Acum câteva zile am văzut o postare a unei persoane cunoscute, care își întreba urmăritorii ce ar schimba la ei, dacă ar putea. M-a întristat să văd că majoritatea răspunsurilor erau legate de aspecte fizice: mai mare, mai mic, mai bombat, mai ….altfel.
Si cel mai trist este că erau persoane foarte tinere cele care răspundeau. Mi-am amintit de mine când eram la vârsta adolescenței, când mă priveam prin ochii tiparelor din reviste și cât de mult mă deranja că nu mă încadram: că aveam coapsele prea groase, că nu aveam picioarele mai lungi, sânii erau prea mici și părul era prea ondulat sau chiar rebel. Nici nasul nu arăta prea bine din profil, dar pe el stăteau ochelarii, așa că nu se vedea mereu că e un pic strâmb.
Am pierdut atât de mult timp făcându-mi probleme pentru niște lucruri absolut neimportante, am ratat ocazii și am avut de pierdut din cauza nesiguranței pe care mi-o creasem singură, din falsele complexe fizice.
Și nu erau doar revistele, erau și discuțiile între fete în vestiarul de sport sau vara la ștrand. Azi o imagine în revistă, mâine o vorbă a unei colege, apoi o glumă nesărată, alte imagini din reviste, toate la un loc au semănat complexe și nesiguranță pe fondul insecurității adolescentine,
Și nu era singura, erau multe colege care se vedeau “prea” altfel, care încercau să acopere cu haine largi defecte pe care le credeau imposibil de trecut cu vederea. La unele erau coșurile, unele erau prea slabe, altele prea pufoase, unele prea înalte și cu umerii prea lați, altele cu sâni prea mici sau cine știe ce alte neajunsuri. De fapt, erau foarte puține cele care se considerau sau erau considerate frumoase.
Toată treaba asta m-a făcut să fiu retrasă, să citesc mult, să vreau să aflu mai mult. Am încercat să compensez toate minusurile pe care credeam că le am fizic prin ceea ce știam. Și asta ar fi marele plus din toată treaba asa cu complexele. În rest, a fost mult timp pierdut degeaba, multe momente de frustrare și mult chin interior inutil.
Cand eram mică eram plinuță și mereu colegii făceau glume pe seama mea, unele mai haioase, altele mai dureroase. Când am crescut și am început să cresc, mi-am dat seama că am coapsele groase și nu purtam niciodată fuste scurte sau pantaloni scurți, iar mersul la mare sau la ștrand era un chin. Ajunsesem să fac tot felul de exerciții și masaje ca să mi se subțieze picoarele. Dar tot ce făceam era în zadar, pentru că așa este conformația mea și oricât de slabă aș fi, mereu voi avea coapse groase. Nu pot schimba forma și structura corpului, oricât aș încerca. Dar mi-a luat mult timp să înțeleg asta și să accept corpul meu așa cum este. După ce ani de zile am purtat doar blugi și pantaloni negri, am descoperit că pot să port și pantaloni colorați sau pantaloni din piele, că pot să port și pantalnoni albi dacă așa vreau și așa mă simt eu bine. Abia când am ajuns pe la 27 de ani am început să mă simt bine în pielea mea, iar acum la 38 experimentez mai des culori și croieli noi, iar vara port pantaloni scurți, ceea ce nu făceam la 20 de ani.
Îmi place să văd că lucrurile s-au schimbat puțin în ultima vreme și văd din ce în ca mai multe campanii în care sunt incluse femei cu corpuri cu forme diferite, unele slabe, altele plinuțele, care sunt departe de dimensiunile fotomodelelor pe care le vedeam eu în reviste. Îmi place să văd că sunt multe influencerițe care își etalează frumusețea proprie (indiferent de înălțime, kilograme sau forme) și că se vorbește din ce în ce mai mult despre minte decât despre corp (meditație, mindfullness).
Dacă ar fi să îi dau un singur sfat Ancăi de acum 15 ani, i-aș spune să nu își mai facă atâtea griji și să se bucure mai mult de ceea ce este și de ceea ce are. Să poarte pantaloni scurți vara și blugi mulați iarna, dacă așa vrea. Să nu se mai chinuie să ascundă corpul, ci să îl iubească așa cum este și să aibă grijă de el.
Dacă voi v-ați da un singur sfat vouă atunci când erați tinere, ce v-ați spune?
Leave a Reply