria conducătorilor revoluției.
Ploaia nu părea să se liniștească și deja se apropia ora prânzului, de aceea am decis să căutăm un loc în care să luăm masa. Pentru că avem prieteni buni care sunt din Alba, am cerut recomandări și așa am ajuns să mâncăm La Conac, un restaurant cu terasă situat destul de aproape de Cetate. Terasa era destul de bine acoperită, așa că am putut să luăm masa, chiar dacă ploua deja puternic. Mâncarea a venit repede și a fost foarte bună, porțiile chiar mari și generoase. Mie mi-a plăcut mult interiorul restaurantului, pe care l-am văzut cu ocazia drumului pînă la toaletă. Pereții sunt decorați cu obiecte de ceramică, cu tăvi și cu poze vechi din perioada interbelică.
Cand ploaia s-a terminat, am plecat din nou la plimbare, dar ne-am oprit la o înghețată artizanală La Lazăr (loc recomandat tot de prieteni care cunosc orașul).
Apoi am urcat iar în Cetate și am mers să vizităm Sala Marii Uniri. Aceasta se poate vizita gratis și este extrem de frumoasă. Pe noi ne-a impresionat mult acest loc, încărcat de istorie.
Pe pereţii interiori ai sălii sunt gravate principiile după care s-a realizat Unirea de la 1918, iar pe spațiile laterale sunt pictați conducătorii importanți a celor trei provincii românești.
Vis-a-vis de Sala Unirii se află muzeul Unirii, dar pentru noi muzeele sunt imposibil de vizitat cu doi copii mici care nu au răbdare. Am mai stat să ne plimbăm prin oraș, dar din nou începuse ploaia și bătea un vânt rece, care ne-a cam tăiat pofta de plimbări.
Ne-a plăcut tare mult la Alba Iulia și ne-a părut rău că am avut doar o zi la dispoziție, sper să revenim când se va relua schimbarea gărzii și să avem partede vreme un pic mai bună pentru plimbări.
Voi ași fost la Alba Iulia? Ce v-a plăcut cel mai mult?
P.S. Dacă ești interesat de o excursie în zona Sibiului, poți citi ce am mai vizitat noi: Hunedoara – Castelul Corvinilor, Biserica Cisterciană de la Cârța și Castelul de Lut de pe Valea Zânelor și cum ne-am organizat vacanța.
Leave a Reply