Despre statul acasă cu copiii, această eternă vacanță de relaxare

-Ce-ți pasă? Tu te relaxezi acasă cu copilul, te joci toată ziua, ieși cu el la plimbare în parc și la cafea cu alte mămici! Eu sunt terminată, am un proiect foarte mare acum, în weekend am fost la petrecerea firmei la care am stat până la 4 dimineața. Aș fi vrut să plec mai devreme, dar erau toți șefii mari colo și nu puteam.  Duminică nu am fost în stare de nimic, am zăcut în pat toată ziua. Abia spre seară am reușit să ies din casă și m-am dus la piscină și la saună să îmi mai revin. În seara asta trebuie să mă duc la o cină cu niște clienți veniți din străinătate, iar înainte trebuie să trec pe la Mall să cumpăr un cadou pentru soră-mea și poate îmi cumpăr niște pantofi noi pentru nunta la care mergem în weekend. Pur și simplu nu știu cum să mai fac față la toate astea. Ce bine de tine că stai acasă!

Era ora 11 și eu mă așezam pentru prima dată jos, cu singurul scop de a sta. În timp ce prietena mea se plângea la telefon de problemele ei, eu îmi examinam chipul în oglindă. Nu arătam prea bine: tenul cam lipsit de strălucire (ca să nu spun gri de-a dreptul), cearcăne și părul răvășit după ce îl uscasem repede cu uscătorul pe viteză mare. Singurul lucru pe care îl făcusem în ziua respectivă, în afară de alăptat și schimbat bebelușul, fusese un duș de dimineață, înainte să plece soțul la birou. Un lux de 15 minute, în care am reușit să mă spăl și pe cap. Aveam și zile mai bune, uneori mă și machiam, chiar dacă ieșeam doar până în parc, dar în ziua aceea parcă nimic nu îmi ieșise cum îmi propusesem.

Vasele de la micul dejun erau încă pe masă, iar butonul de la mașina de spălat “clipea”, anunțându-mă că trebuie să scot rufele și să le întind. Mai era puțin până la ora prânzului și eu încă nu pusesem legumele la fiert pentru masa copilului. Pentru mine nu aveam mare de lucru de mâncare, deci probabil că urma să mănânc din nou legume la abur, rămase de la piureul lui. Dimineață, înainte de plecare, soțul mă rugase să îi pregătesc niște paste pentru cină. Mai era mult până se întorcea el de la birou, dar cine știe ce mai apărea până atunci? Numai masa de prânz a copilului îmi lua aproximativ 2-3 ore, dacă luam în calcul pregătirea ei, jocurile prin care încercam să îl fac să mănânce și spălatul bucătăriei în urma războiului cu piureuri.

– Ce mai face ală mic, cât are acum? 3 luni?

– A făcut deja 8, săptămâna trecută!

– Vaaai, nu pot să cred, ce mare s-a făcut! Îl tot bat și eu pe al meu la cap să facem un copil, dar el tot spune să mai stăm, unde mă grăbesc, că mai bine mai așteptăm un an, doi, să mai călătorim, să ne mai bucurăm de viață!

– Ooo, și câtă dreptate are!

– Păi când vă văd pe voi așa de fericite: pe tine, pe vară-mea și pe încă niște prietene, și stați acasă un an degeaba! Chiar, noi când ne mai vedem, că a trecut o veșnicie de când nu am mai ieșit la o cafea! Weekendul ăsta nu pot că mergem la o nuntă, weekendul următor mergem la părinții lui C, apoi plecăm și noi un weekend la munte să ne relaxăm, că am avut o perioadă foarte încărcată.

Ce să-i spun? Că statul acasă cu un copil nu e tocmai vacanță de relaxare? Că singurele măști pe care mi le pun pe față sunt cele cu piureul de brocolli care sare din lingurița lui fiu-miu? Că mi-e dor și mie să fiu obosită după o noapte de petrecere și că aș da orice să fiu din nou ocupată “cu un proiect important”? Că mi-e dor de o zi în care stau la birou, pentru că acolo chiar “stai”? Că oricât te bate la cap șeful nu se compară cu plânsul unui copil mic? Că nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să plecăm un weekend de acasă cu tot calabalâcul după noi? Parcă eu știam ce vine la pachet cu “statul acasă cu copilul?”

Cam așa mi se confesa o amică, cu câțiva ani în urmă, cănd eu “stăteam acasă” după prima naștere. Între timp a devenit și ea mamă și ne amuzăm teribil despre cât de ocupată era ea înainte să aibe copii și cum e acum când “stă acasă degeaba”. Să îi povestec oare cât de mult se complică lucrurile când apare al doilea copil în peisaj?