Când eram mică îmi plăceau “poveștile adevărate”, adică acelea care porneau de la persoane reale, pe care le cunoșteam. Imi plăceau poveștile de când erau bunicii sau părinții mei copii. Poate pentru că mă ajutau să îmi cunosc mai bine familia, să aflu despre ei lucruri din perioada în care eu nu existam.
In ultima vreme mi-am dat seama că m-am reîntors la poveștile adevărate, pentru că am tot ales să citesc biografii sau memorii. Nu am făcut-o voluntar, dar mi-am dat seama că îmi plac mai mult decât cărțile de ficțiune. De ce? Pentru că așa aflu anumite detalii despre viața unor persoane pe care le admir, pot afla ce le motiveaza, dar si latura umana a fiecăruia, cu vulnerabilități si probleme. De multe ori vedem doar vârful eisbergului din viața cuiva, doar momentele de glorie, dar nu cunoaștem munca, sacrificiile sau îndoielile pe care le are acel om. Pentru că oricât ar fi un om de deștept, talentat, magnific, în spate se ascunde multă muncă și fiecare are temeri, frici și îndoieli. Și mi se pare fascinant să cunoști povestea unui om într-un context politic și social, să îi înțelegi viața.
Citeste in continuare