Unul dintre lucrurile pe care vreau să le evit este risipa alimentară. Și nu mă refer la a adăuga prea multe alimente într-un fel de mâncare, ci la aruncarea mâncării. Nu pentru că sunt zgârcită, ci pentru că mi se pare păcat să arunc mâncarea, să îmi bat joc de munca mea sau a altora.
Nu este un secret pentru nimeni că românii au suferit mulți ani de foame, că au fost umiliți stând la cozi, cumpărând pe cartele și de cele mai multe ori descurcându-se cum au putut, printr-un sistem de pile și relații. Nu este un secret că cea mai mare parte a timpului și-o petreceau procurând alimente pentru iarnă (ciuperci, fructe de pădure), făcând agricultură în spatele blocului sau la rudele de la țară. Așa că primii ani de capitalism au fost niște ani de răsfăț culinar. Era absolut normal să îți dorești să ai frigiderul plin așa cum vezi în filmele americane, să știi că nu mai trebuie să stai la cozi pentru o bucată de pâine și că poți cumpăra banane vara. Și de la relaxarea că ai mereu mâncare în frigider până la risipa alimentară a fost doar un singur pas. Pentru că la început au fost frigidere pline „ca să fie”, apoi ne-am obișnuit să cumpărăm ca să avem acolo și uite așa am ajuns să cumpărăm mai mult decât puteam consuma și să nu ne mai pese.
Citeste in continuare