Nu am vrut să treacă prea mult timp de la aniversarea de 40 de an fără să scriu câteva gânduri despre cum mă simt și despre cum am întâmpinat schimbarea prefixului.
Ultima aniversare, cea de 39 de ani, m-a răscolit un pic, pentru că a fost a doua aniversare la care nu puteam să îmi văd prietenii. Era al doilea an de restricții și deja resimțeam dorul de prieteni și de socializare. 39 mi s-a părut greu pentru că părea ultimul an din ceva (nu știu de ce, dar așa mi s-a părut). Și mă așteptam ca 40 să fie și mai greu.
Dar am avut un an întreg la dispoziție să mă obișnuiesc cu ideea că vine 40 și noul număr nu mi s-a mai părut așa de greu de acceptat. Tot ce mi-am dorit pentru aniversarea de 40 a fost să pot face o petrecere cu prietenii, să dansăm și să ne simțim bine. Tot anul am fost cu gândul ăsta în minte și cumva aniversarea de 40 a devenit un moment mult așteptat.
Ce simt la 40 de ani?
În primul rând RECUNOȘTINȚĂ
Sunt recunoscătoare pentru tot ce am: pentru familie, pentru cei doi copii minunați, pentru că suntem sănătoși.
Sunt recunoscătoare pentru bunicul care mi-a urat să ajung și eu să îmi sărbătoresc nepoții când vor împlini 40 de ani (Doamne ajută!)
Sunt recunoscătoare pentru părinții mei care mi-au fost mereu alături în tot ce am vrut să fac și m-au încurajat mereu.
Sunt recunoscătoare pentru soțul meu, care este cel mai bun tată pentru copiii și cel mai bun partener și prieten pentru mine de 13 ani.
Sunt recunoscătoare pentru copiii minunați pe care îi am și pe care îi iubesc mai presus de orice.
Sunt recunoscătoare că am o soacră care mă iubește și ne ajută mereu.
Sunt recunoscătoare pentru prieteni, pentru colegi, pentru toți oamenii cu care am lucrat sau alături de care am învățat până acum și care și-au amintit să îmi trimită un gând bun de ziua mea.
Sunt recunoscătoare pentru toate locurile frumoase pe care le-am vizitat.
Sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile pe care le-am învățat.
Ce îmi doresc și ce îmi propun de acum înainte
Să fiu sănătoasă. Să fim sănătoși.
Să am energie să mă mai joc încă mult timp de acum înainte cu copiii.
Să am deschiderea să învăț în continuare lucruri noi.
Să îmi găsesc mai des răgaz să mă uit și să mă bucur de ceea ce am.
Să îmi pese din ce în ce mai puțin de ce spun și cred ații
Să mă înconjur doar de oameni de la care am ce să învăț.
Să nu îmi mai pierd energia și timpul cu lucruri care nu îmi plac și nu mă ajută.
Cum mă simt la 40 de ani?
Pe la 27 am făcut în sfârșit pace cu corpul meu, am început să îl iubesc și să îl accept așa cum este. Acum încerc să am grijă de el cât pot de bine: odihnă, sport, mâncare sănătoasă. Folosesc cu regularitate creme de față, dar nu fac o tragedie atunci când mai sar peste ritualul de frumusețe. Merg periodic să îmi fac analizele, am grijă atunci când apar semne de îngrijorare.
Singurul pas pe care nu sunt hotărâtă să îl fac este legat de vopsirea părului (și deja am câteva fire albe), dar despre asta poate voi povesti altă dată.
Mă simt bine în corpul meu, am energie să mai dansez la petreceri, am energie să merg cu copiii în parc și să ne jucăm sau să merg la un antrenament la sală.
Mă simt sigură pe mine, pe ceea ce știu, pe ceea ce pot. Nu mai am emoții să vorbesc în public, nu îmi este frică să recunosc când nu știu ceva. Pot să merg la petreceri la care nu știu pe nimeni și reușesc să socializez, nu îmi este teamă să merg singură la restaurant dacă este cazul.
Mi-am dat seama că nu există „nu pot” ci doar „nu vreau” sau „nu mă interesează”.
Aș putea spune că acum la 40 mă simt ca la 20, dar sunt mult mai sigură pe mine și am cam tot ce visam la 20 să mi se întâmple în viață. Un fel de varianta adăugită și îmbunătățită a anilor 30, cu ceva mai multă stabilitate. Dacă ar fi să privesc în ansamblu, aș spune că viața mea la 40 este cu mult mai frumoasă decât am visat eu că ar putea fi. Mai așezată și mai echilibrată decât la 30, mai plină de iubire și de râsete decât la 20.
A trecut abia o săptămână de când am intrat în clubul celor peste 40, dar pot să spun că: 40 e fabulos! Să înceapă distracția!
Leave a Reply