Zilele trecute vorbeam cu o prietenă care așteaptă bebeluș și mă întreba una-alta din viața de bebeluși ai copiilor mei: cât dormeau, cât mâncau, cum era cu alăptatul, cu schimbatul, cu dormitul.
Și în timp ce îi povesteam, îmi aminteam vag, ca prin ceață cum erau nopțile cu alăptat și schimbat scutece, cum era cu diversificarea, cum era cu sterilizatul, cu căruțul în lift, cu suzete, cu tot ce înseamnă viața cu bebeluși. Și mi se părea așa depare totul, deși Andy are abia 3 ani și jumătate și până acum un an s-a trezit mereu noaptea, iar Mark are 6 ani, dar pentru că era foarte mic, iar eu panicată, fiecare moment greu și intens.
Care chiar am uitat?
Am uitat de nopțile în care Andy se trezea de multe ori și îl alăptam și iar îl adormeam și iar se trezea, și nu mai știam nici ce oră este, de câte ori m-am trezit și dacă am dormit cu adevărta un pic? Am uitat de toate serile în care mă plimbam prin casă cu el în sistemul de purtare, încercând să îl adorm?
Care chiar am uitat cât de mic era Mark și cât de des îl cântăream sperând că a mai crescut câteva grame? Oare chiar am uitat cum mă trezeam noaptea și încercam să îi schimb scutecul desfăcând capsă cu capsă cel mai nepractic costumaș pe care l-am cumpărat înainte să vină pe lume? Oare chiar am uitat orele de alăptare și sesiunile de pompat lapte, momentele în care mă mușcau de sân sau când se prindeau cu mânuțele de părul meu în timp ce stăteau la piept? Oare chiar am uitat cum îl luam pe Mark pe o mână și îl duceam la baie să îl spăl de fiecare dată când îi schimbam scutecul?
Care chiar am uitat oboseala cruntă din care nu părea să îmi mai revin și sentimentul că înot într-o pâclă deasă, Într-o casă în care mereu erau scutece de aruncat, haine de spălat și vase de curățat?
Care chiar am uitat cât de mic era Mark când l-am pus prima oară în scaunul de masă și i-am dat prima mâncare diversificată? Oare chiar am uitat de câte ori am strâns de pe jos mâncare aruncată sau de câte ori am spălat scaunul de masă? Oare am uitat cum îl legănam în căruț să adoarmă?
Care am uitat cum dispăreau mereu suzetele în mod miraculos fix când aveam nevoie de ele, cum spălam și sterilizam biberoanele și cupele de la pompă de frică să nu ajung să am nevoie de ele și să fie mudare, cum făceam mereu stocuri de scutece și servețele umede, să nu rămânem fără?
Se pare că toate lucrurile grele le-am uitat ușor sau le-am ascuns într-un sertar îndepartat al memoriei, din care ies doar dacă răscolesc îndelung.
Dar nu am uitat…
Cum adormea singur Mark în țarcul de joacă când i se făcea somn. Cu câtă bucurie am sărbătorit când Mark a făcut 3 kilograme și apoi de fiecare dată când trecea la un număr mai mare de scutece. Cum a cântat prima oară dupa mine “Pu- pu- pu” când avea 10 luni și eu am crezut că mi s-a părut. Prima oară când a aplaudat, prima oară când s-a rostogolit, prima oară când s-a ridicat în picioare în pătuț și apoi lângă căruț, prima oară când a făcut câțiva pași. Îmi amintesc cum scotea tot dintr-un sertar cu cabluri până într-o zi în care i-am mutat cablurile în altă parte și sertarul l-am umplut cu jucăriile lui.
Nu am uitat cum Andy a mers singur de la 10 luni, cum a vorbit mult mai repede pentru că îl are pe fratele mai mare, cum Mark îl învăța să spună cuvinte noi, cât de ușor a fost cu diversificarea la Andy pentru că am fost eu mai relaxată și el mai mâncăcios.
Nu am uitat cum Andy nu a mai vrut să meargă în căruț de la 2 ani și de multe ori îl puneam pe Mark în căruț ca să ajungem acasă, iar Andy mergea de mână.
Lucrurile frumoase nu se uită, rămân în inimă și în minte și sunt primele care ies la iveală. Poate că am uitat câte scutece schimbam pe zi sau câți ml de lapte mâncau la 3 luni, poate am uitat câte kilograme aveau la un an sau când au mâncat prima oară dulciuri, dar țin minte cum Mark sărea și se strâmba ca să îl amuze pe Andy, cum Andy se uita mereu curios la tot ce făcea Mark, cum se ducea Mark să îl pupe pe Andy în fiecare dimineață și cum îi arăta cum se folosește olița când a venit vremea să renunțe la scutec.
Și aste e cel mai important, să îmi amintesc de răsul lor și de tot ce e frumos, de momentele în care bebelușia și copilăria lor ne-a umplut inimile.
Voi ce lucruri ați uitat din vremea în care copiii voștri erau bebeluși?
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să citești și:
Leave a Reply