O să vă spun din capul locului că sunt genul de părinte care ține foarte mult la rutinele copiilor. In primul rând pentru că asta înseamnă un program bine structurat pentru noi, care ne permite să lucrăm sau să ne ocupăm de treburile casnice. În al doilea rând am observat că orice rupere de ritm înseamnă că mai târziu va apărea o mică criză. Mai mult, cu cât un copil știe mai bine ce urmează să se intâmple, va fi mai cooperant, mai liniștit și totul va decurge cât mai natural și mai calm cu putință.
Unii ar spune că nu e mare tragedie dacă un copil nu doarme într-o zi la prânz, că îl culci seara mai devreme și gata. Dar pentru noi, asta înseamnă că cel mic va ajunge într-un moment în care va fi atât de obosit încât va plânge din orice, nu va înțelege ce i se întâmplă și ca să îl liniștesc va dura destul de mult și va fi nevoie de mult calm și răbdare din partea mea. Sincer, prefer o rutină bine pusă la punct care să ne ajute să evităm astfel de episoade, iar ruperile de ritm să rămână doar momente izolate.
În Decembrie am avut un episod în care Andy (3 ani și 4 luni) refuza să doarmă la prânz. Deși păstram același ritual de pînă atunci, când venea ora prânzului, parcă intra în priză și refuza să doarmă. Căuta orice pretext pentru a se da jos din pat: băut apă, să facă pipi, să ia o jucărie, să îi spună un secret lui Mark și așa mai departe. De multe ori alerga prin casă și nu se oprea, dar pentru că era obosit, se întâmpla să se lovească și apoi adormea în brațele mele, plângând. Era clar că avea încă nevoie de somn, dar orice era în jur, îl tenta foarte tare. Uneori dura mai bine de o oră tot ritualul de somn, dar au fost și zile în care după două ore de încercări, nu reușeam să îl adorm și în ziua respectivă renunțam. În zilele în care nu dormea la prânz, era foarte obosit seara și pe la 8 începea plânsul din orice.
A durat mai bine de o săptămână toata faza asta și am încercat mai multe variante de a-l convinge să doarmă, cu succes mai mic sau mai mare:
- Am luat și jucăriile să doarmă. Pe ele le-am pus jos lângă pătuț și i-am spus că ele au nevoie de o pauză și trebuie să facem liniște ca ele să doarmă.
- L-am luat cu mine în pat și l-am ținut strâns în brațe, ca să se liniștească. L-am mângâiat și i-am spus o poveste. Cum am terminat povestea, a sărit ca un arc.
- În zilele în care spunea că nu vrea să facă nani, îi spuneam că nu e nimic, stăm doar să ne odihnim, să luăm o pauză ca apoi să ne jucăm iar. A funcționat de 2 ori.
- I-am spus că eu sunt obosită și că vreau să dorm și am nevoie de el să mă mângâie. A stat câteva minute lângă mine, apoi a coborât încet din pat și mi-a spus: “Pa mami, dormi!”.
În tot acest timp nu am renunțat la ideea de dormit la prânz. Deși nu voia să doarmă, deși ne chinuiam mult, nu i-am dat nicio secundă de înțeles că am încheiat capitolul somn de prânz. În fiecare zi îi repetam rutina de peste zi: “Acum ne jucăm, pe urmă mâncăm de prânz, apoi facem nani.”
Cam după două săptămâni de alergături în jurul patului, lucrurile au intrat în normal. Fără să fac eforturi foarte mari, într-o zi mi-a spus că vrea să doarmă cu mine în patul mare și a adormit în 5 minute. Pe urmă l-am mutat în pătuțul lui, de frică să nu cadă și asta a fost. Rutina a fost restabilită în cel mai natural mod, de parcă revolta împotriva somnului de prânz nici nu ar fi existat.
Ce am învățat eu din toată treaba asta este că nu trebuie să renunți, că ei pot avea rupturi de ritm, că pot încerca diverse metode prin care să schimbe rutina, dar atunci când știi că somnul de pprânz este important și că atfel serile se transforma într-un plâns de neînțeles, trebuie să perseverezi. Atunci când știi că pentru el este mai important somnul decât joaca, trebuie să continui același program. Nu l-am pedepsit niciodată că nu a dormit la prânz, nu i-am propus recompense de nici un fel dacă doarme, am încercat doar varianta în care îi povesteam ce urmează după somn. Acum are 3 ani și jumătate și doarme în fiecare zi la prânz, în continuare.
Voi ați avut astfel de momente cu copiii vostri? Cum ați procedat?
Leave a Reply