Înainte să am copii, nici nu observam anumite lucruri, anumite obiceiuri ale oamenilor din jurul meu. Pur și simplu nu știam că există anumite probleme, nu mă gândisem că unele din lucrurile pe care le facem îi pot deranja pe cei care au copii. Dar de când am devenit mamă, am început să observ multe detalii sau obiceiuri care mă enervează și care îmi fac viața de părinte mult mai grea:
Mașinile parcate pe trotuar, iar tu trebuie să mergi cu copilul de mână pe stradă
Mașinuțele din parc la care trebuie să bagi bani ca să facă un pic de zgomot și să se legene. Aș prefera în parc să găsesc doar tobogane și locuri de joacă în care copiii să se joace liber
Instituțiile, magazinele care nu au rampă de urcat cu căriuciorul și trebuie să urci cu câteva trepte cu căruțul în brațe
Oamenii care dau de mâncare copiilor pe care nu îi cunosc, fără să întrebe părinții dacă are voie să îi ofere ceva copilului
Oamenii care ceartă pe stradă copii necunoscuți dacă îi văd plângând
Oamenii care își lovesc copiii
Baloanele cu heliu care sunt exagerat de scumpe
Dulciurile cu surprize, pe care copiii vor să le colecționeze (și drept urmare cer dulciurile respective tot timpul)
Locurile de joacă mudare, deteriorate sau vandalizate
Terasele care se vor child friendly, dar unde toată lumea fumează, că doar e în aer liber și fumul se duce către toți nefumătorii cu copii
Adulții care fac mizerie pe jos în parcuri și pe stradă, în special în apropiere de locurile de joacă
Șoferii care stau cu motorul pornit în fața școlii, iar tot fumul e inhalat de copii
Părinții care parchează aiurea în dreptul școlilor, încurcând circulația și punând în pericol viața altor copii
Părinții care își lasă copiii liberi în mașină, fără scaun auto, înălțător sau centură
Jucăriile care scot sunete și nu poți să le dai volumul mai încet
Vecinii care nu respectă programul de odihnă și dau cu bormașina la ore nepotrivite
Poștașul care sună aiurea la interfon ca să îi deschidă cineva din bloc
Că ziua e prea scurtă să mă joc cu ei cât aș vrea
Că uneori nu am toată răbdarea de care au ei nevoie
Că weekendurile sunt prea scurte și vacanțele prea puține
Că trece timpul prea repede și nu îmi dau seama când au crescut
Ane says
Adaug și eu pe lista: adulții care vorbesc tare sau își strigă copiii langa un cărucior in care doarme un copil.
Anca says
Ah, da! Uitesem de asta, dar mi-am mai amintit una: reclamele de pe youtube care intrerup un cantec, atunci când iipui copilul mic un cantec de leagan.