Sunt multe lucruri de luat în vacanță când pleci cu copiii, multe dintre ele le luăm să fie acolo și sperăm să nu avem nevoie de ele. Cam așa se întâmplă cu trusa medicală: mai bine să fie și să nu avem nevoie. 

Adevărul este în cele mai multe cazuri, putem cumpăra la fața locului ce avem nevoie, doar dacă nu mergem în vârf de munte sau în deșert, dar mi s-a întâmplat să fie weekend sau seara târziu și să am nevoie de câte ceva atunci pe loc, cum ar fi un antitermic sau un antialergic. Așa că prefer să iau cu mine câteva medicamente de bază.

Citeste in continuare

În primăvară am participat la workshop-ul Călătorii de succes cu copiii, organizat de Ana-Maria de la Creștem și călătorim și am aflat multe lucruri tare interesante legate de călătoriile cu copiii. Având în vedere că urmează sezonul de vacanțe, m-am gândit că este momentul perfect să vă împărtășesc câteva din secretele aflate la acel atelier. 

Citeste in continuare

V-am povestit despre experineța de la Biroul de pașapoarte, acum o să vă povestesc despre o altă experență birocratică: depunerea actelor pentru reluarea activității după concediul de creștere copil.

Nu mai știu exact cum a fost atunci când m-am întors la muncă după primul concediul de creștere copil, dar parcă lucrurile au fost mai simple și au decurs mai ușor.

Citeste in continuare

Au tecut trei ani de când i-am făcut prima data pașaport lui Mark. Ne-am agitat mult, dar până la urmă am reușit să îl obținem la timp. Am povestit aici experiența de atunci. 

Din fericire lucrurile au evoluat mult și în ceea ce priește Direcția de Pașapoarte București, lucrurile se mișcă așa cum ar trebui să se miște toate instituțiile publice în anul 2019.

Citeste in continuare

Tații moderni ai zilelor noastre sunt implicați încă de la apariția a două liniuțe pe testul de sarcină. Merg al piață să cumpere căpșuni în miezul iernii, merg la ecografii să vadă minunea de om care se formează. 

Tații moderni ai zilelor noastre vor să fie informați și merg la cursuri de puericultură, de lamaze, de alăptare, ca să învețe cum să fie alături de mamă în misiunea de “părinte”.

Tații moderni ai zilelor noastre știu să schimbe un scutec fără să le fie teamă că cineva va face pipi pe cămașa lor, ba chiar poartă apoi cu mândrie “cămașa pe care a făcut ăla mic pipi, când i-am schimbat primul scutec”.

Citeste in continuare

I-am spus o singură dată lui Mark, când Andy avea câteva săpămâni că este responsabilitatea lui de frate mai mare să îl învețe pe frățiorul lui multe lucruri: să se joace, să îl învețe să coloreze, să îl învețe cântecele.

M-a privit cu ochișori mirați și mi-a părut rău că am pus pe umerii lui o asemenea povară. Apoi l-am luat în brațe și i-am spus că noi vom fi acolo să îl sprijinim și îl vom învăța împreună pe cel mic tot ce trebuie să știe.

De atunci nu am mai reluat ideea. 

Citeste in continuare

Mulți părinți se așteaptă ca atunci când le cumpără copiilor lor jucării, aceștia din urmă să se joace singuri. I-ai cumpărat o sacoșă de jucării și o împăștii mândru pe covor: “Ia copile și te joacă!” Ei bine, vă spun eu că în cele mai multe cazuri nu o să se întâmple asta. Nu este suficient să umpli camera copilului cu jucării. Copilul are nevoie de atenție, de implicare, de ghidare. 

Citeste in continuare

Mark avea trei luni când am plecat prima dată de acasă. Am mers la părinții mei la Roman, de Crăciun. Am luat cu noi tot ce puteam să luăm, inclusiv sterilizatorul, care era o cutie maaaare și voluminoasă. Mașina era plină ochi: căruț, sterilizator, pompa de sân, scutece, hăinuțe, păturici, șervețele de fund, gel de suș, șampon, orice am fi putut avea nevoie pentru copil. 

A fost o nebunie, nici acum nu îmi dau seama cum de au încăput atâtea lucruri în mașină. În timp am învățat că nu am nevoie chiar de toate și că unele din ele chiar erau în plus, dar primele drumuri au fost cu portbagajul plin. 

Citeste in continuare

Eram în școala generală, prin clasa a șasea cred, când s-a discutat despre o excursie cu clasa. Trebuia să alegem între două destinații și pentru că nu reușeam să cădem toți de acord, s-a propus să votăm. Aveam câteva zile la dispoziție să ne gândim, să discutăm cu părinții și apoi urma votul. Eram foarte încântată și știam clar unde voiam să merg. În pauze discutam cu colegii și mereu erau dezbateri legate de ce locație vom vota. Eram încântată de excursie, dar eram mai încântată că am ocazia să îmi exprim părerea prin vot.

Citeste in continuare

La primul copil suzeta a apărut în gurița lui în primele zile. Când nu am mai rezistat cu alăptat la cerere, cu plânsete, i-am dat suzeta. Observasem și că are tendința să bage degetul în gură, așa că am preferat să îi dăm suzetă. De suzetă mai scapi, degetul rămâne cu el mereu. Și el a fost fericit și noi mai liniștiți. Cum plângea, cum părea un pic agitat, îi dădeam suzeta. Nu știu exact de unde a apărut prima suzetă, dacă am cumpărat-o sau am primit-o, sigur este că i-am dat-o la un moment dat. Și a fost liniște. Apropos, termenul în engleză este “pacifier” care pe mine mă duce cu gândul la “a face pace”, pentru că ăsta este rolul ei, să aducă pace și liniște în familie.

Citeste in continuare