Am tot auzit în vara asta două concepte foarte diferite despre relația pe care o au femeile cu corpurile lor, concepte diametral opuse, fiecare dintre ele având un sâmbure de intenții bune, fiecare dintre ele putând deveni nociv dacă este dus la extrem.
Am asteptat să treacă vara, ca să ne mai liniștim cu treaba asta cu pregătirea corpului pentru plajă, cu presiunea pantalonilor scurți si a top-urilor cu buricul gol, ca să îmi spun și eu părerea despre subiectul care ne chinuie mereu înainte de concediu.
Pregatirea corpului pentru vară
Mult timp am crezut că asta este calea dreaptă, că asta e mersul lucrurilor și e normal să facem așa. Că înainte de concediu (cam cu o lună așa), trebuie să te apuci de slăbit, înfometat, masat, alergat, tonifiat corpul, ca să arate în cea mai bună formă atunci când ajungi în prima zi pe plajă. A fost nevoie să trec bine de 30 de ani ca să înțeleg cât de toxică este treaba asta atât pentru minte cât și pentru corp și cât de mult rău face o astfel de acțiune.
În primul rând este imposibil ca după un an în care te-ai scăldat în ciocolată, hamburgeri și alte delicii vinovate de rotunjirea siluetei, să ajungi într-o lună la forma mult visată de sirenă. Nu ai cum, nu se poate, să faci asta într-un timp atât de scurt. Iar dacă cumva reușești, atunci sigur vei acumula la loc în cele 7 zile de concediu, când vei da cu ochii și cu nasul de tot felul de bunătăți.
În al doilea rând mi se pare foarte periculos și frustrant pentru mintea ta să tai deodată toate plăcerile pe care i le-ai oferit în restul anului, fără să intri în sevraj de dulciuri, fără să amețești și să leșini pe stradă.
Da, este ok să o lași un pic mai ușor cu dulciurile, să mergi să faci plimbări lungi sau să înlocuiești pâinea cu wassa și la cină să alegi o salată. Dar nu poți să slăbești brusc într-o lună, așa cum nu poți să îngrași porcu’n ajun.
Pentru mine, pregătirea corpului pentru plajă înseamnă: epilat, pedichiură, un tratament pentru călcâie, un gomaj pentru piele și multă hidratare.
Îmi iubesc corpul așa cum este
Îmi place mult această idee și o îmbrățișez de câțiva ani cu toată inima, asta după ce toată adoloscența și tinerețea (Să spunem tinerețea timpurie, că eu încă mă consider tânără la 38 de ani) m-am chinuit și m-am ascuns în haine, mi-am făcut procese de conștiință și am căutat tratamente minune pentru “problemele” pe care credeam că le am. Toată adolescența mi-am dorit să am coapse mai subțiri și sâni mai mari și mereu mă chinuiam făcând și mai multe exerciții pentru picioare și mai mult sport, doar-doar voi avea și eu picioare de mini-jupe sau să încap în jeansii slimfit care erau la modă. Nu mi-am dat seama decât târziu că industria modei mă făcea să mă simt nesigură sau nepotrivită, producând haine nepotrivite, pentru corpuri normale.
Imi iubesc corpul așa cum este am ajuns să spun abia după ce am făcut 2 copii și mi-am dat seama că am un corp minunat, care a făcut posibil ca viața mea să fie împlinită datorită corpului meu, aducând pe lume doi copii. Despre frumusețea femeii după naștere am scris aici.
Dar asta nu înseamnă că nu fac nimic pentru corpul meu, pentru a mă simți bine și a fi într-o formă bună. Fac sport pentru că mă ajută să nu mai am dureri de spate, am dat jos 5 kilograme pentru că nu aveam energie să mă țin după copii și gâfâiam când urcam scările până la etajul 2, merg la câte un masaj ocazional. Iar pe termen lung, încerc să îmi mențin greutatea, să mânânc sănătos și să dorm suficient de mult. Îmi iubesc corpul așa cum este înseamnă că am grijă de el, să fie în cea mai bună formă și să fie sănătos: fac sport, mănânc sănătos, îmi fac periodic analizele, mă duc la doctor când mă doare ceva, nu amân la nesfârșit.
Îmi iubesc corpul așa cum este vine de la conceptul Body positivity, adică să îți vezi corpul frumos așa cum este el: cu coapse groase, cu mâinile foarte subțiri, cu păr fin și fragil, cu șolduri groase, pistrui, bărbia lată sau fruntea înaltă. Body positivity înseamnă stimă de sine, acceptarea și iubirea corpului tău, unic. Adică să înțelegi că niciodată nu vei avea altceva decât ai primit de la natură, dar să fii mulțumită cu asta. Să înțelegi că nu poți schimba dramatic forma corpului sau niște trăsături moștenite, de exemplu nu te poți transforma din minionă într-o femeie înaltă, nu poți schimba “conformația corpului” sau anumite caracteristici ale pielii și părului.
Îmi iubesc corpul așa cum este nu înseamnă să ignori aspecte legate de sănătate, nu înseamnă să accepți obezitatea ca fiind normală, nu înseamnă să ignori probleme legate de bulimie sau anorexie, să ignori probmele medicale care pot fi remediate ușor cum ar fi o corecție optică în cazul celor cu probleme de vedere sau să îți repari dantura. Îmi iubesc corpul așa cum este nu înseamnă delăsare și nepăsare pentru propriul corp, nu trebuie să devină o sintagmă folosită atunci când ne ascundem în spatele delăsării.
De curând am citit un articol scris de Laura Frunza, care este mamă de adolescentă, despre Body positivity la adolescenți și ea explică foarte bine ce inseamnă și ce nu înseamnă acest concept și cum le putem explica copiilor noștri ce înseamnă să își iubească corpul. Vă recomand să îl citiți chiar dacă nu aveți copii adolescenți.
Care ar fi calea de mijoc?
Ca în orice, echilibrul este cel mai important și sănătatea corpului nostru este cea care trebuie să dicteze. Înțeleg că ne dorim să arătăm bine la plajă, dar asta trebuie gândit și planificat din timp. Și de ce să arătăm bine doar la plajă și nu mereu? De ce să nu arătăm bine tot timpul anului și să fim mulțumite de noi mereu?
Nu poți trăi 365 de zile pe an cu salată, la fel cum nu poți trăi 365 de zile pe an cu fast food și dulciuri. Nu poți să duci o viață de atlet cu antrenamente zilnice, la fel cum nu este bine să stai doar pe canapea fără să faci mișcare.
Pentru mine, calea de mijloc e cea mai bună. Fac sport moderat (uneori doar acasă), am grijă dacă acumulez 2 kilograme să le dau imediat jos, să nu devină 5, mă relaxez uneori cu o masă apetisantă cu bunătăți si cu desert, dar nu fac din nici una dintre acestea o obsesie.
Nu sunt obsedată să fac sport, nu sunt obsedată să număr caloriile, nu sunt obsedată să mănânc salată. Dar sunt atentă la corpul meu și am grijă să îi dau ceea ce are nevoie (uneori o alergare bună, altă dată o masă care să mă liniștească după o zi agitată).
Pe termen lung contează doar sănătatea
La 20 de ani nu mă gândeam la sănătate când îmi doream picioare subțiri ca să intru în jeansi skiny, sau când îmi aprindeam o țigară ca să fiu în gașca celor “cool”. Dar pe măsură ce înaintez îmi vârstă îmi dau seama cât de important este să îmi păstrez corpul sănătos. Dacă la 20 de ani aș fi mâncat salată ca să slăbesc, acum mănânc salată pentru că legumele sunt sănătoase.
Din ce în ce mai mulți oameni din jurul meu își schimbă obiceiurile între 35 și 45 de ani: încep să facă sport, să mănânce sănătos, renunță la obiceiuri nocive pentru că își dau seama că pe termen lung contează doar sănătatea și combustibilul pe care i-l dai corpului tău ca să funcționeze este foarte important pe termen lung.
Unde vreau de fapt să ajung? La echilibrul. Că nu poți să ai Corp de plajă în două săptămâni, dar nici Love my body cu probleme de sănătate.
La final, vă las o intrebare: De ce ne interesează mai mult cum arătăm decât ne interesează sănătatea noastră?
Mi-a plăcut foarte mult acest articol. Mulțumesc, Anca! Sper sa-l citească cât mai multe femei! E atât de benefic sa renunțăm la a mai pune presiune pe noi! Echilibrul este cheia in toate.