Poate că titlul vă duce cu gândul la creme de îngrijire corporală, la băi cu spumă și masaje care ne răsfață corpul, dar eu azi vreau să vă vorbesc despre o altfel de îngrijire, despre îngrijirea permanentă și despre grija constantă pentru corpul meu, despre toate lucrurile pe care le fac zi de zi și an de an ca să fiu bine.
Suntem constant atente la felul în care arată corpul nostru pe exterior, iar social media pune și mai multă presiune pe noi cu imaginile perfecte pe care le vedem zi de zi. De aceea focusul principal este de multe ori pe înveliș, pe ceea ce se vede. Dar de fapt, adevărata îngrijire a corpului nostru constă în felul în care avem grijă de el pe interior: ce mâncăm, ce bem, dacă și cât fumăm, nopțile nedormite, toate astea au efect asupra corpului nostru, iar de multe ori uităm să ne întrebăm ce se întâmplă pe interior și care sunt efectele pe termen lung asupra sănătății noastre.
V-am mai povestit că a durat ceva până să ajung să îmi iubesc corpul, să îl apreciez așa cum este și să învăț să am grijă de el nu doar la exterior, ci să fiu atentă și cum se simte și ce impact au acțiunile mele asupra corpului meu.
Ce fac eu ca să am grijă de sănătatea mea?
Alimentația
După ce ani de zile m-am chinuit să țin cure de slăbire, după ce ani de zile am slăbit și m-am îngrășat la loc, am început să accept că doar schimbarea profundă a modului de viață și a felului în care mă alimentez. Am început să accept că sunt alimente care îmi fac rău dacă le consum în cantități mari, am învățat să aleg alimente care îmi fac bine și care mă ajută să mă simt bine. Adică aleg cu grijă combustibilul pe care i-l ofer corpului meu: legume, fructe, salate și evit mâncarea grea sau dulciurile în exces (pe acestea le rezerv ocaziilor speciale). În felul acesta nu trebuie să îmi mai fac griji că mă îngraș foarte mult și nici nu trebuie să ajung din nou în punctul în care să țin cure de slăbire. Dacă pun 2-3 kilograme, am grijă câteva zile la ceea ce mănânc și revin ușor la greutatea mea.
Un alt lucru care m-a ajutat mult a fost un program normal de mese, cu mic dejun nelipsit în fiecare zi și cu 3 mese la ore aproximativ regulate. Astfel am evitat gustările dintre mese, ronțăitul „de foame” sau mâncatul impulsiv.
Sportul
Odată ce am înțeles că sportul nu este o tortură, ci poate fi chiar plăcut, am început să fac mișcare cu plăcere. Este o modalitate de a fi mereu în formă și de multe ori mă ajută să scap de stres atunci când am o zi grea sau tensionată.
Fumatul
Am fumat foarte puțin timp și doar ocazional. Am renunțat în momentul în care mi-am dat seama că nu îmi aduce niciun beneficiu și că mă deranja faptul că îmi miroseau mereu hainele a fum. După ce am renunțat chiar și la fumatul ocazional am descoperit că nu mai am dureri de cap (înainte nu le asociasem cu fumatul) și am încetat să mai am probleme cu constipația (nici pe aceasta nu o asociasem cu fumatul). Multe persoane se plâng că se îngrașă după ce se lasă de fumat, eu pot spune că am slăbit pentru că aveam mai multă energie și îmi foloseam timpul făcând mișcare.
Somnul
Tinerețea înseamnă multe nopți pierdute la petreceri, dar consecința sunt dureri de cap a doua zi și lipsă de concentrare, cercăne și un ten lipsit de strălucire. De când am copii sunt rare ocaziile de petreceri, dar tentații tot apar, fie un serial bun pe care aș vrea să îl văd, fie o carte pe care nu pot să o las din mână. Oricât de bun ar fi filmul sau cartea, oricât de mult aș avea de lucru, am grijă să mă culc la timp, ca să am minim 7 ore de somn pe noapte (limita maximă este miezul nopții).
Îmi fac analizele periodic
Cred că acesta este unul din lucrurile cele mai importante pe care le putem face pentru sănătatea noastră: să avem grijă de noi, să verificăm în ce stare este corpul nostru și să prevenim. Cunosc persoane care merg la medic doar dacă le doare ceva. Din păcate nu este suficient pentru că sunt multe afecțiuni care nu dor decât atunci când este prea târziu.
Iată o listă a analizelor și controalelor pe care le fac periodic:
- Control stomatologic si detartraj de 2 ori pe an
- Control ginecologic, test Papanicolau (prin care sepoate depista cancerul de col uterin) o dată pe an
- Ecografie mamară o dată pe an, iar periodic îmi palpez sânii să văd dacă sunt modificări
- Analize de sânge măcar o dată pe an sau mai des dacă am recomandare de la medic
- Control oftalmologic o dată pe an pentru că port ochelari
Evit automedicația
Am făcut o singură dată greșeala să tratez după ureche o răceală, care s-a transformat în pneumonie și de atunci mi-am promis că nu mai fac niciodată aceeași greșeală. Indiferent ce mă doare, merg la medic și cer o opinie avizată. Uneori simptome banale pot ascunde ceva mai complicat, care poate fi depistat doar la un examen amănunțit.
De ce fac toate astea? Pentru că vreau să fiu bine, pentru că mă interesează sănătatea mea și funcționarea corpului meu pe termen lung, dar mai ales pentru că am o responsabilitate față de copiii mei să fiu bine. Ca să pot avea grijă de ai, trebuie să fiu bine cu mine, trebuie să mă asigur că sănătatea mea e un aliat, nu o povară. E ca în avion când trebuie să îți pui tu masca de oxigen întâi ca să poți avea grijă de copii pe urmă. E modalitatea prin care mă asigur că nu se aprind luminile de avarie și sper să am o stare de sănătate bună pe termen lung. Pentru că de la un punct în colo începi să îți dai seama că nu mai întinerești, dar trebuie să faci toți ce poți ca fii bine cât mai mult timp.
Leave a Reply