Anca's Diary

Ieri a fost ziua lui Mark și de ziua lui a vrut să stăm cu el, să nu mergem la birou, să nu îl ducem la grădiniță și să facem ce vrea el. Ne-a anunțat asta cu două zile înainte și a spus-o într-un fel în care nu puteam să îl refuzăm. Așa că am acceptat imediat și am făcut programul după cum a vrut el.

Citeste in continuare

Școala primară am făcut-o la școala din cartier. Nu era considerată o școală de top din oraș, dar erau mulți profesori buni și se făcea carte. Fiecare învăța după cum putea. Erau și elevi care abia treceau clasa, dar erau și elevi care mergeau la olimpiade și apoi ajungeau la liceele cele mai bune din oraș și apoi la facultate. 

Am început școala în toamna anului 1989. Toți aveam uniformă și pe pereți erau tablouri cu însemnele partidului. Abecedarul meu avea pe prima pagină poza conducătorului iubit, așa cum aveau toate Abecedarele copiilor care începeau clasa întâi. Înainte să învățăm prima literă, învățam cine ne conduce țara.

Citeste in continuare

Am vrut să îi văd mari, să mergă singuri, să mă strige când îi doare ceva. Am vrut să îi văd mari, să își facă prieteni și să știe să spună ce vor și ce nu vor. Să știe când pot singuri și când au nevoie de ajutorul meu. 

Am vrut să îi văd mari, să ceară apă când le e sete și mâncare când le e foame. Să înlocuiască plânsul cu cuvinte și să nu depindă de noi la fiecare pas.

În toamna asta au mers amândoi la grădiniță. Andy a început grupa baby, Mark a început grupa mare.

Citeste in continuare

Am trecut cu bine de prima zi de grădiniță. A fost cu emoții, dar uite că a fost bine. Vorbesc despre mine, că pentru mine a fost mai greu, copilul a fost ok. A plâns puțin, dar nu după mine, ci după o jucărie. La finalul zilei a spus că mai mergem și mâine. Deci e de bine.

Citeste in continuare

Te rogi de ei să vorbească, îți faci griji că nu spun niciun cuvânt, iar când încep să turuie, nu se mai opresc. Mai mult, mai dau și câte o replică de te lasă mască sau îți vine să intri în pământ de ruține. Sinceritatea copiilor este delicioasă, dar uneori nu știm cum să o dregem după câte o replică monumentală. Nici nu știi ce să faci: să râzi, să fugi să te ascunzi, să te faci că nu ai auzit?

Sigur vi s-a întîmplat măcar o dată să spună copilul ceva care să vă pună într-o situație incomodă  sau chiar să vă vină să intrați în pământ de rușine. 

Citeste in continuare

Ca în orice domeniu și în cel al jucăriilor există trenduri și jucării la modă. Unul dintre cele mai noi trenduri pe piața de jucării în acest moment, îl reprezintă jocurile prin care copiii învață codare, adică primii pași în programare. Cum? Simplu. Copiii trebuie să își dea seama care este succesiunea de mișcări pe care un roboțel trebuie să le facă pentru a ajunge din punctul A în punctul B. Noi am testat 5 astfel de jocuri de codare și vă putem spune care au fost impresiile noastre. 

Citeste in continuare

Astăzi copilul meu cel mic împlinește 2 ani. Oficial, bebelușul nu mai e bebeluș este băiețel. A fost de mic foarte activȘ la 9 luni s-a ridicat în picioare la marginea patuțului, la 10 luni și un pic mergea singur. Acum aleargă, se cațără, cântă, dansează, joacă fotbal, merge cu trotineta. Spune destul de multe cuvite, așa că am reușit să îi iau un scurt interviu:

Citeste in continuare

Pe Mark îl interesează tot: mașini, muzică, istorie, știri politice, meteo, vrea să le afle pe toate. Și atunci când îl pasionează un subiect, pune multe întrebări și nu renunță ușor până nu află cât mai multe. 

În primăvară am fost la concertul We will rock you. A fost fascinat de melodii. Apoi ne-a tot cerut să îi punem să asculte Queen. Așa a început pasiunea lui pentru Queen și Freddie Mercury. Cântă așa cum înțelege el versurile unor melodii. A început cu Radio Gaga, apoi We will Rock you. I s-a alăturat și Andy și acum cântă împreună și bat la tobe.

Citeste in continuare

Când era Mark mic, de fiecare dată când ieșeam în oraș cu el la plimbare, plecam după mine cu toata casa: scutece, haine, păturici, șervețele, jucării, cănuțe, castronel, linguriță, tot ce credeam eu că aș avea nevoie. Bineînțeles că nu foloseam nici jumătate din ele, dar mereu căram după mine o geantă zdravănă, nu care cumva să îmi lipsească ceva. După ce a mai crescut un pic mai mare și nu a mai avut nevoie de așa multe lucruri, am început să mă relaxez. Scăpasem de stresul cel mai mare, cu scutecele, așa că luam cu mine foarte puține lucruri sau uneori nimic. Eram foarte mândră că pot ieși din casă cu copilul de mână, fără să avem după noi o armată de lucruri inutile. Andy era abia în faza de bebeluș în burtă, așa că mă bucuram de libertatea de a nu căra aproape nimic cu mine în plimbările prin oraș.

Citeste in continuare