Seara, in camera de hotel in Lucian observa ca nu suntem singuri in camera. Pe perete a aparut o soparla mica, care s-a ascuns repede dupa aerul conditionat. Ramanem destul de calmi, pentru ca stim ca e inofensiva. Totusi sunam la receptie, dar fata de acolo nu prea intelege engleza, asa ca vine in camera sa vada care este problema. Cum soparla e ascunsa dupa aerul connditionat, singura modalitate de a-i explica este sa ii aratam o poza cu o soparla pe internet. Noroc ca functioneaza bine wi-fi-ul. Am putea clasifica asta in categoria “cum sa scapi de o soparla cu ajutorul internetului”.
Chang Rai – Templul alb – intre Kitsch si finete
Dis de dimineata placam din Chang Mai spre Chang Rai. Incet – incet ne apropiem de granita cu Laos, unde ne vom petrece urmatoarele zile. Ca sa evitam cazul in care calatorim pe acelasi scaun cu cativa localnici, in timp ce le tinem in brate gainile sau cosurile cu usturoi, ne-am luat bilete de autobuz VIP. Scaunele sunt foarte mari, perfecte pentru dormit tot drumul, mai ales ca ne-am trezit la sapte dimineata. Dar si prea mult VIP tsrica. Aerul conditionat e dat la maxim si nu poate fi oprit asa ca ajungem la Chang Rai semi-inghetati. Ne cazam si plecam in recunoastere. Dupa ce ne aranjam excursia cu barca in Laos (o sa revin la asta in postarile urmatoare), tocmim un jeep sa ne duca sa vizitam Templul alb, care este la aproximativ 13 km de oras.
Spre deosebire de toate templele din Thailanda care sunt aurii, acesta este alb-argintiu cu sclipiri de gheata. Templul cu design contemporan este opera artistului Chalermchai Kositpipat, care a vrut sa simbolizeze faptul ca sufletul lui Budha este imaculat, cum am citit ulterior.
Chang Mai – plimbare cu elefantii
Ne-am trezit de dimineata si am plecat in excursie. Cu o seara inainte am tot cautat excursii, si pana la urma am ales una care sa imbine cate putin din ce ne dorim fiecare dintre noi. Dupa experienta pe care a avut-o data trecuta, Lucian vrea sa mergem cu microbuzul, si nu cu jeep-uri decupate, asa cum ofera majoritatea agentiilor de turism. Motivul e simplu: la 90km/ h nu ai stabilitate, si e foarte curent.
Chang Mai, ziua 1
3 ianuarie 2013
Am ajuns in Chang Mai la 10 dimineata, am mers sa ne cazam, sa facem un dus si toata ziua ne-am patrecut-o hoinarind prin oras. Dupa ce am facut dus, am constatat ca nu am uscator de par in camera si am sunat la receptie: “Excuse me, can you please tell me where I can find a hair dryer?” “a Crocodile?” “no, a hairdryer, for wet hair”. Asta a avea sa fie prima lectie de comunicare: foloseste cuvinte putine, si simple. Fraze scurte si la obiect.
In Chang Mai ne-am intalnit cu un prieten de-al lui Lucian, care locuieste acolo de ceva vreme, si aici a inceput initierea noastra in tainele mancarii si culturii thailandeze. Toate intrebarile si nedumeririle noastre si-au gasit raspuns, pentru ca ceea ce iti poate povesti cineva care locuieste acolo, bate orice Lonely Planet sau ghid de calatorie ai citi.
Initierea a inceput cu un shake de fructe si o masa copioasa, urmata de cate o cafea cu desene, personalizata pentru fiecare.
Dupa masa, a urmat initierea in spiritualitate, cu o vizita la doua temple absolut senzationale. Stim deja lectia “no sexy to Budha”, ne-am prins ca trebuie sa ne descaltam la intrare, acum aflam si ca nu trebuie sa tinem picioarele indreptate spre Budha. Incepem sa devenim experti in budhism. Lasand gluma, cred ca in Chang Mai am inceput sa descopar cat de placut poate fi sa intri intr-un templu si sa petreci cateva minute cu gandurile tale.
Incepe sa ne placa din ce in ce mai mult Thailanda, mai ales ca maine urmeaza sa ne plimbam cu elefantii!!!
Ca-n tren – de la Bangkok la Chang Mai
2 ianuarie 2013
Seara avem tren spre Chang Mai, pleaca la ora 19:30 din Gara din Bangkok si ajunge a doua zi la ora 10:30 la destinatie.
Ajungem in gara pe la ora 17:30, imediat apar niste angajati de la informatii care ne indica unde sunt afisate plecarile si de la ce peron pleaca trenul. Cum mai avem de asteptat, ne gasim un loc printre ceilalti backpackeri europeni, pe jos in gara. Probabil in Romania nu m-as aseza pe jos in mijlocul Garii de Nord, dar aici e atat de curat, incat mi se pare gestul cel mai firesc.
Nu pot sa nu remarc ca si aici sunt poze cu regele si nu imi termin bine gandul cand incepe sa se auda din difuzoare un cantec destul de asemanator cu “Trei culori cunosc pe lume” si toti thailandezii se ridica in picioare ca impinsi de un arc. Ma uit nedumerita in jur, vad ca ceilalti europeni stau in continuare relaxati, dar apoi intalnesc privirea furioasa a unei localnice, care pare gata-gata sa ma manance cu rucsac cu tot, si in secunda urmatoare sunt si eu in picioare. Am mai mentionat dragostea si respectul profund pe care thailandezii il au pentru rege si pentru familia regala, dar nu stiam ca acest respect este manifestat atat de organizat. Mai tarziu am citit in Lonely Planet ca in fiecare zi la ora 8 dimineata si la ora 6 seara se aude imnul si toata lumea se ridica in picioare si saluta regele. Daca vorbesti de rau sau jignesti familia regala, acest fapt se pedepseste cu inchisoare pana la 7 ani.
In cinematografe, inainte de inceperea filmului, sunt difuzate imagini cu regele, si toata lumea se ridica in picioare cat timp apar aceste imagini pe ecran.
Se pare ca nu doar in cazul dictaturilor se practica adularea conducatorului mult iubit, diferenta este ca in cazul thailandezilor nu este ceva impus, dragostea si respectul lor pentru familia regala sunt sentimente cat se poate de sincere.
Biletele de tren le cumparasem cu cateva saptamani in urma, deci nu aveam foarte mari emotii in privinta calatoriei. Totusi, am ajuns cu o ora si jumatate mai devreme in gara. Lucian decide sa faca o inspectie sa vada cum sta treaba pe peron, si constata ca trenul este deja tras la linie. Ne spune ca a inspectat vagoanele si cu exceptia primul vagon care e mai vechi, toate celelalte arata foarte bine. Ne hotaram sa ne urcam in tren si pornim de-a lungul trenului cautand vagonul 4 in care sunt locurile noastre. Ne bucuram cand vedem cat de bine arata vagoanele, dar vagonul 4 pare de negasit pentru ca mergem si mergem si nimic. Bineinteles ca vagonul 4 este ultimul, si la fel ca si primul este foarte vechi, de parca cel care a aranjat trenul a vrut sa pastreze o simetrie perfecta in compozitia vagoanelor. Ne urcam in vagon sa ne lasam bagajele, si hotaram ca eu si Vero sa ramane acolo sa le pazim, iar Lucian si Adina sa mearga sa schimbe biletele.
Ceea ce pare aproape incredibil, este ca din tot trenul noi am nimerit intr-un vagon atat de vechi. Ne asezam totusi pe scaun si incepem sa ne aducem aminte cum mergeam cu trenul in tabara si cat de bine ne distram. Intre timp mai apar si alti europeni, si observam ca de fapt este foarte curat in vagon, in plus apare un nene care pare sa fie un fel de omul de serviciu & controlorul vagonului, cu o sacosa plina cu hartie igienica, prosoape si un mop. Cand am vazut sacosa de hartie igienica, mi-am dat seama ca totul va fi ok. In Asia hartia igienica nu e foarte populara in toalete (aici fiecare toaleta are un mic dus atasat), in schimb in restaurante gasesti hartie igienica pe masa in loc de servetele. Ceea ce inseamna ca aici hartia igienica e semn de rafinament. Deci o punga plina cu hartie igienica in tren, nu poate fi decat culmea rafinamentului. Mai apare si o tanti care plimba o caldare cu gheata si cutii de suc si bere, controlorul ne aduce meniul pentru cina, deci situatia arata dintr-o data foarte promitator.
Incepem sa ne gandim ca ar fi mai bine sa ii sunam pe Lucian si Adina sa nu mai schimbe biletele, pentru ca noua deja ne place in tren. Dar cei doi apar cu fetele lungi si triste, nervosi ca nu au mai gasit decat 3 locuri imprastiate in tot trenul. Oricat incercam sa le explicam ca e ok si le prezentam partile bune, nu reusim sa ii convingem decat dupa ce le luam cate o bere si incepem sa povestim despre taberele din copilarie.
Cand a venit ora culcarii, nenea controlorul a venit si ne-a facut pe rand la toti patul, cu o viteza ametitoare (aproximativ 1 minut pentru un pat), si in cateva minute aspectul trenului s-a schimbat complet. Calatoria cu trenul a fost pana la urma chiar foarte ok, singurul inconvenient fiind ventilatia data putin cam tare.
A doua zi dimineata, la ora 10 am ajung la Chang Mai.
Bangkok-ul in imagini
Bangkok, China town
tot China town
rodii 🙂
durian – un fruct care miroase ca un tomberon plin, in zi de vara
shopping in China town
tuk- tuk
foot masage
fast banking
no sexy to Budha
bar in Sukhumwi
celebrating the engagement in Sukhumwit
la shopping – de aici mi-am cumparat caietul pe care am scris in vacanta
primele impresii
Bangkok – Grand Palace – no sexy to Budha
Pentru ca vazusem cu o zi inainte cum sta treaba cu distractiile in Bangkok, ne-am gandit a doua zi sa o dedicam obiectivelor turistice adevarate, asa ca am inceput cu o vizita la Marele Palat. Citisem in Lonely Planet ca nu poti inra in temple imbracat sumar in pantaloni scurti, maieu, si aveam cu mine o esarfa pe care o scoteam de cate ori era nevoie si ma infasuram peste haine. Lucian, evident ca era in pantaloni scurti, probabil a crezut ca la a doua vizita il vor primi bucurosi indiferent de tinuta.
La intrarea in curtea Palatului, era un nene cu o portavoce, a carui job era sa le spuna turistilor care nu erau imbracati adecvat ca nu pot intra si ii directiona catre centrul de inchirieri haine lungi. Cum Lucian era in pantaloni scurti, a trebuit sa il asteptam pana cand a inchiriat o pereche de nadragi lungi si largi, timp in care l-am vazut pe nenea paznicul in actiune. Imaginati-va ca la Palat intre mii de turisti zilnic, si el sta sa le atraga atentia rand pe rand la fiecare in parte ca nu sunt imbracati potrivit, fara sa para ca se plictiseste sau ca se enerveaza. Cele cateva cuvinte in limba engleza pe care le stie, fac ca toata chestia sa fie cat mai haioasa. Cel mai des am auzit expresii de genul: “no short pants at Grand Palace, Sir (fara pantaloni scurti la Marele Palat, domnule), “long pants, please (pantaloni lungi, va rog)”. Pentru ca unii turisti incercau sa il fenteze (un tip si-a pus si el o esarfa peste pantaloni), sau se faceau ca nu il aud si treceau mai departe, omuletul era nevoit sa apeleze si la altfel de fraze: “no men in skirt, Sir (fara barbati in fusta, Domnule)”, “I know you hear me, why you don’t stop and go back? (stiu ca ma auzi. de ce nu te opresti si nu te intorci inapoi?”. De departe cea mai haioasa replica i-a adresat-o unei rusoaice care nu intelegea sau se facea ca nu intelege cand i s-a spus ca nu poate intra pentru ca are fusta prea scurta. “No short skirt, lady!” (Nu cu fusta scurta, doamna!”). Rusoaica merge mai departe. Functionarul usor panicat: “Lady, lady, short skirt sexy! No sexy to Budha! (Doamna, doamna, fusta scurta sexy! Nu sexy la Budha!”). Asta avea sa ramana una din replicile favorite din excursie.
Marele Palat, pare desprins din alta lume, o lume de poveste, asa cum doar in cartile de basme credeam ca exista. O curte imensa, cu multe cladiri, avand fiecare scop administrativ sau religios, toate impodobite cu pietre, statui, marmura si aurite pe exterior. Marele Palat m-a impresionat prin detalii si straluzire, fiecare pietricica atent pusa dupa un plan bine stabilit. In templul din mijlocul curtii, se afla o statuie mica a lui Budha, din smarald, pe un altar inalt, aurit si batut cu pietre scumpe. Statuia aia mica si verde, este considerata cea mai sfanta statuie a lui Budha, si de aceea atrage mii de turisti zilnic. In ciuda miilor de turisti, templul ramane un loc de pelerinaj pentru budhisti, care vin sa se roage, aduc flori si aprind betisoare parfumate.
Chiar inainte sa iesim din curtea Palatului, am vazut un indicator spre Silk Museum (muzeul de matase) si am intrat mai mult ca sa ne adapostim de caldura si sa ne mai tragem sufletul sub un aer conditionat. Aveam sa descopar cel mai frumos muzeu pe care l-am vazut vreodata. Muzeul a fost construit in cinstea reginei Sirikit si sunt expuse costumele pe care regina le-a purtat in calatoria pe care a facut-o in 1965 in Europa si S.U.A. Pregatirea costumelor a durat aproape 2 ani si a solicitat ajutorul doamnelor de la Curtea Regala, istorici si a ajutorul stilistului francez Paul Balmain. Rochiile sunt spectaculoase, pentru ca reflecta fiecare cate ceva din cultura, istoria si traditiile Thailandei.
Pentru ca materialul de baza folosit este matasea, muzeul are o sectiune dedicata cresterii viermilor de matase si procesului de obtinere a matasii. Mi s-a parut cu adevarat fascinant muzeul si recomand cu toata caldura sa il vizitati daca ajungeti acolo.
Am plecat de la Marele Palat undeva in jurul pranzului si am nimerit intr-un loc foarte dragut, cu mancare delicioasa, unde am avut impresia ca suntem in sufragerie la niste rude, in vizita. Joy Luck Club e numele restaurantului.
Despre traficul din Bangkok, am mai scris cate ceva in postarea anterioara, dar simt nevoia sa revin pentru ca sunt multe aspecte care merita mentionate. Semafoarele si semnele de circulatie sunt pur orientative, iar trecerile de pietoni sunt desenate ca sa treci pe ele doar cand nu sunt masini, pentru ca nu opreste nimeni. Nu se claxoneaza foarte mult, dar ceea ce ma speria de fiecare data foarte tare era intratul in sensul giratoriu prin partea stanga. Am avut mereu senzatia ca suntem pe contrasens. Cateva zile mai tarziu, in Hanoi, aveam sa duc dorul traficului din Bangkok.
Seara, urma sa luam trenul spre Chang Mai.
P.S . Daca ajungeti in Thailanda, nu uitati: No sexy to Budha!
Bangkok – de la agonie la extaz
Primul lucru pe care mi l-am cumparat in calatorie, a fost un caiet superb cu copertile erau imbracate in material rosu cu model auriu, pe care aveam sa il folosesc drept jurnal pe tot parcursul excursiei. Nu am avut timp sa scriu mereu, uneori notam doar cateva cuvinte despre ce am facut in ziua respectiva, dar odata intoarsa acasa am recitit cu placere detalii din primele zile pe care poate altfel le-as fi uitat. O sa incerc sa transcriu aici cateva din impresiile pe care mi le-am notat.
1 ianuarie 2013
Am ajuns in Bangkok la ora 11, dupa un drum lung si obositor cu avionul. Anul Nou ne-a prins in Doha (Qatar) unde am avut o escala de o ora. Nu am reusit sa dorm foarte mult in timpul zborului, asa ca in momentul in care am ajuns in Bangkok eram destul de debusolata. Ne-am grabit sa luam un taxi de la aeroport si sa plecam spre hotel. Mi s-a parut interesant cat de bine erau organizati la capitolul taximestristi versus turisti. Si taximetristii si turistii stateau la cate o coada, iar intalnirea se facea la ghiseul unei tanti functionare care intreba turistii unde vor sa mearga, cate bagaje au si in functie de asta cereau un anumit tip de masina si apoi dadeau soferului adresa la care vroiai sa ajungi.
Adormita cum eram, am uitat ca in Thailanda se circula pe stanga si nu intelegeam de ce s-a urcat Lucian pe locul soferului, apoi am vazut ca nu are volan si m-am linistit. Mai tarziu aveam sa imi dau seama ca oricum i-ar fi fost imposibil sa conduca in Bangkok datorita traficului haotic. Am plecat pe autostrada spre cartierul vechi unde aveam rezervare la hotel, drumul fiind pe autostrada, printre zgarie nori si gadila-nori, cum le spune Adina (gadila-norii sunt niste zgarie-nori mai mici care nu ajung sa zgarie norii, ci doar ii gadila). Senzatia a fost ca suntem undeva in America. Daca nu ar fi fost tot felul de dughene, tarabe si trosconete din loc in loc, am fi crezut ca suntem pe un alt continent. Dar am ajuns curand in orsaul vechi, o adunatura de cladiri darapanate, maghernite, tarabe, tuk-tuk-uri, vanzatori ambulati si sute de fire de cabluri agatate intre stalpi. Taxiul ne-a lasat la capatul unei strazi pietonale, de unde ne-am luat rucsacii in spate si am pornit spre hotel. Rambuttri Villa pe Soi Rambuttri, un loc in care sunt foarte multi europeni, un fel de Vama-Veche la scara extinsa.
Recunosc ca la inceput nu mi-a facut o impresie prea buna locul, si ma intrebam ce i-o fi placut lui Lucian atata de mult in Bangkok si de ce spun toti ca orasul e senzational. Abia spre seara, dupa un masaj la picioare si o portie de mancare thailandeza, aveam sa descopar adevarata savoare a Bangkok-ului. Poate pentru ca era 1 ianuarie, orasul era destul de linistit, sau cel putin asa am crezut pana am ajuns in cartierul chinezesc, in care era mare agitatie. Toate strazile sunt un imens bazar, un amestec de tarabe cu tot felul de nimicuri din plastic, fructe, condimente, mancare gatita, cateva mese unde poti sa manaci mancarea gatita acolo pe strada, o harmalaie de oameni, tarabe si mijloace de transport sau de gatit, greu de descris. Daca ai visat vreodata sa mergi la shopping si sa iti cumperi din acelasi loc chiloti, dvd player, becuri, perie de par, lighean, capac de wc, carnati, decoratiuni pentru Anul Nou chinezesc, supa, sampon si multe alte lucruri, fara sa fii intr-un supermarket, atunci China town e raspunsul pentru rugaciunile tale.
Dar adevarata magie incepe abia aseara. Mii de lumini colorate se aprind in tot orasul si ii dau o stralucire aparte. Mii de arome isi fac simtita prezenta de la vanzatorii ambulanti care gatesc pe strada la niste bucatarii pe roti, pe care le muta in functie de vadul de clienti. Din loc in loc, gasesti sezlonguri aliniate frumos pe trotuar, pe care poti sa te asezi pentru un masaj la picioare sau la spate. Obositi dupa drum, si nauciti de la diferenta de fus orar, ne-am hotarat sa ne asezam pentru un masaj la picioare de jumatate de ora, dar ne-a placut atat de mult, incat am mai cerut un masaj de jumatate de ora la spate. Costul pentru jumatate de ora este de 120 babti, iar pentru o ora 220 bahti, echivalentul a 4, respectiv 7 dolari. Cum poti sa refuzi un astfel de rasfat, mai ales ca atunci cand te ridici de acolo dispare orice urma de oboseala?
Nu am mancat la vanzatorii ambulati, pentru ca asa scria in Lonely Planet, biblia turistului neexperimenat. Intre noi fie vorba ne-am mai si pacalit cu Lonely Planet-ul asta, in sensul ca ne-am panicat degeaba pentru niste pericole pe care am avut probabil norocul sa nu ne loveasca. Oricum daca mergi cu LP-ul in mana esti un fel de tinta sigura, daca il mai si deschizi din cand in cand si cauti ratacit cu privirea nume de strazi, cladiri, restaurante o sa fii asaltat imediat de oferte de tuk-tuk, restaurante, masaje, hoteluri, excursii sau chiar sa iti vanda un alt LP, editie mai noua. E fantastic cat de buni vanzatori sunt asiaticii, dar la asta o sa tot revin pe masura ce va mai povestesc.
Deci am mancat senzational de bine, intr-un loc in care probabil mama nu m-ar fi lasat sa mananc, sau nu inainte de sterge si dezinfecta bine masa, scaunul, tacamurile, farfuriile, si pe bucatar cu toata familia lui.
Cu forte prospete dupa masaj si cina, am plecat sa ne plimbam pe celeba Kao Sahn, o strada pietonala plina de baruri, tarabe, agentii de turism si cam orice altceva ar mai avea nevoie un turist. Majoritatea cladirilor sunt darapanaturi ale unor cladiri care nu au fost niciodata finisate. Pe fatadele lor, zeci de reclame luminoase si colorate anunta numele locului si serviciile pe care le ofera. Fiecare dintre ele este o combinatie bizara de restaurant, magazin, agentie de turism, bar, masaj, coafor, etc. Daca vrei ceva, nu conteaza ce, trebuie doar sa intrebi si se gaseste o solutie pentru nevoile tale. Daca as eticheta Kao Sahn-ul, as spune ca e cel mai aproape de imaginea pe care as asocia-o cu Turnul Babel.
Dar distractia abia incepea. Am luat un taxi si am plecat in Sukhumwit, cartierul cel mai renumit din Bagkok pentru barurile cu danasatoare (Go – go bar). Trebuia sa vad si eu cu ochii mei de ce e atata fas in jurul cartierului astuia si a fetelor de aici. Spre deosebire de orasul vechi, in Sukhumwit sunt multe hoteluri noi, inalte din sticla, iar pe deasupra trece Sky Train-ul (trenul suspendat care face legatura intre oras si aeroport).
Am intrat in Nana Station, un fel de hanul lui Manuc in care in fiecare camera e un mic bar cu fete care danseaza. Asta in cazul in care sunt fete, pentru ca de multe ori sunt baieti in curs de transformare din baieti in fete. Am incercat si noi sa ne dam cu parerea care sunt fete si care nu. In timp ce la unii era destul de evident, sunt sigura ca la altii operatiile reusisera mai bine si transformarea era totala. Daca nu ma credeti, aruncati un ochi la fetele de la acest concurs de miss. Miss Tiffany este un concurs de frumusete pentru transexuali care are loc in Pataya din 2004 si care este transmis live la televiziunea din Thailanda, cu un rating aproximativ 15 milioane de telespectatori. Pe youtube sunt foarte multe filmulete dela ultimele editii ale acestui concurs. Acesta este unul de la deschiderea concursului din 2012.
Cand ne-am intors in cartierul vechi, Vama Veche se trezise la viata si am decis sa ne mai oprim la o terasa inainte de culcare. Reusisem sa rezistam cu succes fara sa dormim, ceea ce a fost o adevarata provocare, dar pana la finalul zilei aveam sa realizam cat de interesant e Bangkok-ul si sa ne prinda deja microbul asiatic. Incepuse deja sa imi placa Asia.
La final, vreau sa vedeti ce inseamna fast banking in Thailanda. In aceasta furgoneta este o agentie bancara. Costuri minime de relocare in cazul in care nu mai merge treaba ca nu e vad. Mai mobila de atat, nu stiu daca se poate. Si daca nu mai merge cu cash-ul, de maine vindem inghetata, sau tofu prajit.
Ne reauzim maine cu povesti de la Marele Palat si momentul de adulare a regelui.
Va pup! Somn usor!
Asia de Sud Est – primele impresii
Dupa o saptamana de cand am inceput calatoria, am ajuns la concluzia ca Asia nu este doar inca o destinatie de calatorie, Asia este o experienta, o lectie de viata. Cu fiecare loc pe care il vad, invat lucruri noi, cu fiecare zambet pe care il primesc de la localnici, ma simt mai bogata. Asia inseamna simplitate, regasire si invatare. Asia se simte si se invata cu toate simturile deschise la maxim: vaz, auz miros dar mai ales gust.
Daca vrei sa simti cu adevarat si sa intelegi, locul perfect de pornire este intr-o piata locala. Mirosul si culorile mirodeniilor, aromele mancarii gatite pe strada (nu e recomandat totusi sa mananci pe strada), forfota si agitatia bazarului, sunt punctele definitorii pentru Asia. Bazarul ramane unul din cele mai importante atractii ale orasului, atat pentru negot cat si pentru socializare. Numitorul comun il reprezinta negocierea.
M-am indragostit iremediabil de mancarurile si aromele de aici, preferata mea este de departe supa Tom Yam, desi cu o saptamana in urma nici nu as fi indraznit sa ma gandesc ca voi manca ceva atat de picant. Mancarea in general este o explozie de gusturi si arome, un rasfat al papilelor gustative si al mirosului.
Asia inseamna o cascada de culori: de la imbracamintea localnicilor, la tarabele din bazare cu fructe, condimente sau textile, totul fremata de exuberanta si bucurie de viata. Aici pana si religia are culoare, hainele portocalii ale calugarilor, templele colorate strident si aurite, florile aduse ca ofranda, sunt pete de culoare care nu raman neobservate.
Daca simti nevoia de o gura de liniste si racoare in agitatia orasului, o vizita intr-un templu budist este refugiul perfect. Cu picioarele goale, cu o esarfa in jurul umerilor, imi place sa imbratisez racoarea unui templu, in aroma betisoarelor parfumate pe care le aprind cei care vin sa se roage.
Dar peste toate astea, sunt zambetele copiilor, pure si luminoase, care sunt fericiti daca le faci cu mana sau le faci poze. Nu ai cum sa nu ii indragesti cum te privesc cu ochi curiosi, si simti cum iti zambet larg ti se deschide pa fata cand ii vezi cat sunt de frumosi.
Asteptarile mele au fost de mult depasite, iar pofta de cunoastere si dorinta de a vedea cat mai mult abia acum mi se deschid.
Astept cu nerabdare restul calatoriei si pornesc mai departe cu sentimentul ca oricat de multe carti as fi citit nu ar fi egalat experienta unei astfel de calatorii.
Ma inclin in fata voastra, cei care v-ati facut timp sa imi cititi gandurile.
Bagajul pentru Asia
Ma uit afara la oamenii care merg zgribuliti de frig, si la teancul de tricouri si pantaloni scurti de pe pat, si nu-mi vine sa cred ca in cateva zile voi fi in tarile calde. E destul de greu sa impachetez haine de vara si crema de plaja cand afara sunt minus cateva grade, si tentatia de a pune in bagaj haine groase e foarte mare.
Modelul meu de bagaj pana cum a fost valiza mare cu roti, in care impachetam dublu cantitatii de haine necesare pentru o saptamana, accesorii, gentute, cosmetice, carti si cine ce stie ce alte chestii dragute si nu neaparat utile.
Acum, fiecare gram in plus conteaza. Cosmeticele le-am pus in recipiente mai mici, pasta de dinti si gelul de dus sunt singurele pe care le-am luat in tuburile lor, in rest o sa mai cumpar la fata locului ce o sa consider ca am nevoie. Am adunat de prin sertare toate mostrele de creme, sampoane si alte cosmetice, pe care le aveam de la reviste si diverse promotii. Am mai impachetat o cantitate generoasa de dezinfectant pentru maini, medicamente si diverse ustensile despre care am citit in Lonely Planet ca ar fi bine sa le ai cu tine, cum ar fi pelerina de ploaie, o lanterna mica. Ramane de vazut cat de utile vor fi.
Peste toate astea, un teanc de hartii: copii dupa rezervari, planul excursiei, copii dupa pasapoarte, asigurari, poze pentru vize, Lonely planet, o harta, un caiet, un pix, aparat foto, incarcator pentru telefon si uite asa s-a umplut rucsacul.
Am facut un test. M-am cantarit cu si fara rucsac, si are o greutate de 10 kilograme. Mai am timp sa ma gandesc ce mai scot din el si sa identific cateva lucruri care raman acasa. Daca nu reusesc sa fac asta prin rationament logic, voi apela la varianta “Ini – Mini – Maini – Mo” pentru a elimina cate un tricou, doua.
Desi am incarcat rucsacul asa cum m-a invatat Alex, maestrul in rucsaci si expeditii, tot am senzatia ca la primul bobarnac o sa cad pe spate si o sa fiu asemeni unui gandac care incearca sa se ridice.
Sunt foarte incantata de excursia pe care urmeaza sa o facem, si cel mai mult ma incanta faptul ca am primit diverse lucruri cadou sau imprumut: rucsacul de la Alex, Lonely Planet-urile de la Simona, pernuta gonflabila pentru avion de la Otilia. Sper sa ma intoc cu suveniruri pe masura.
Va pup! Ma duc sa vad ce mai scot din rucsac!