Despre gesturi mici, care au efecte mari

Acum câteva zile, am coborât să duc la gtomberonul de colectat gunoaie reciclabile, punga cu plastic și carton care se adunase în ultimele zile. Fac asta de când în fața blocului nostru a apărut o astfel de pubelă specială. Arunc gunoiul menajer la ghenă, iar plasticul, cartonul și sticla le pun într-un alt sac pe care îl duc acolo.

De fiecare dată când cobor pe scara blocului, port mască de protecție, pentru că este spațiu închis și nu se știe cu cine mă întâlnesc pe scară.

Și zilele trecute am coborât la fel: cu două sacoșe cu gunoaie în mâini, cu masca pe fața. M-am dus direct la tomberon și nici nu m-am gândit să îmi scot masca, pentru că mă întorceam în câteva secunde în scară și în plus, puneam mâna pe gunoaie, clanța ușii de la bloc, etc.

Fix când aruncam gunoaiele în tomberon, aud din spatele meu:

“Să știți că e degeaba ce faceți“. Mă uit și văd un domn cu mâinile în șold, care se uita fix la tomberonul în care aruncasem eu cartoanele.

“Vă referiți la reciclare sau la purtat mască?” îl întreb eu, ca să fiu sigură că știu despre ce vorbim.

“Pfff, de mască nu mai zic, dar cu reciclatul chiar e o prostie. Credeți că o salvați planeta cu 2 bidoane și niște hărtii? Păi se aruncă tone, zilnic!“

“Eu îmi fac datoria mea și dacă fiecare și-o face pe-a lui, cu gesturi mici, obținem mult. Înțelegeți ce spun?“

N-am mai ascultat ce avea de spus domnul respectiv, pentru că îmi este clar că nu pot educa în câteva minute un necunoscut care nu are simț civic, dar mi-a rămas așa cumva în minte conversația și mi s-a părut că în ceea ce spunea el, aud vocile mai multor oameni care nu cred că se poate schimba ceva cu gesturi mici.

Și tocmai despre asta vreau astăzi să scriu, despre gesturile mici care pot face diferența, despre cum fiecare în casa lui, în ograda lui, cu copiii lui, poate schimba puțin lumea. Prin gesturi mici, care azi înseamnă să recicleze gunoiul, să poarte mască, să nu arunce țigara pe geam. Prin gesturi mici pe care copiii le văd și le copiază automat după noi. Așa cum îi învățăm să spună: “Bună ziua!”, “Mulțumesc!”, “Pardon!”, așa cum îi învățăm să se asigure când traversează strada, să nu mănânce ceva ce au scăpat pe jos, să nu se urce încălțați în pat, să se spele pe mâini înainte de masă, să se spele pe dinți dimineața și seara, să își pună centura de siguranță în mașină.

Sunt gesturi mărunte, dar care au un singur scop: să ne protejeze de boli, de accidente, de neprevăzut. O serie de norme pe care le-am adoptat și le aplicăm ca să ne fie bine.

Acum a părut o nouă normă: să purtăm mască! și toată lumea se isterizează de parcă ne-ar fi fost furat aerul.

Am participat în Decembrie la conferință la care s-a vorbit despre imunitate și bolile copilăriei. Un doctor foarte cunoscut a spus atunci ceva ce mi-a rămas bine întipărit în minte: “Prima mare revoluție în medicină a fost spălatul pe mâini. Apa și săpunul au ținut departe mai multe boli decât ar fi putut trata medicii.”

Atât de simplu, atât de banal și totuși atât de important. Acum nu se mai întreabă nimeni dacă săpunul ne face rău, dar sunt sigură că și atunci au fost oameni care s-au împotrivit și au gândit că spălatul excesiv le poate face rău.

Poate nu salvez eu lumea cu 2 bidoane de plastic pe care le duc la reciclat, poate nu salvez eu lumea că port mască și îmi feresc familia și apropiații de răspândirea virusului, dar fiecare gest mic devine uriaș dacă este suținut de toată lumea. 2 bidoane de la mine, 2 de la vecinul, 2 de la vecina, s-a făcut un bax. E ca la furnicile care reușesc să care prada care este mult mai mare decât ele.