Cum să faci să nu te enervezi pe copii

Nu cred că există părinte care să nu se fi enervat măcar odată pe copilul lui și să nu fi ajuns să ridice vocea. Asta nu înseamnă că nu suntem părinți buni, că nu ne iubim copiii, că nu îi apreciem, dar uneori paharul se umple și micile lucruri care ne agasează zi de zi, ajung să se reverse exact pe cei pe care îi iubim cel mai mult, pe copii.

De cele mai multe ori, nici măcar nu e vina lor. Poate am acumulat stres de la muncă, ne-am certat cu un vecin, cu cineva cu care lucrăm, cu partenerul, cu un prieten, dar copilul e cel care “încasează” doar pentru că s-a nimerit să fie acolo exact când noi am ajuns la punctul de fierbere.

Copiii sunt copii, întreabă de 5 ori același lucru, nu răspund când îi strigăm de 5 ori să vină la masă sau să strângă jucăriile, au chef de sărit în pat fix când noi vrem să ne odihnim puțin sau au ceva extrem de important de întrebat exact când noi vorbim la telefon.

Anul ăsta lucrurile sunt și mai stresante pentru părinți: lucrăm de acasă, copiii fac școală de acasă, trebuie să ne ocupăm și de curățenie, mâncare, să ne jucăm cu copiii, să facem cumpărături. Nici de ajutorul bunicilor nu putem să ne bucurăm pentru a nu îi pune în pericol. Presiunea resimțită de părinți a crescut foarte mult și nu e de mirare că mulți se plâng că se enervează mult mai ușor pe copiii și că se simt extrem de obosiți și de stresați.

Și mie mi se întâmplă din ce în ce mai des să mă enervez și să ridic vocea și sinceră să fiu nu îmi place. Nu îmi place să ridic vocea la copii, nu îmi place starea de tensiune, nu îmi place cum mă simt, nu îmi place când uneori îi văd speriați după ce eliberez uraganul. Pe termen scurt mă liniștesc și ne împăcăm rapid, dar observ că ajung destul de ușor din nou în același punct. Așa că mi-am propus să fac ceva. Mi-am propus să învăț cum să nu mă mai enervez pe copii, astfel încât să nu mai țip la ei.

Am apelat la Cristina Buja, psiholog, să mă ajute să găsesc o soluție pentru a gestiona mai bine aceste momente.

Cristina, de ce ne enervăm?

Pentru că suntem oameni 🙂 . Să ne enervăm uneori pe copil este ceva normal și imposibil de evitat cu totul. Furia este o emoție naturală, sănătoasă, care vine să ne transmită un mesaj, să ne spună ce rană există în noi sau ce nevoie a rămas pe afară.

Ne enervăm pentru că suntem oameni și noi, cu resurse limitate și cu nevoi, nevoi care nu sunt tot timpul îndeplinite. De fapt aici este și buba. Când nevoile noastre de bază rămân neacoperite, ni se golește rezervorul de răbdare. Și mai este un aspect, ne enervăm mult mai ușor când ei calcă pe rănile noastre. Sigur că ei nu fac asta dinadins, nu ne cunosc rănile. Uneori nici noi nu le conștientizăm cu adevărat.

Cum reacționăm când ne enervăm este cu totul altă poveste.

Ce să facem atunci atunci când simțim că ne enervăm?

Să tragem aer adânc în piept și să ne dăm mai întâi seama ce ne-a enervat de fapt. Este un comportament al copilului? Este de fapt ceva ce a atins în noi? Suntem cumva prea obosiți, cu rezervorul gol și asta ne face să izbucnim mai tare? Știm toți, din experiență, că atunci când țipăm că e dezordine în cameră, dar de fapt suntem supărați că e dezordine în viață, nu facem altceva decât să ne încărcăm de vinovăție când de calmăm, pentru că ceva din noi ne suflă în ureche că nu în camera copilului este problema.

Cum să ne calmăm înainte să țipăm la copii?

Dincolo de ce am spus mai sus, de partea de conștientizare a adevărului intern, ajută și tehnicile de respirație. Am scris pe blogul meu 5 tehnici mai simple pe care le recomand.

Și dacă tot vorbim de tehnici eu practic și propun clienților mei și ”Se trezește balaurul” care este o metoda de a atenționa copilul că ai ajuns la limita aia pe care nu vrei să o treci și el te poate ajuta pentru moment. De altfel tehnica merge bine și invers și îl ajută pe copil să fie conștient de barometrul lui intern, să își dea și el seama când se apropie de limita aceea în care nu își mai poate controla furia.

Un pas important este și să apelăm la terapie când identificăm un pattern, de exemplu ne enervăm când copilul nu vrea să stea cu noi pentru că ne simțim neiubiți. Avem șansa să aflăm cu oamenii apropiați care sunt cele mai profunde dureri. Să luăm asta ca un dar, să ne uităm acolo și să vindecăm. Cum îmi place mie să spun, să facem harta vindecării noastre.

Dacă am ajuns să țipăm și am dat drumul dragonului, ce facem pe urmă? Cum reparăm relația cu copilul?

Ajută bineînțeles să ne cerem scuze, sincer, să le explicăm ce s-a întâmplat de fapt cu noi. Dar cum tare frumos mi-a spus un client într-o zi ”m-ar fi ajutat ca mama și să schimbe, nu doar să își ceară scuze”. Ei vor sesiza schimbările, credeți-mă!

Relația cu copilul nu se strică pentru că ne-am pierdut noi de câteva ori cumpătul și am ridicat vocea. Când aceast ridicat vocea este mai degrabă o excepție care nu cuprinde jigdirea sau umilirea copilului, atunci suntem toți în siguranță. Relația se strică atunci când în mod repetat, nevoile copilului nu sunt satisfăcute, când nu se simte iubit, văzut, auzit, validat, acceptat, susținut …  de asta avem în fapt nevoie toți.

Cum îi explicăm copilului că unele lucruri ne enervează rău și am vrea să nu le mai facă?

Cu răbdare, probabil de multe ori, ceea ce și face să ne fie greu. Există acest risc de a avea așteptări nerealiste de la copiii noștri. Dacă le-am zis de zece ori ei ar trebui să știe, nu? Uneori au nevoie să audă de 3 ori, alteori de 30 de ori, în funcție de vârsta lor, de nivelul de dezvoltare, de seriozitatea faptului pe care l-au făcut și seriozitatea reacției pe care o simt în părintele lor.

Este important să le explicăm pe înțelesul lor, iar dacă nu au înțeles înseamnă că trebuie să ne alegem alte cuvinte. Și este important să le evidențiem consecințele faptelor lor și să stabilim limite și reguli clare pe care să le aplicăm cu consecvență, în așa fel încât să le formăm și lor un cadru stabil, clar, coerent, previzibil.

Pe Cristina puteți să o găsiți si pe https://www.funparenting.ro/ si tocmai a lansat programul Cum să fiu un părinte cât mai bun pentru copil meu, un program complex prin care putem învăța să avem o relație sănătoasă și autentică cu copiii noștri.

Pe voi ce vă ajută atunci când vă enervați pe copiii? Cum reușiți să vă calmați?

Photo by Andrea Piacquadio from Pexels