Cea mai prețioasă resursă pentru mine este timpul. Timpul pe care aleg să nu îl pierd aiurea, ci să îl petrec cu familia sau pentru a-mi fie mie bine. Timpul pe care aleg să mi-l aloc pentru un pic de mișcare în fiecare zi, pentru o carte bună, dar mai ales pentru a sta cu copiii și cu cei dragi. Și dacă stai să te gândești cât de lungă este fișa postului pentru o femeie, te ia cu dureri de cap și te întrebi: Când? În primul rând am serviciul, care îmi ocupă cea mai mare parte a zilei, apoi sunt obligațiile casnice de care nu pot să scap oricât aș vrea: curățenie, călcat, gătit, plus cumpărături pentru casă. Pe urmă vin atribuțiile de mamă și de soție, adică acelea care îmi fac plăcere și pentru care aș vrea să am cât mai mult timp: timp petrecut cu copiii și soțul, plimbări lungi în week-end, un film seara după ce adorm copiii. Iar ca să îmi umplu și eu paharul de energie, am timp de nevoie și de timp pentru mine din când în când: să citesc, să fac sport, să merg din când în când la coafor sau la cosmetică, să scriu pe blog. Cam așa arată programul meu și știu că nu este doar al meu, ci al multor femei din zilele noastre. Când să le faci pe toate când ziua are 24 de ore pentru toată lumea și săptămâna șapte zile?

Ieri seara am primit mesaj de la școală că de luni clasa lui Mark va învăța online. Mi-a întors tot metafizicul pe dos pentru ca am văzut cum tot programul meu pe săptămână asta era spulberat dintr-o mișcare. Nu e ca și cum nu ne așteptam că ar putea sa se întâmple asta, dar până nu vezi negru pe alb, încă speri ca totul va fi frumos și bine. Iar duminică seara e fix momentul acela când faci ghiozdanul, pregătești uniforma și te bucuri un pic la gândul că la ora 9 a doua zi poți să bei liniștit cafeaua și să începi săptămâna de lucru. Așa ca fix duminică seara m-a trezit din visare zgomotul unui mesaj primit pe grupul de părinți. 

Săptămâna trecută am făcut din nou o triere a hainelor din garderobă, așa cum fac la fiecare schimbare de sezon. Am profitat de momentul în care am strâns rochiile de vară și am scos puloverele de iarnă, ca să triez și să scap de lucrurile pe care nu le mai port.

În timp ce triam, împătuream și aranjam hainele, mi-am dat seama cât de mult mi-a schimbat pandemia alegerile vestimentare. Pentru că îmi place moda, am o relație foarte specială cu hainele mele și pot să spun cu exactitate când au fost cumpărate, de unde și prețul aproximativ. Țin minte foarte bine in special hainele pe care mi le-am cumpărat cu primii bani câștigați de mine (și o parte le păstrez încă, deși nu le mai port), știu foarte clar care sunt hainele pe care le am dinainte de a avea copii, la fel cum știu care sunt hainele pe care mi le-am comandat online de anul trecut din martie pînă acum.

A trecut 1 an de când am avut cea mai urâtă boală, care ne-a speriat și ne-a izolat mai rău decât toate bolile la un loc. A fost o perioadă grea, cu multă incertitudine, pentru că nu știam ce trebuie să facem, dar cel mai greu a fost faptul că am fost izolați. Eu am stat în spital, soțul și copiii au fost acasă, deoarece ei nu luaseră virusul, dar erau în carantină.

Acum 7 ani când l-am născut, nu aveam curajul să privesc atât de departe, la ziua de azi. Era mic, mic de tot, avea 2 kilograme și un pic și îmi era și teamă să îi tai unghiile sau să îl întorc prea mult de pe o parte pe alta. Avea pielea nespus de caldă și de fină, nu o să uit asta niciodată și atunci când am început să îi vorbesc, s-a oprit din plâns.