Ei vor paste și pizza, mâncăruri cu sos, șnițele, cartofi în orice variantă și mereu mă întreabă ce le pregătesc bun ca desert. Eu vreau să mă mențin în formă, în timp ce ei au nevoie să crească și să aibă energie pentru toate jocurile și activitățile lor de peste zi.
Eu vreau să le ofer mâncare suficient de nutritivă care să le ajute creșterea (copiilor), suficient de gustoasă încât să le placă, dar cu toate astea vreau să am grijă și de nevoile corpului meu.
După ce de-a doua sarcină, când mi-am propus să slăbesc, am căutat soluții ca să pot mânca la aceeași masă cu familia mea, dar și să scap de kilogramele în plus. Nu a fost ușor, pentru că nu puteam să îi țin și pe ei la dietă, așa că a fost nevoie să ajung la un fel de pace în ceea ce privește mesele mele și ale lor. Primul pas a fost să conștientizez că eu nu pot să mănânc la fel de mult sau la fel de caloric precum copiii și soțul, fără să mă îngraș.
Adevărul este că femeile și bărbații au nevoie de calorice diferite. Nu ne putem compara cu un copil în creștere și clar nu ne putem compara cu un bărbat care cântărește cu 20-30% mai mult decât noi. Pur și simplu nu pot să țin pasul cu cât ar putea ei să mănânce și sinceră să fiu, nici nu îmi doresc.
De-a lungul timpului mi-am creat o strategie astfel încât să împac ambele tabere: nevoia lor de mâncăruri bune și sățioase, dar și nevoia mea de a mânca în funcție de nevoile corpului meu, astfel încât să nu mă îngraș.
Cum să mă mențin și să nu mă îngraș când ei îmi cer doar mâncăruri cu multe calorii?
Stăm la aceeași masă, dar nu mâncăm același lucru
Odată ce mi-a fost clar că nu avem aceleași nevoi calorice, mi-a fost mult mai simplu să abordez problema fără să fiu frustrată. Nu le pot interzice lor să mănânce mâncare consistentă, iar pe termen lung, mâncatul cot la cot cu ei, pentru mine ar însemna câteva kilograme în plus.
Chiar dacă stăm la aceeași masă și mâncăm împreună, asta nu înseamnă că trebuie să mâncăm același lucru, mai ales la cină. Micul dejun și prânzul sunt mese la care mâncăm aproximativ aceleași alimente, dar pot apărea și mici diferențe. De exemplu eu mănânc doar friptură și salată, fără garnitura de cartofi, sau îmi pregătesc o altă garnitură: broccoli, spanac, dovlecel, fasole verde, ciuperci. Dacă pentru ei am pregătit o mâncare gătită cu sos, pentru mine fac o friptură la cuptor sau un grătar cu o garnitură de legume.Salata, alimentul meu de nădejde.
Salata, aliatul meu de nădejde
Cea mai mare problemă o reprezintă cina, care pentru ei este o masă la care mănâncă destul de sățios: paste, pilaf cu legume și carne, piure de cartofi cu șnițel, mâncare gătită în general, dacă se poate cu mult sos. Iar cina este masa care se depune cel mai ușor pe coapse și șolduri. De cele mai multe ori, eu prefer să îmi fac o salată la cină, sau o supă de legume. Pentru salată am mereu în frigider legume proaspete și amestecuri de salată, la care adaug proteine (ton, carne la grătar sau brânză). Nu amestec niciodată brânza și carnea în aceeași salată și nici nu pun ouă seara, dar compensez cu condimente, ulei și oțet balsamic care să îi dea savoare.
Porții mici
Normal că îmi e poftă, mai ales că le gătesc mereu ceva proaspăt și uneori simt că mă ia cu leșin dacă nu gust. Dar am învățat cum să fac în așa fel încât să mă opresc la timp: folosesc castroane mici pentru mâncare și încerc să mănânc încet, astfel încât să îmi dau seama când sunt sătulă.
Desertul îl gust, nu mănânc o porție întreagă
Îmi plac dulciurile și în special cele făcute în casă și nu mă feresc să gust, dar mă opresc acolo. Îmi tai o bucățică mică, pe care o mănânc de obicei între micul dejun și prânz sau cam la 2-3 ore după prânz, niciodată după cină. Adevărul este că am învățat un mic truc: adaug mult mai puțin zahăr față de cât scrie în rețetă și atunci nu îmi mai este atât de teamă nici de kilogramele în plus, nici de energia excesivă pe care ar putea să le-o dea copiilor o felie de prăjitură făcută în casă.
Nu mănânc ce le rămâne lor în farfurie
Aici a fost cel mai greu, pentru că îmi era milă de munca mea și uneori curățam eu castroanele copiilor, ca să nu arunc mâncarea. Apoi mi-am dat seama că e mai păcat de mine și de corpul meu decât de 2 linguri de mâncare. Dacă le rămâne multă mâncare în farfurie și îmi spun că nu mai vor, o acopăr cu folie alimentară și o pun în frigider pentru mai târziu. Dacă rămân 2-3 guri de mâncare, le arunc în coșul de gunoi, fără să consider că este risipă.
Ronțăitul
Acesta este un alt capitol la care mi-a fost greu să găsesc niște soluții care chiar să funcționeze. Atunci când stau și mă uit cu soțul la un film, sau când stăm toți 4 (și ei vor floricele,) parcă merge ceva de ronțăială. Chipsuri sau alte prostii nu cumpărăm și nu avem niciodată în casă, așa că nu sunt un pericol, dar tentațiile tot mai stau ascunse prin dulapurile din bucătărie. Ca să nu cad pradă ronțăielii fără rost, am căutat variante mai puțin periculoase: fructe (mere, pomelo, mandarine, ananas, afine), rondele de orez (după 2 bucăți deja îmi simt burta plină), migdale crude (dar cu măsură), sau o cană de ceai.
Cam asta este strategia mea pe care o aplic de 2 ani și care chiar funcționează pe termen lung. Copiii s-au obișnuit să vadă castronul cu salată pe masă și uneori sunt curioși ce am pus în ea și chiar vor să guste. Sunt mese la care mâncăm același feluri de mâncare și le împărțim, dar și mese la care fiecare mănâncă altceva, fără ca asta să ne creeze frustrări sau supărări. Sunt bineveniți să guste din orice punem pe masă, iar dacă vor, le pregătesc și lor la fel. Ultima dată când am mers la restaurant, Andy a fost foarte simpatic și i-a spus clientului imediat ce a venit să ne ia comanda: „Mama mea mănâncă salată! Aveți salată?
După cum vă spuneam și ieri, pentru mine formula magica e simplă și e pe baza de S: sport+ salată = suplă și sănătoasă
Voi ce secrete aveți pentru a vă menține în formă chiar dacă gătiți pentru întreaga familie?
Photo by Jimmy Dean on Unsplash
Leave a Reply