Articolul acesta am început să îl scriu miercuri. Oricine are copii, va înțelege, pe ceilalți nu vreau nici să îi sperii, nici să îi plictisesc.  Miercuri am scris ideea de bază a articolului, joi am corectat și am completat puțin. Azi este vineri. Sper să duc la capăt articolul și pînă diseară să îl public. Între timp, mai am 5 articole începute pe care nu am reușit să le finalizez și multe taskuri pentru birou, încă nefinalizate.

Citeste in continuare

De când a început starea de urgență și stăm acasă, am trecut prin tot felul de etape:

• Panica. Aveam zeci de întrebări cărora nu puteam să le găsesc niciun răspuns: Ce ne facem? Cum o să supraviețuim? Câți oameni vor muri? Cât de mult va fi afectată economia? Cum ne vom descurca? Cum se vor descurca părinții și bucnicul care sunt departe? A fost perioada în care am vorbit cel mai mult la telefon cu cei dragi care sunt departe, perioada în care ne-am făcut calcule, provizii, scenarii. Perioada în care nu am putut să mănânc, să dorm, să citesc sau să scriu. Perioada în care eram pe pilot automat și aveam tot timpul un nod în gât.

Citeste in continuare

De câteva săptămîni (minim 5, dar cine le mai numără de când stăm în casă?), Andy are o pasiune pentru povestea Capra cu trei iezi. Asta înseamnă că vrea să îi spun povestea asta la prînz și seara, înainte să adoarmă. Am încercat și cu alte povești, le ascultă, de pe urmă tot Capra cu trei iezi îmi cere. Asta înseamnă că uneori spun 2 povești. 

Citeste in continuare

Mie îmi place mult să fac puzzle-uri. Îmi place să caut piesele potrivite, să descopăr imaginile care ies din mâna mea. Mă bucur că Mark a moștenit înclinația spre puzzle-uri și că este atent la detalii. Avem destul de multe puzzle-uri în casă, dar parcă niciodată nu sunt suficiente.
Zilele trecute i-am adus lui Mark câteva puzzle-uri noi. Unele le-am comandat pentru că îmi plăceau mie, altele pentru că le-a vrut el. De cum le-am primit, a vrut să le desfacem și să le facă imediat.

Citeste in continuare

De când stăm acasă, confecționăm mereu tot felul de chestii simpatice din carton, hârtie și alte materiale. Am făcut rachetă și căsuțe din cartonul de la hârtie igienică, ornamente de Paști, o omiduță tot din cartonul de hârtie igienă și o mulțime de tablouri, picturi, colaje.

Genul acesta de activități sunt foarte bune pentru copii pentru că le dezvoltă îndemânarea (tăiatul, coloratul, lipitul îi ajută la motricitate), îi ajută să își dezvolte creativitatea și sunt activități care îi țin ocupați măcar pentru jumătate de oră. Știu că de cele mai multe ori, astfel de activități se lasă cu mici dezastre în casă (lipici lipit pe mobilă, culori împrăștiate, bucățele de hârtie tăiate), daaar, atât timp cât aduc liniște, eu le încurajez.

Citeste in continuare

Nu sunt blogger de mâncare, dar gătesc mereu. Și cum mâncarea a devenit preocuparea de bază de când suntem în izolare pentru că trebuie să pregătesc 3 mese pe zi pentru 4 oameni, aș putea spune că sunt bucătăreasă cu normă întreagă. Acum 2 săptămâni am scris despre ceea ce am gătit cel mai des (găsiți aici articolul).

Deși am gătit în special feluri clasice, pe care le mai încercasem și care știam că sunt gustoase, am avut totuți curiozitatea să încerc și câteva feluri noi. Surpriza a fost să descopăr câteva rețete simple și foarte delicioase, care au devenit repede favoritele noastre.

Sunt 3 rețete atât de simple și de bune, încât nici nu îmi vine să cred că nu le-am încercat pînă acum.

Citeste in continuare

De când stau amândoi toată ziua acasă, au început să se joace mai mult împreună. Dacă până acum se ignorau reciproc și se jucau foarte puțin împreună, acum au început să fie parteneri de joacă și de trăznăi. Mark e cel care vine cu ideile, care inițiază și coorodnează jocurile și Andy urmează aproape în totalitate indicațiile lui.

Își fac trasee de sărit, se ascund, se fugăresc, se împing cu mașinuța, se trag cu ligheanul prin casă, se deghizează, se joacă de-a vacanța, de-a doctorul, de-a concertul. Parcă e mai interesant când ai un partener de joacă!

Citeste in continuare

Mi-e dor să pot merge la birou

Mi-e dor să mă plimb în voie

Mi-e dor să conduc

Mi-e dor să port pantofi

Mi-e dor să ies cu soțul la o cină în oraș

Citeste in continuare

Altă dată în prima zi de Paște aș fi fost acasă la Roman, la părinții mei

Altă dată în prima zi de Paște aș fi fost la biserică și apoi la mormântul bunicii mele

Altă dată în noaptea de Înviere aș fi mers la Biserică și aș fi cântat Hristos a Înviat

Altă dată în prima zi de Paște aș fi ciocnit un ou roșu cu bunicu

Altă dată în prima zi de Paște m-aș fi îmbrăcat cu haine noi și am fi stat la o masă mare în familie, cu verișori și nepoți

Altă dată în prima zi de Paște copiii s-ar fi jucat mult afară și noi am fi pierdut șirul dulciurilor mâncate de ei pe ascuns

Citeste in continuare

În prima săptămână în care am stat acasă, am lăsat lucrurile să decurgă de la sine. Nu știam exact la ce să ne așteptăm, cum să gestionăm o situație nouă și ce așteptări să avem. În linii mari lucrurile păreau simple: copiii aveau joacă, iar noi să ne ocupăm de casă, mâncare și să lucrăm.

După 2 zile ne-am dat seama că avem nevoie de un program, o structură. Asta pentru că Mark se simțea ca într-o vacanță continuă, în care ar fi cerut desene animate din 5 în 5 minute. Iar dacă îi aminteam de ceva activități educative, se lăsa cu refuzuri și proteste. Nici măcar puzzle-uri nu voia să facă, deși puzlle-urile sunt preferatele lui.

Citeste in continuare