Eu sunt singură la părinți, soțul meu la fel. Pentru noi, dragostea și atenția părinților noștri a fost canalizată și orientată doar spre noi. Nu știm cum e să împarți, nu știm cum e să nu fii unicul, nu știm cum e să ai un frate. Am fost iubiți și răsfățați până peste poate. Și încă suntem. Cum vor putea doi oameni singuri la părinți să pregătească un copil pentru venirea unui frățior? Asta nu știm nici noi, dar știm că vrem să îi transmitem în continuare ceea ce i-am transmis și până acum: că dragostea noastră nu se împarte și că fratele lui nu vine ca să îi ia locul din inima noastră.