Se spune că cele mai bune lecții sunt cele pe care le învățăm singuri și vine o vreme în care trebuie să îi lăsăm și pe copiii noștri să își învețe lecțiile, la rîndul lor. Recunosc că pentru mine e greu să mă retrag și să las copilul să încerce și să greșească, dar știu că așa învață și dacă îl protejez mereu, nu voi face decât să îl împiedic să învețe.
Mark are acum 6 ani și de vreo 2 ani are pușculița lui cu bani și tot cam de atunci am început să discutăm cu el despre bani și să îi explicăm cât costă anumite lucruri, cum se câștigă banii și de ce trebuie să fim atenți la cheltuieli. Că până la urmă nu are de unde să știe copilul că apa care curge la robinet costă bani, că lumina nu se mai aprinde dacă nu plătești factura sau că nu poți scoate la nesfârșit bani de la bancomat, după cum ai chef.
Așa cum le explicăm că 2+2=4, așa cum îi învățăm că toamna cad frunzele și iarna ninge, că se ard dacă pun mâna pe cuptorul încins, că trebuie să se asigure când traversează strada sau care sunt continentele, tot așa trebuie să le explicăm și despre bani. Ca să nu ajungă niște adulți aerieni care să nu înțeleagă nimic din treaba asta cu banii și să le fie dificil să își gestioneze veniturile și cheltuielile. Oricum vor face greșeli, toți am avut perioade în care ne-am cheltuit salariul în prima săptămână, toți am fost tentați să facem cheltuieli pe care nu le puteam susține, dar cu cât înveți mai repede niște lecții, cu atât mai bine
Revenind la copil și la educația financiară, acum vreo 2 ani a început să aibă pușculiță în care punea banii primiți de la bunici. La început doar îi colecționa, adică nu știa să îi numere sau ce ar putea face cu ei. Dar pe măsură ce a început să ceară diverse lucruri: jucării, dulciuri, am început și noi să facem trimiteri la pușculița lui.
De multe ori cerea să îi cumpărăm ceva atunci când mergeam în parc și vedea diverse prostioare la tarabe sau când mergeam în excursii. Dacă nu avea banii la el (și de cele mai multe ori așa se întâmpla) îi spuneam că îi împrumutăm noi bani și acasă ni-i dădea înapoi. Erau mereu sume mici, dar voiam să înțeleagă că atunci când apar cheltuieli pe care noi nu le consideram necesare sau care nu erau în plan, trebuia să apeleze la rezervele proprii.
Între timp a descoperit și câteva modalități de a câștiga bani: uda grădina bunicii, mă ajuta când făceam poze pentru blog sau pentru site. Nu l-am plătit niciodată pentru treburile din casă care țin de responsabilitatea lui, dar pentru activități extra a mai primit bani.
Anul trecut de ziua lui Andy a avut singur inițiativa de a-i cumpăra ceva cadou din banii lui și ne-am bucurat să vedem că poate să și dăruiască din ceea ce are, iar anul ăsta de 8 Martie mi-a cumpărat flori din banii lui.
În general îl ghidăm atunci când vrea să cumpere ceva, îi explicăm câți bani are și cât costă obiectul respectiv, îi reamintim cât a durat să strângă banii respectivi și doar dacă este foarte sigur îl lăsăm să îi cheltuiască.
Cum s-a întâmplat anul ăsta, fix după Revelion. Aveam casa de plină de jucării și cărți noi de la Moș Crăciun, care mai lăsase și pe la bunici câte ceva, pentru că e un pic uituc și nu mai știe exact unde ne găsește: roboței, soldăței, jocuri, cărți cu Harry Potter, puzzle cu Harry Potter. Plină era casa și încă nu se jucase cu toate.
Dar am avut nevoie să întrăm într-un supermarket și să îi luăm cu noi. Nu mai fuseseră din martie într-un magazin și rafturile cu jucării ocupau încă o mare parte din aleea centrală. Era imposibil să nu le vezi, era imposibil să nu vrei să te apropii. Deși scopul nostru in magazin era cu totul altul și ei știau asta, au vrut să se uite.
Regula noastră când mergem cu ei la cumpărături este următoarea: le explicăm clar ce avem de luat și ne ținem de listă. Dacă luăm ceva în plus, le explicăm de ce cumpărăm obiectul respectiv (ex: mi-am amintit că nu mai avem lapte).
Revenind la jucării, i-am lăsat să se uite, dar le-am spus că nu cumpărăm nimic. Mark a văzut un trenuleț cu șine și nu s-a mai putut să îl dezlipim de el. I-am explicat cât costă, i-am explicat că nu pare cel mai grozav trenuleț și că acasă are altele mai bune, mai frumoase și mai interesante, dar nu a fost chip să îl convingem. Voia neapărat trenulețul. I-am explicat că noi nu aveam în plan să cumpărăm acel trenuleț și singura soluție este să îi dăm bani să îl plătească, iar acasă să ne dea de la pușculiță. Și a acceptat, foarte încântat de achiziția lui.
Am ajuns acasă și nici nu a respirat până nu l-a desfăcut și s-a apucat să îl asambleze. S-a jucat cu el cam jumătate de oră, timp în care a încercat de mai multe ori să prindă șina care se tot desprindea. Și iar o punea și iar se desfăcea, până n-a mai avut răbdare să o pună iar la loc. A venit la noi un pic supărat și ne-a spus:
–Până la urmă nu a fost o idee prea bună să îmi cheltuiesc banii pe trenulețul ăla. Șina nu se prinde bine și trenul cade de pe șine la fiecare curbă. Ați avut dreptate.
A mai încercat de câteva ori să prindă șina, dar tot nu a reușit. Până la urmă a pus trenulețul în cutie și acolo cred că este și astăzi.
De atunci a mai avut de câteva ori impulsul să își dea banii pe prostioare, dar când își amintea de trenuleț, renunța. Acum strânge bani pentru un joc mai mare și destul de scump și pare să se abțină mai ușor atunci când vede tot felul de lucruri care îl atrag.
Nu știu ce fel de adult va deveni, ce fel de relație va aves cu banii lui, dar măcar un pic sper să reușim să îl învățăm să pună preț pe banii pe care îi câștigă și să știe să îi folosească cu atenție.
Voi ce le spuneți copiilor voștri despre bani? Au pușculița lor? Pe ce își cheltuiesc banii?
Leave a Reply