Dimineață ne-au trezit razele soarelui ce se strecurau în cameră printre draperiile trase. Întâi timid, apoi din ce în ce mai cald, mai puternic. Am tras draperiile și am lăsat lumina să inunde camera. Plecasem cu două zile înainte din București, lăsând în urmă vremea îndoielnică și ușor capricioasă a unei primăveri târzii. O primăvară ce nu se lasă invisa de vară, și își plângea nostalgiile în ploi scurte și reci. Acum stăteam în față ferestrei și mă bucurăm de soarele ce strălucea puternic și de clima caldă a celei mai vestice țări a Europei.

Nu am luat micul dejun la hotel, ci la un hotel recomandat în Lonely Planet. A fost cel romantic mic dejun pe care l-am luat vreodată. Un decor mediteranean, cu podele din scânduri vopsite în culori pastel, flori, fețe de masă albe imaculate, veselă și tacâmuri cu clinchet fin. A fost pentru prima data când mi-a părut rău că nu port o rochie vaporoasă la micul dejun. Pantalonii scurți kaki și tricoul alb pe care îi credeam atât de potriviți pentru excursia asta, mă făceau să păr un băiețel de școală generală rătăcit în eleganță și rafinamentul salonului cu geamuri mari ce dădeau spre grădină.

Am savurat fiecare moment al acestui mic dejun și chiar și acum după câteva luni, închid ochii și îmi amintesc fiecare detaliu al decorului.

Am mai hoinărit câteva ore pe străduțele din Evora, și am plecat după oră prânzului spre Lisabona.

Sunt locuri pe care le vizităm şi care ne ramân dragi, ni se lipesc de suflet şi ne amintim mereu cu plăcere de ele. Portugalia este ţara în care am descoperit multe astfel de comori, şi din când in când îmi place să mă uit la poze sperând să regăsesc ceva din farmecul locurilor dragi.

Pe primul loc se află  oraşul Evora, primul pe care l-am vizitat în excursia noastră. Am ajuns după-amiaza în Evora, după un drum de câteva ore de la Madrid. Am găsit foarte uşor hotelul, care ne-a surprins plăcut înca de la intrarea în curte. Deşi face parte dintr-un lanţ binecunoscut, exteriorul păstrează arhitectura locală, probabil arhitectura originală a cladirii înainte de a deveni hotel.

Am plecat spre oraş puţin flămânzi, dar cu chef de plimbare după cele câteva ore petrecute în maşină. După ce am trecut de zidurile vechiului oraş, case albe şi liniştite ne-au întâmpinat tăcute pe marginile străzilor pietruite. Am urcat o pantă îngustă şi am ajuns în una din pieţele oraşului. O atmosferă de calm şi linişte domnea în piaţa veche, de parcă ar fi fost desprinsă din timp, protejată de zidurile vechii cetăţi, care o apărau de trecerea timpului. Pe scările unei biserici vechi stăteau de vorba câţiva bătrâni, iar la cafenelele din jur, băbuţe cochete povesteau amintiri dragi  la o cafea. O atmosferă liniştită de după-amiază de duminică, cum de mult nu mai întâlnisem. Am băut o cafea şi am mâncat un croissant pentru că era prea devreme pentru cină şi toate restaurantele erau închise încă.

Am plecat apoi să ne plimbăm. Străduţele mici se continuau la fiecare cotitură cu noi străduţe cu alte case albe şi vesele, că într-un labirint de poveste, care ne ducea spre locuri minunate. Ne-am avântat în acest labirint cu entuziasmul unui copil în faţă unei lumi noi de descoperit. Ne-am bucurat la fiecare pas de minunăţiile descoperite şi mai ales de liniştea care învăluia oraşul.

Nu o să povestesc ce am vizitat, pentru că asta scrie în orice broşură despre Evora, dar o să povestesc despre cei doi băieţi care jucau fotbal pe străzi îmbrăcaţi în tricourile echipei naţionale de fotbal. Şi ce altceva ar fi put jucă având în vedere că tomai se încheiase Europa League

Ne-am amintit că ne e foame  și am  plecat spre un restaurant ales din Lonely Planet. Ne-am așezat la o terasă improvizată, pe o platform montată pe o stradă veche, îngustă și înclinată. După ce am cerut și părerea chelnerului, am ales ceva ce spunea el că ar fi una din specialitățile restaurantului. Am așteptat cuminți bucurându-ne din nou de liniște, de arhitectura veche, de micile datalii de pe clădiri și mai ales de atmosferă de vacanță în care ne cufundasem. Doar la câteva ore de agitația nebună a orașelor mari, și totuși atât de departe.

Am salivat puțin invidioși când a venit comandă la o masă alăturată, un peşte mare și apetisant, care mirosea fascinant. Am încercat să nu ne uităm foarte insistent, deși mirosul ne ademenea, iar exclamațiile celor care savurau mâncarea ne confirmau că e delicioasă.

Dar a fost rândul lor să saliveze când a venit comandă noastră. O oală aburindă, plină cu peşte, fructe de mare și orez, fierte în sos de roșii , asezonat cu multă verdeață. Am înfipt adânc polonicul în oală și am dat la iveală o varietate de fructe de mare și peşte. N-o să va mai spun decât că am simțit cum papilele gustative tremurau fericite de bucurie și atunci m-am gândit că asta trebuie să fie raiul fructelor de mare.

Restaurantul se numește 9 fără un sfert, pentru că patronul a cumpărat la mână a două un ceas vechi care s-a oprit la 9 fără un sfert acum 13 ani. Probabil că în Evora timpul s-a oprit cu mult înainte. S-a lăsat seara și o noua Evora s-a arătat în rochie de seară, cu reflexii de felinare vechi pe străzile pavate. Aceeași liniște, poate doar mai racoroasă s-a lăsat ușor peste bătrâna cetate.