Aș vrea să îmi amintesc fiecare clipă cu ei, fiecare etapă a copilăriei lor și de multe ori țin jurnalul amintirilor aici pe blog, ca să pot reciti ușor peste ani, atunci când memoria poate îmi va juca feste. Să pot citi despre cum sunt ei acum, despre cât de mult îi iubesc și despre toate clipele pe care fără să vreau e posibil să le uit.
Andy a împlinit săptămâna asta 4 ani. 4 ani de când sunt mamă de 2 băieți, 4 ani de când inima mea a devenit mai mare.
Astăzi vreau să scriu despre Andy, despre cum este el acum, despre momentele haioase și despre ghidușiile lui.
Cum e Andy la 4 ani?
Este hotărât și dacă vrea ceva, nimic nu îi stă în cale.
Îi place să cânte și memorează rapid toate cântelece pe care le aude, în special cele care nu sunt pentru copii.
Dansează și îi place să fie în centru atenției.
Își face ușor prieteni și de multe ori e cel care dă tonul la jocuri în gașca de prieteni.
Este foarte competitiv, de aceea prinde repede tot ce vede la fratele lui mai mare.
Se supără, dar nu plânge. Văd cum îi tremură bărbia, dar se ține tare să nu plângă.
Încă vrea să adoarmă cu mine, dar se bucură când Mark vine să stea cu el în pat.
Când e obosit și vrea să adoarmă sau când e supărat, vine să se joace în părul meu.
De fiecare dată când mergem să cumpărăm ceva, îmi reamintește să cumpăr și pentru fratele lui.
Se bucură pentru orice cadou primește, oricât de mic, de parcă i-ai fi făcut cea mai mare bucurie.
Dacă vrem să facem poze, se strâmbă și face cele mai haioase fețe.
Se ascunde în coșul cu rufe și ne strigă să îl căutăm.
Îi place să probeze pălăriile mele, sau tot felul de șepci și căciuli, ca să fie amuzant.
Țopăie, sare, aleargă, joacă fotbal, dansează și nu stă locului o clipă.
Îi place să asculte povești, iar dacă îi place o carte, mă pună să o citesc până o învață pe de rost, apoi o recită el.
E mereu în conflict și competiție cu fratele mai mare, dar îl iubește mult și îi simte lipsa dacă nu sunt împreună.
E un ghiduș si jumătate, amuzant și cuceritor, care știe să facă mutrițe nevinovate atunci când vrea să ne înduplece să îi dăm ceva sau să îl iertăm dacă a făcut o poznă.
Leave a Reply