Anca's Diary

În articolul de acum două zile am povestit că pentru mine cina înseamnă de cele mai multe ori salată, și nu mă refer la salată de vinete sau salată boeuf, ci la un castron plin cu legume.

Știu că poate părea plictisitor să mănânci mereu salată și multă lume m-a întrebat cum de nu mă plictisesc de salată, salată și iar salată. Adevărul este că sunt atât de multe opțiuni și alternez atât de mult ingredientele, încât nu îmi ies două salate la fel pe parcursul a două, trei săptămâni. Iar de-a lungul timpului am încercat atât de multe variante, încât știu deja că nu există limite în a combina și a explora acest teritoriu al salatelor și de multe ori este suficient să schimb un ingredient ca să obțin cu totul altceva.

Ei vor paste și pizza, mâncăruri cu sos, șnițele, cartofi în orice variantă și mereu mă întreabă ce le pregătesc bun ca desert. Eu vreau să mă mențin în formă, în timp ce ei au nevoie să crească și să aibă energie pentru toate jocurile și activitățile lor de peste zi.

Eu vreau să le ofer mâncare suficient de nutritivă care să le ajute creșterea (copiilor), suficient de gustoasă încât să le placă, dar cu toate astea vreau să am grijă și de nevoile corpului meu.

După ce de-a doua sarcină, când mi-am propus să slăbesc, am căutat soluții ca să pot mânca la aceeași masă cu familia mea, dar și să scap de kilogramele în plus. Nu a fost ușor, pentru că nu puteam să îi țin și pe ei la dietă, așa că a fost nevoie să ajung la un fel de pace în ceea ce privește mesele mele și ale lor. Primul pas a fost să conștientizez că eu nu pot să mănânc la fel de mult sau la fel de caloric precum copiii și soțul, fără să mă îngraș.

Am început anul fără niciun plan, fără niciun obiectiv. După un Decembrie agitat și cu multă muncă, singurul plan pentru 2022 a fost să iau o mică pauză și să mă relaxez. Un pic surprinzător și total necaracteristic  pentru un Scorpion obsedat de control ca mine, care are mereu o listă cu lucruri de făcut și obiective foarte bine stabilite. Dar cumva simțeam că nevoia de a mă relaxa puțin era mai importantă decât nevoia de a planifica și de a controla totul.

Unul dintre lucrurile pe care vreau să le evit este risipa alimentară. Și nu mă refer la a adăuga prea multe alimente într-un fel de mâncare, ci la aruncarea mâncării. Nu pentru că sunt zgârcită, ci pentru că mi se pare păcat să arunc mâncarea, să îmi bat joc de munca mea sau a altora.  

Nu este un secret pentru nimeni că românii au suferit mulți ani de foame, că au fost umiliți stând la cozi, cumpărând pe cartele și de cele mai multe ori descurcându-se cum au putut, printr-un sistem de pile și relații. Nu este un secret că cea mai mare parte a timpului și-o petreceau procurând alimente pentru iarnă (ciuperci, fructe de pădure), făcând agricultură în spatele blocului sau la rudele de la țară. Așa că primii ani de capitalism au fost niște ani de răsfăț culinar. Era absolut normal să îți dorești să ai frigiderul plin așa cum vezi în filmele americane, să știi că nu mai trebuie să stai la cozi pentru o bucată de pâine și că poți cumpăra banane vara. Și de la relaxarea că ai mereu mâncare în frigider până la risipa alimentară a fost doar un singur pas. Pentru că la început au fost frigidere pline „ca să fie”, apoi ne-am obișnuit să cumpărăm ca să avem acolo și uite așa am ajuns să cumpărăm mai mult decât puteam consuma și să nu ne mai pese.

Îmi place să citesc și asta nu mai este de mult un secret. Îmi plac cărțile bune, scrise bine, care mă fac să simt ce simte personajul, care mă fac să trăiesc și să îmi imaginez ceea ce îmi arată autorul prin cuvinte. Îmi plac biografiile, îmi plac cărțile din care am ceva de invățat, îmi plac cărțile din care aflu lucruri noi despre locuri în care nu am fost, despre timpuri în care nu am trăit, despre oameni care au ceva de spus, dar pe care nu o să pot să îi cunosc.

Îmi place să citesc și îmi place să vorbesc despre cărți. Îmi place să schimb păreri și impresii despre cărți și am mereu o listă deschisă cu cărți pe care vreau să le citesc.