Mark este un copil mofturos când vine vorba de mâncare. De când a fost mic, mâncarea nu a fost punctul lui fort și nu a arătat un interes deosebit față de mâncare. Avea puține feluri de mâncare pe care le agrea, mânca destul de greu și de puțin cantitativ. De-a lungul timpului am încercat tot felul de metode pentru a-l împrieteni cu mâncarea și de a-l atrage spre alimente sănătoase și variate.
Au fost două lucruri pe care nu am făcut:
- nu am alergat cu mâncarea după el prin casă
- nu i-am pus tableta în față să se uite la desene, iar eu să îi bag mancare în gură în timpul ăsta.
Am încercat în schimb să îi gătesc variat, să profit de felurile de mâncare care îi plăceau pentru a-i introduce alimente sănătoase, să îi explic ce vitamine au anumite alimente și cum ne ajută ele să fim mai sănătoși, să ne dezvoltăm armonios. Toate acestea au contribuit într-o anumită măsură, dar nu am reușit să îl transform într-un gurmand sau un pofticios. În schimb mesele lui erau decente, deși avea zile în care mânca foarte puțin și zile în care îmi cerea pentru a zecea zi la rând același tip de mâncare care îi plăcea (de exemplu: mămăliguță cu brânză și smântână sau supă cu găluști).
Mersul la grădiniță și mesele cu colegii au reprezentat iar un mare pas înainte, pentru că acolo a încercat alimente pe care acasă le refuza și mânca destul de bine atunci când era la masă cu colegii.
Dar apetitul lui de mâncare a avut mereu variații și în ultimele luni intrase iar pe o pantă descendentă, ba chiar începuse să refuze și alimente care înainte îi plăceau, iar cantitatea pe care o mânca la o masă se diminuase considerabil. De gustat alimente noi, nici nu se punea problema, refuzul de a lua măcar o gură, devenise total.
Concret, fiecare masă decurgea greu. Venea greu la masă, mânca puțin, de multe ori refuza alimentele deși stabileam cu el înainte ce să pregătesc, la masă trebuia mereu să îi reamintesc să mănânce, se plictisea repede și spunea că nu mai vrea, că nu mai poate.
Aveam senzația că se năruiau toate eforturile mele din ultimii ani de a construi cu el o relație sănătoasă cu mâncarea, o bază solidă de alimente care să îi asigure aportul necesar de vitamine și de calorii. Principala mea îngrijorare era legată de faptul că lipsa de poftă de mâncare ar putea să ducă la deficiențe de vitamine și minerale. Iar nervii mei erau întinși la maxim. Încercam să am răbdare, să îl las în ritmul lui, să înțeleg că poate într-o zi nu îi place un anumit fel sau nu are poftă de mâncare.
După ce am eliminat cauzele medicale și am văzut că analizele lui erau bune și nu avea carențe de vitamine, am căutat o nouă abordare prin care să îl atrag din nou către masă, iar alimentele să devină din nou interesante și apetisante.
Soluția am găsit-o în noua pasiune a lui Mark: Harry Potter. În Decembrie am început să ne uităm împreună la filme, iar acum îi citesc prima carte din seria cu Harry Potter. Pentru că este foarte impresionat de tot ce ține de lumea lui Harry Potter și mereu vorbește despre ceea ce a văzut în filme sau despre ce i-am citit în carte, am folosit magia creată în jurul acestui personaj pentru a face mesele mai atractive. Aceia dintre voi care ați văzut filmul, poate ați observat mesele îmbelșugate de la Hogwarts, care se umplu ca prin magie de tot felul de preparate apetisante.
-Oare ce mănâcă Harry Potter, l-am întrebat într-o zi. Și ne-am uitat mai atent la cadrele din film în care se vede masa îmbelșugată.
–Mami, îmi gătești și mie ca la Hogwarts?
-Sigur, puiule!
Și m-am pus pe documentat și pe căutat rețete inspirate din Harry Potter. Prea multe nu am găsit, doar niște idei de snakuri și dulciuri pentru petrecerile tematice, în rest doar câteva rețete cu ingrediente bombastice de care nici nu am auzit.
Dar cum îi promisesem copilului că îi gătesc ca la Hogwarts, am aplicat o altă strategie. Am ales feluri de mâncare obișnuite, pe care le-am denumit astfel încât să fie cât mai interesante și mai tenante pentru el, combinate cu câteva feluri de mâncare absolut banale, care se văd foarte bine în film. De exemplu, Ron mușcă cu poftă dintr-un copan de pui, pe masă se văd castroane cu mazăre și plăcinte cu legume.
Practic am gătit feluri de mâncare cărora le-am dat o denumire și le-am asociat câte o poveste:
- Supa Doamnei Pomfrey – este o ciorbiță de pui cu multe legume, roșii și în care am pus câțiva tăieței de casă. I-am spus că este supa pe care o primesc tot cei care ajung la infirmerie, pentru a fi vindecați de vrăji.
- Supa Albus Dumbledore – ciorbă de pui a la grec, pe care am botezat-o așa datorită faptului că este albă de la smântână.
- Copănele de pui Ron Wisley – copănele de pui la cuptor, din care mușcă cu poftă, așa cum l-a văzut pe RON
- Plăcintă Hermione – Quiche Lorraine clasic. Nu țin minte să o fi văzut pe Hermione mâncând ceva în film, dar lui Mark îi place de ea pentru că știe mereu multe lucruri, așa că trebuia să îi folosesc numele pentru o rețetă
- Spaghete viperini – spaghete cu sos roșu (aici am folosit o rețetă mai veche, dar pe care o făceam cu penne și în care pun: carne de pui, ceapă, morcov, porumb, suc de roșii, mozzarella).
- Mazăre Hogwarts – a fost simplu pentru că văzuse foarte clar în film castroanele mari cu mazăre. Eu am făcut rețeta clasică de mazăre cu morcov și carne și doar i-am amintit scena din film.
- Cartofii Doamney Wisley – cartofi gratinați. Nu prea au avut succes, probabil voi căuta o altă rețetă cu cartofi care să îi placă mai mult.
Soțul meu a făcut zilele trecute ochii mari când l-a văzut mâncând ciorbă de pui a la grec și copănel cu pilaf, iar azi un castronel de mazăre cu carne. Este adevărat că fiecare masă a fost însoțită de povești din film, că uneori a fost nevoie să îi reamintesc să mănânce (pentru că se pierduse în povestiri), dar faptul că a venit la masă interesat de ceea ce e pe masă și a gustat fără mofturi și rugăminți, pentru mine este un pas foarte important.
Unii ar putea spune că nu este corect ce am făcut, că mint copilul, dar orice mamă care are un copil mofturos și care mănâncă greu, știe cât de important este ca un copil să vină cu plăcere la masă și să fie interesat de mâncare. Eu am creat doar cadrul, am spus povestea în care el să se regăsească, am făcut în așa fel încât invitația la masă să fie cât mai interesantă pentru el. Nu știu cât va ține “minunea”, dar pentru moment am scăpat un pic de teama că va refuza mâncarea. Tot ce trebuie să fac este să am tolba plină cu povești și să găsesc suficiente denumiri năstrușnice pentru mâncarurile pe care i le pregătesc.
Voi ce strategie abordași cu copiii mofturoși? Cum îi faceți să fie interesați de mâncare și să mănânce cu plăcere?
Photo by Sam Moqadam on Unsplash
Leave a Reply