Părinții cu copii mici știu că cea mai mare distractie este programul de seară, înainte de culcare: hrănit copilul, spălat copilul, schimbat copilul, băgat copilul la culcat.

Sună simplu, dar între acestea, se adaugă mici diversiuni: alergat copilul prin casă, prins copilul, scos pantalonii. Copilul fuge cu fundul gol prin casă, iar alergat după copil, iar prins copilul, dat jos bluza, băgat copilul în cadă. 

Citeste in continuare

Pe data de 21 decembrie seara, când ne-am întors de la spital cu Andy cu mânța în ghips, credeam ca va urma cel mai trist Crăciun. Mă încerca un amalgam de sentimente: vină că nu am fost acolo în secunda aceea să îl prind, neputință că nu mai puteam face nimic sa dau timpul înapoi, milă pentru copilașul care plânsese aproape două ore că îl doare mâna, îngrijorare pentru refacerea lui, dar și deznadejde pentru Crăciunul trist și greu care credeam că ne așteaptă.

Citeste in continuare

Îmi place să ofer cadouri. Cel mai mult îmi place momentul acela în care cineva drag deschide cadoul, când rupe hârtia cu nerăbdare, cu un pic de emoție dar și cu un pic de teamă (că cine ce trăznaie a primit), când îl vezi cum își ține respirația pentru două secunde, iar apoi ochii îi strălucesc de bucurie, exact ca ai unui copil. Este o mare bucurie să poți face unui cadou unui om drag, să vezi cum se bucură din tot sufletul, de ceea ce a primit.

Citeste in continuare

Viața de părinte este grea. În fiecare zi același lucru: trezit copiii, spălat, îmbrăcat, dus la grădiniță. Apoi seara, după birou, luat copiii de la grădiniță, hrănit, jucat, schimbat, citit povești, adormit. În weekend este uneori și mai greu, în special când e vreme urâtă afară și stăm mai mult în casă. Pe lângă toate astea, mai trebuie să mai facem și cumpărături, curățenie, gătit și treburi administrative. Sunt zile în care nu stăm o clipă și seara suntem terminați de oboseală. Nici de un film nu mai avem energie, uneori adormim odată cu copiii sau chiar un pic înaintea lor. 

Citeste in continuare

O să încep prin a vă spune că nu cred că există povești pentru fete și povești pentru băieți, există povești pentru copii și din fiecare, toți copiii au ceva de învățat.

Zilele trecute s-a lansat filmul Frozen II, un film mult așteptat de mulți copiii. Am fost și eu cu Mark sî îl vedem, pentru că și-a dorit asta.

În sală erau foarte multe fetițe, dar erau și băieți. Știu însă părinți care nu și-ar fi dus băiatul la un film “de fete”. De ce oare? Nu înțeleg? De ce facem împărțirea asta între filme “de fete” și “de băieți”, în funcție de personalul sau personajele principale? Oare Scufița Roșie e o poveste de fete? Eu nu știu copil care să nu îndrăgească povestea asta.

Citeste in continuare

Îmi amintesc cu drag de serile în care mă jucam cu bunicii sau cu părinții diverse jocuri. Nu am frați, de aceea cei mai buni parteneri de joacă erau membrii familiei. De la ei am învățat să joc Nu te supăra frate, Păcălici sau Rummy. Mă supăram când pierdeam, ca orice copil, dar asta mă făcea să îmi doresc să joc din nou, ca să câștig.

Am așteptat cu mare nerăbdare momentul în care Mark va putea să joace astfel de jocuri și încercăm cât putem de des să ne jucăm cu el. Adevărul este că de când am început să jucăm cu el jocuri de familie (cu 2, 3 sau 4 jucători), nu prea mai scăpăm de el. Se ține scai de noi să mai jucăm o tură, să mai încercăm un joc. Astăzi o să vă povestesc de 4 astfel de jocuri pe care le-am jucat destul de des în ultima vreme, mai ales de când vremea e mai neprietenoasă și vântul și ploile ne-au ținut mai mult în casă.

Citeste in continuare

Tatăl lui Gigel îl duce pe Gigel în fiecare dimineață cu mașina la școală. Mereu sunt grăbiți, pentru că Gigel se lasă greu convins să se trezească și să se îmbrace, iar tatăl lui trebuie să ajungă pe urmă la birou. De fiecare dată când ajung în fața școlii este aglomerat, pentru că mulți părinți vin să își lase copiii și se grăbesc apoi la birou. Locuri de parcare nu prea sunt, așa că fiecare îți lasă mașinile pe unde pot: pe trotuar, în stația de autobuz, sau chiar pe prima bandă de circulație, deși acolo staționarea este interzisă. Mai sunt alți părinți care întărize și mai tare decât tatăl lui Gigel, așa că ei lasă mașinile chiar pe banda de mers, dublând primul rînd de mașini oprite, dar ei aprind luminile de avarii, ca să știe ceilalți șoferi că stau foarte puțin.

Citeste in continuare

Lui Mark îi place mult să gătească, în special prăjituri, iar pe mine mă bucură tare mult acest lucru pentru că este o ocazie în plus să petrecem timp împreună. Anul ăsta nu prea am avut chef de petrecere de ziua mea, am ieșit doar noi la un restaurant.

-Mami, nu se poate ziua ta fără tort, mi-a spus el a doua zi. Haide să îți facem un tort!

Citeste in continuare

Sunt mici, dar plini de energie și de chef de joacă. Adică cam ceea ce ne lipsește nouă, că noi ne dorim să stea cuminți și noi să stăm liniștiți. Să nu țipe, să nu alerge, să nu deranjeze. Să nu facă gălăgie, să nu ne facă de râs. Iar noi să stăm liniștiți la masă sau pe plajă sau mai știu eu unde.

Dacă există un buton de silent pentru copii, acesta este ecranul. Și e atât de ușor să îi faci să stea cuminți! Un click și gata, s-a făcut liniște, iar tu sorbi liniștit din pahar, mănânci fără să strigi de 10 ori: “Stai cuminte pe scaun” sau “ieși de sub masă”.

Citeste in continuare

Ei sunt doi, eu sunt una. Unul vrea apă, unul vrea afară. Unul vrea mâncare, altul vrea pipi. Unul vrea somn, altul vrea joacă. Sunt zile în care simt că nu le mai fac față. Chiar și când e soțul acasă sau am ajutor, parcă tot nu facem față, pentru că și cerințele lor se înmulțesc. Cel mai greu îmi era când Andy era mic bebeluș, iar Mark avea nevoie de ajutorul meu. Și nevoile astea apăreau fix când eu alăptam, când schimbam un scutec sau când încercam să îl adorm pe cel mic. Ba voia să bea apă, ba voia să mănânce ceva, ba la toaletă.

Așa că am început să organizez lucrurile ca să se descurce singur sau să îl învăț să se descurce singur. Îi puneam apă și gustări la îndemână, am pus un scăunel în baie să ajungă la toaletă și la chiuvetă.

Citeste in continuare